Primul concurent X Factor din grupa Loredanei Groza, nepotul unui cântăreț celebru din România

Jurații X Factor au început sezonul nouă în forță după ce o serie de modificări i-au forțat să scoată strategiile la iveală, însă când lupta părea că devine încrâncenată, o concurentă le-a oferit o importantă lecție de viață.

O noutate a celui de-al nouălea sezon X Factor, pe care atât concurenții, cât și jurații au aflat-o încă din primul episod a fost împărțirea grupelor! Astfel, dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au aflat încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce i-a făcut să ia decizii mult mai strategice. Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana Groza va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei şi în 2018 împreună cu Bella Santiago.

Cu grupele împărțite, Ștefan Bănică nu a stat pe gânduri și a alăugat pe lista sa primul nume și prima concurentă a serii – Ioana Ardelean, chiar dacă Florin Ristei a avut un moment în care s-a gândit să o saboteze, doar pentru a avea o șansă să și-a adauge în Grupuri.

Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, a fost al doilea concurent al serii care a luat 4 voturi categorice de ”da” și va merge în Bootcamp în grupa Loredanei Groza. Inițial, Adrian a ezitat să le spună juraților ca are rude celebre în domeniul muzical. ”Eu îl cunosc mai bine pe Florin Stoian, unchiul meu, nu neapărat pe Florin Salam. Nu am de ce să ascund asta, sunt mândru de faptul că este unchiul meu, dar consider că cel mai bine este să mă cunoască lumea pentru cine sunt eu – mai prost, mai bine. Sincer, mi-e foarte rușine să cânt în fața lui, în familia mea, el și bunicul meu sunt cei mai mari critici”, a mai spus Adrian Petrache, care este și primul bărbat din familia sa care a dat examenul de Bacalaureat și l-a luat cu media 9.13. În prezent, acesta este și student la Facultatea de Drept. ”Bunica mea, din clasa a IV-a mi-a luat o geantă pe care să o port la facultate și mi-a păstrat-o de atunci. Iar în prima zi, când m-a văzut plecând cu ea la facultate a fost extrem de emoționată”, a mai povestit Adrian.

jurati x factor
jurati x factor

Iar dacă Lavinia Jitaru, prietenii de karaoke Vlad Erdei și Vlad Moigrădeanu, Bianca Ionescu, Florin Doleanu și Giulian Ionuț au primit 3 voturi pozitive și șansa de a ajunge în Bootcamp într-o grupă, nu la fel de norocoși au fost Romanița Duminică, Marius Amariei, Alexandra Țiuleanu și Radu Brescan.

Seara s-a încheiat cu un moment emoționant, dincolo de cuvinte, după ce pe scenă a urcat Jeni Ion, o tânără care și-a pierdut auzul în primul an de viață în urma unei erori medicale. Cu toate acestea, tânăra a studiat, pictează și lucrează și încearcă să le arate și altora că ambiția te face de neoprit. ”Deși nu am glas, vocea mea interioară nu poate fi oprită”, a spus Jeni, care a interpretat mimico-gestual melodia ”Cuvinte” a Alexandrei Ungureanu, alături de care a și avut o colaborare și a reușit să aducă lacrimi în ochii celor patru jurați. ”A fost un moment atât de binevenit, mai ales în aceste timpuri pe care le trăim. Ne-a reamintit cât de important este să ne bucurăm de orice moment, chiar dacă pare mai greu, pentru că orice zi pe care o avem pe pământ e o zi frumoasă!”, a mărturisit printre lacrimi Loredana Groza.

Sezonul X Factor cu numărul nouă continuă în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, și aduce nu doar muzică de neoprit, ci și multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere. Totodată, în timp ce jurații vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv pe canalul oficial de Youtube al emisiunii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata