ȘtiriMIRA
MIRA lansează „Învață-mă”, o piesă de suflet pentru suflete, ce poartă numele primului său album

MIRA lansează „Învață-mă”, o piesă de suflet pentru suflete, ce se va regăsi pe primul album din carieră al artistei. În fiecare zi învățăm o mulțime de lucruri noi, însă nimeni nu ne învață cum să întoarcem spatele și să privim mai departe către un nou capitol al vieții noastre. Se spune că timpul vindecă orice rană, dar „rețeta” pentru a putea uita un om pe care l-ai iubit cu toată ființa ta, care îți era cel mai bun prieten și iubit nu a fost descoperită încă.
Chiar dacă trăiește o frumoasă poveste de dragoste, piesa „Învață-mă” i se potrivește perfect artistei. MIRA cântă despre sentimentele pierdute și despre amintirile rămase, iar prin versurile emoționante ale noului single, artista este alături de toți cei care au fost dezamăgiți și al căror suflet a fost uitat.
„Sunt atât de fericită să vă prezint «Învață-mă», piesa care poartă și numele albumului. Este acea piesă tristă, dar și fericită în același timp, o să vedeți, cel puțin asta e starea pe care mi-o dă mie. În piesă vorbesc despre marea mea iubire neuitată, marea iubire peste care nu pot trece și nu o pot uita. Cred că foarte multă lume se va regăsi în acest mesaj”, povestește MIRA.
O coproducție Cat Music și Golden Boy Society, single-ul este compus de către Florian Rus, Loredana Cavasdan, Ionuț Marius Vasilache, Alex Parker și Iulian Ionescu. Cu o poveste sensibilă despre o iubire ce s-a consumat prea repede, iar fericirea a trecut și a făcut loc durerii, „Învață-mă” este însoțită de un videoclip regizat de Kobzzon ce completează prin imagini și stări sentimentele trăite după o relație încheiată și surprinde toate etapele prin care MIRA trece până la vindecare.
MIRA este una dintre cele mai iubite voci feminine ale momentului. Compune, cântă la chitară și pian, lucrează la primul său album din carieră, iar hituri precum precum „O privire”, „Plus și minus”, „De ce”, „Cum de te lasă”, „Ce-o fi o fi” (alături de Vescan), „Fete din Balcani” (alături de Corina și Skizzo Skillz), „Vina”, „Uit de tine”, „Inimă nebună”, dar și „Străzile din București” (împreună cu Florian Rus), au cucerit topurile muzicale și inimile fanilor și au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCum verifici dacă o mașină second-hand a fost lovită și reparată
LylaTuse seacă sau productivă. Cum le deosebești și ce tratament poți încerca
Revista IoanaLaboratorul care nu poate face analizele decontate pe loc trebuie să ofere programare înainte să expire biletul
FinanciarulMinistrul Sănătății pregătește circa 36 de medicamente noi compensate și patru extinderi, dar lista nu este aprobată
News24Urs pe munte. Cum te retragi și ce faci dacă te atacă
Dolce SportCSM București a urcat provizoriu pe primul loc după 33-13 la Iași. Gloria Bistrița poate trece în față cu o victorie miercuri

