O carte pe zi: ”Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea” de Romain Gary

Un roman despre criza bărbatului ajuns la andropauză, anunță editorii.

”Cel mai greu era să uit de mine. Imaginaţia cerea acest lucru pentru că îi era frică de el. Încercam să mă depăşesc din nelinişte, pentru a-mi dovedi că totul încă mai era posibil şi nu mă puteam întinde alături de Laura fără a mă simţi «obligat» şi fără a începe imediat să-mi solicit dorinţa. În felul acesta ne-am lăsat amândoi prinşi într-o capcană în care se amestecau teama mea de o abstinenţă prea înde-lungată şi flagrantă şi tandreţea Laurei. îi pomenisem o dată sau de două ori de «angoasa mea vesperală» şi, deşi o făcusem pe un ton uşor şi glumeţ, care dezamorsa mărturisirea, nu putea să ignore ceea ce mă bântuia, lucrul despre care nici ea, nici eu nu îndrăzneam să vorbim deschis din cauza fricii de definitiv. Dar partea de neînţelegere, naturală la o femeie foarte tânără, în faţa a ceea ce era pentru ea ca plantele şi soarele, un cântec spontan al pământului, o împingea pe Laura către o veritabilă luptă împotriva limitelor trupului meu, pentru a-mi dovedi cu foarte multă tandreţe că nu eram deloc la capătul puterilor şi poate şi pentru a se linişti pe sine. Căci trezisem în ea, fără îndoială şi fără voia mea, un sentiment de nesiguranţă, de vinovăţie şi de pierdere a valorii, teama de a nu fi suficient de excitantă, care nu este niciodată prea greu de iscat la milenara servantă a bărbatului şi care este aşa o binecuvântare pentru virilităţile aproximative, atunci când este vorba să inversezi responsabilităţile şi să salvezi onoarea. Aşa încât înverşunarea mea în a nega opera timpului întâlnea la Laura o complicitate debordantă…”.

Citatul de mai sus este revelator pentru esența acestui roman al lui Romain Gary. Un autor foarte prizat în urmă cu câteva decenii – romancier, eseist, autor de memorii -, în egală măsură aviator, diplomat, regizor și scenarist. Născut în 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic, s-a stabilit în Franța în 1928. A studiat Dreptul iar în timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia. După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a căsătorit în 1963, a avut un fiu, și de care a divorțat în 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an după ce aceasta s-a sinucis, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Are o operă vastă, majoritatea romanelor sale au fost traduse și în românește.

Romanul prezentat astăzi este despre criza bărbatului ajuns la andropauză

Scriu editorii: „La cincizeci și nouă de ani, Jacques Rainier pare să aibă totul. O afacere prosperă, o iubită tânără și exotică, sincer îndrăgostită de el. Până într-o zi, când o întâlnire nefastă, la Veneția, marchează începutul declinului pentru bărbatul aparent invincibil și infailibil. Problemelor financiare cunoscute doar de cercul apropiaților li se adaugă acum o imensă angoasă, care îi macină fiecare gând și gest. Terifiat de perspectiva eșecului și a pierderii ființei iubite, Rainier se refugiază într-o lume a fantasmelor inavuabile. Iar când imaginația nu îi mai poate oferi soluții, îi cere Laurei să treacă alături de el dincolo de limita convențiilor, în teritoriul necartografiat al transgresiunii.” Jacques Rainier suferă de teama impotenței și face totul pentru a se îndepărta de ea, consultă medici, inutil, și atunci se gândește la sinucidere. Nu poate accepta să o piardă pe iubta mai tânără cu treizeci de ani sau să-ți piardă „onoarea”.

Alt citatat esențial: „Există virilitatea și există infecția virilă, cu mileniile sale de posdare, de vanitate și de teama de a pierde.”

Romain Gary – Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea. Editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei. Traducere de Liviu Papuc. 237 pag.

Sursa: News24.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata