ȘtiriMircea Bravo
Mircea Bravo face „Nuntă pe bani”. Din 10 octombrie in toate cinematografele

București, 25 iulie 2023 – La un an distanță de la premiera în cinematografe a filmului său de debut, Mirciulică, actorul și vloggerul clujean Mircea Bravo, alături de Bunica, vor lansa în cinematografe Nuntă pe bani, o nouă comedie semnată de regizorul Cristi Ilișuan. Cu această ocazie, producătorii dezvăluie și posterul oficial al filmului.
Noua producție marca Bravo Films va avea premiera în cinematografe în 10 octombrie și îl are ca personaj principal pe Mircea, un tânăr care urăște nunțile și care nu se ferește să facă public acest lucru. Din cauza unor decizii greșite, trebuie să restituie o sumă mare de bani, iar singura soluție pentru Mircea rămâne propria nuntă. Urmează o cursă contra-cronometru pentru a găsi sală, nași și invitați, cu scopul de a face un business cât mai profitabil.
“Nuntă pe bani este o producție mult mai mare, căreia i-am acordat mai mult timp de pregătire și pentru care am lucrat alături de mulți oameni cu experiență în industria de film. Reacția publicului care a venit în număr atât de mare la prima noastră comedie ne-a motivat să mergem mai departe și să să facem un nou film pentru spectatorii noștri. Suntem siguri că atunci când iubești ceea ce faci și crezi în poveste, transmiți mai departe de ecran această energie. La noi la filmări a fost multă bună dispoziție cu toate că s-a muncit foarte intens. Sunteți așadar invitați cu toții la cinema, din 10 octombrie, la cea mai mare nuntă din România ” – a declarat Mircea.
Filmările la Nuntă pe bani au durat 23 de zile și au avut loc în vara anului trecut. Imaginea e semnată de Andrei Băltărețu, sunetul de Daniel Soare și scenografia de Ana Gabriela Lemnaru. Scenariul aparține echipei creative din care fac parte Cristi Ilișuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui și Andrei Vereștiuc.
Pe 10 octombrie aflăm doar la cinema dacă Mircea și partenera lui, Alexandra (Alexandra Spătărelu), vor fi împreună la bine și la rău sau combinațiile îi vor despărți.
Posterul filmului este realizat de celebra casă internațională de trailere Good Hands, multipremiată la Golden Trailer Awards.
Distribuitorul filmului este compania Bravo Films.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCe faci când te oprește Poliția Rutieră, ce acte prezinți și cum contești amenda
LylaCustodia comună după divorț. Ce faci dacă întâlnirile cu copilul sunt împiedicate
Revista IoanaCum poți cheltui mai puțin pe cumpărăturile săptămânale de alimente în 10 pași
FinanciarulUn porc pentru Crăciun este oferit de la 15 lei/kg în viu la o fermă din Buzău. La acest preț, unul de 120 kg ar costa 1.800 de lei
News24Transportatorii cu vehicule de marfă de peste 3,5 tone nu vor fi amendați dacă o defecțiune a sistemului central TollRo blochează plata, spune compania de drumuri. Taxa rămâne datorată.
Dolce SportJuventus a învins Napoli cu 2-0 și a urcat pe locul șapte în Serie A

