Rapperul Lil Tjay a fost arestat luni seară în Florida. Arestarea sa are legătură cu un incident armat în care a fost implicat Offset, fostul membru al trupei Migos. Tjay, pe numele său real Tione Jayden Merritt, a fost reținut pentru tulburarea liniștii publice și o încălcare a regulilor de circulație.
Ce s-a întâmplat, de fapt
Totul a pornit de la un conflict în zona de valet a hotelului Seminole Hard Rock. Poliția din Seminole a confirmat incidentul printr-o declarație oficială. „Suntem la curent cu un incident care a avut loc într-o zonă de valet după ora 19:00, luni, în afara Seminole Hard Rock Hollywood, care a dus la rănirea, fără a-i pune viața în pericol, a unei persoane transportate la Memorial Regional Hospital din Hollywood.”
La scurt timp, un purtător de cuvânt al lui Offset a confirmat că el este victima. „Putem confirma că Offset a fost împușcat și se află în prezent la spital, primind îngrijiri medicale. Este stabil și este monitorizat îndeaproape.”
Arestarea lui Lil Tjay și acuzațiile
Iar arestarea lui Lil Tjay a venit la scurt timp după incident. El a fost încarcerat la închisoarea din comitatul Broward sub acuzația de tulburarea liniștii publice – încăierare, cu o cauțiune stabilită la 500 de dolari. Pe lângă asta, a mai fost acuzat și de o încălcare a regulilor de circulație, pentru care garanția a fost stabilită la 2.500 de dolari.
Poliția a menționat că totul a pornit de la o bătaie.
O a doua persoană a fost reținută la fața locului, dar, cel puțin pentru moment, nu a fost pusă sub acuzare.
Avocata lui Tjay neagă implicarea în împușcături
Numai că avocata lui Lil Tjay, Dawn M. Florio, a negat vehement zvonurile care au circulat pe rețelele sociale, conform cărora clientul ei ar fi fost direct implicat în împușcarea lui Offset. Într-o declarație, ea a clarificat situația. „Publicăm acest comunicat în legătură cu zvonurile false conform cărora Lil Tjay ar fi fost implicat într-un schimb de focuri care a avut loc în zona de valet a Seminole Hard Rock Hollywood, soldat cu rănirea, fără a-i pune viața în pericol, a lui Offset, fost membru Migos. Lil Tjay nu a fost împușcat și nici nu a fost acuzat de vreo împușcătură. Orice relatare contrară este falsă. Încurajăm oamenii să consulte surse de știri de încredere și să verifice acuratețea oricărei relatări înainte de a distribui sau repeta reflexiv zvonuri nefondate.”
Un conflict mai vechi între cei doi rapperi
Dar de unde a pornit totul, pe bune? Se pare că Lil Tjay și Offset aveau probleme mai vechi (o ceartă care mocnește de mai bine de un an), care au pornit de la niște comentarii făcute de Tjay într-un livestream la începutul anului 2025. Atunci, el a afirmat despre Offset: „Offset e falit”. Mai mult, a susținut că fostul membru Migos ar avea o „dependență de jocurile de noroc” și că i-ar datora bani.
Offset este cunoscut ca fiind unul dintre cei trei membri ai celebrului grup de rap Migos, pe care l-a fondat alături de vărul său Takeoff și de Quavo. În 2019, Offset a decis să urmeze o carieră solo, lansând de atunci trei albume de studio și un mixtape. Istoria grupului este marcată de o tragedie, după ce Takeoff a fost împușcat mortal în Houston, în 2022, la vârsta de doar 28 de ani.





