Health & Beauty
Profesor Leon Dănăilă: „O stare depresivă poate duce până la cancer, uneori”

Medicina a evoluat foarte mult în ultimii ani, așadar, experții par să fie foarte aproape de a descoperi un leac universal împotriva celei mai crâncene boli, cancerul. Profesorul Leon Dănăilă este de părere însă, că în afară de cauzele medicale, oamenii se mai pot îmbolnăvi și pe fond psihic, din cauza gândurilor negative.
În cadrul unui interviu oferit pentru doctorulzilei.ro, doctorul Dănăilă a declarat că cele mai groaznice boli ale acestor timpuri pe care le trăim sunt provocate în mare parte de gândurile negative.
Așadar, profesorul este ferm convins de puterea gândirii pozitive și de rolul autosugestiei în vindecarea anumitor boli, conform sursei citate.
”O boala este formată 50% din stare organică şi 50% din stare psihică. Oamenii optimişti au un sistem imunitar foarte bun, pe când cei pesimişti se îmbolnăvesc mult mai repede. O stare depresivă poate duce până la cancer, uneori”, a declarat reputatul doctor într-un interviu pentru doctorulzilei.ro.
Creierul este o mare necunoscută. Se spune că el cunoaşte 50% din activitate cerebrală, dar din aceşti 50% cât cunoaştem 25% sunt lucruri care trebuie încă cercetate. creierul are 400 de miliarde de neuroni şi fiecare neuron are 100-200 de microni, are până la 3000 de legături cu celelalte celule.”, a dezvăluit prof, doctor Leon Dănăilă.
„Creierul este un organ care consumă foarte mult oxigen. Activitatea cerebrală este sub dependenţa glucidelor şi a dulciurilor. Însă, trebuie moderate în funcţie de maladiile individului. Activităţi nocive asupra creierului sunt toate dacă sunt consumate în cantităţi mari. Nu există ceva anume de care să spui: . ”, a mai afirmat medicul Dănăilă.
Sursa: clickpentrufemei.ro
Sursa foto: constantadeazi.ro
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyTrotinetele electrice de închiriat din București vor putea fi folosite de la 18 ani din 26 decembrie. Minorii de 16 și 17 ani vor avea nevoie de permis AM, A1 sau B1
LylaCum faci testul HPV de rutină de la 25 de ani și când îl repeți dacă rezultatul e negativ
Revista IoanaFerestrele cu geam termopan nu au automat „mod de iarnă”. Garnitura se verifică înainte de reglaj
FinanciarulRezervele de gaze ale României sunt cu aproximativ 362 de milioane de metri cubi mai mici decât anul trecut, spune un secretar de stat
News24Liftul exterior al unui bloc din Sectorul 2 se construiește din donații. Proiectul este estimat la 55.000 de euro
Dolce SportDumitru Dragomir a fost achitat definitiv în dosarul drepturilor TV ale Ligii 1

