in

Perioada în care pot fi achiziţionate bilete de avion la cele mai mici preţuri

Luna ianuarie rămâne perioada în care pot fi achiziţionate bilete de avion la cele mai mici preţuri, uneori reduse şi cu 60% faţă de restul anului, arată rezultatele unei analize, publicată joi de o agenţie de turism online.

Astfel, conform datelor, destinaţiile europene operate de companii aeriene low cost beneficiază de preţurile cele mai avantajoase în prima lună a anului şi încep de la 20 euro/persoană pentru un bilet de avion dus-întors.

La categoria cele mai ieftine bilete de avion se menţin Londra, Roma şi Bruxelles. Aceste oraşe sunt urmate de Veneţia (de la 30 euro/persoană), în timp ce preţul biletelor de avion pentru Madrid, Dublin şi Barcelona porneşte de la 45 de euro, iar pentru Copenhaga şi Lisabona depăşeşte 80 de euro. Totodată, din afara Europei, călătorii pot rezerva, spre exemplu, bilete de avion pentru Dubai cu până la 40% mai ieftin decât în restul anului, dar şi către Bangkok, cu preţuri mai mici cu peste 30%.

Pe de altă parte, pentru cei care sunt nehotărâţi şi aşteaptă până în luna februarie să îşi rezerve biletul de avion, preţul mediu creşte cu aproximativ 20% pentru fiecare destinaţie.

„Românii pot profita de preţurile mici din ianuarie pentru a-şi rezerva atât city break-urile din lunile de primăvară, cât mai ales biletele de avion pentru vacanţa de vară. Pentru românii care doresc să călătorească la Londra în acest an, preţurile sunt mai mici cu până la 57% în medie pentru rezervările în luna ianuarie spre deosebire de rezervările făcute în luna iunie, de exemplu”, menţionează Vola.ro.

Până la ora actuală, peste 40.000 de bilete de avion au fost vândute în luna ianuarie a acestui an, faţă de cele peste 30.000 de bilete de avion cumpărate în aceeaşi perioadă din 2018.

„Toate rezervările efectuate în campania Ieftinuarie pe website-ul www.vola.ro sunt premiate cu beneficii garantate oferite de Free Now în valoare de 70 de lei şi un premiu săptămânal în valoare de 1.000 de lei. În plus, au şansa pentru unui premiu zilnic care constă într-un voucher cu contravaloarea călătoriei achiziţionate cu un card Banca Transilvania. De asemenea, cei care achiziţionează zboruri Blue Air pe Vola.ro au 50% reducere la bagajele de cală şi vor intra în tragerea la sorţi pentru a câştiga premiul cel mare în valoare de 10.000 de euro constând în bilete de avion ale companiei aeriene”, notează agenţia de turism.

În 2019, Vola a fost desemnată printr-un studiu Mercury Research drept cea mai de încredere şi cea mai recomandată agenţie de turism online din România. De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală.

Compania deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion de linie şi low-cost, opţiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.

Vola.ro a înregistrat, în 2018, o cifră de afaceri de aproximativ 9,2 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent.

Sursa: Financiarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Şase cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Meghan, soţia prinţului Harry al Marii Britanii, s-a întors în Canada