ȘtiriTe cunosc de undeva
Mihai Petre, despre prestaţia lui WRS şi Emilian: „Cel mai nebun moment de la Te cunosc de undeva! de până acum”

Cea mai nouă ediție Te cunosc de undeva! dezvăluie noi provocări trăite de cele opt echipe, însă, și lucruri mai puțin știute despre unii dintre concurenți. De exemplu, piesa primită de la ruletă de Emilian și WRS l-a determinat pe cel dintâi să se confrunte cu fobia rară pe care o are. Mihai Petre a caracterizat momentul creat de WRS și colegul lui ca fiind „cel mai nebun moment de la Te cunosc de undeva! de până acum“. Cum a arătat performance-ul celor doi, dar și al celorlalți concurenți și cum arată clasamentul după ce jurații show-ului și-au anunțat notele, telespectatorii pot afla sâmbătă, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Emilian și WRS vor interpreta „Chicken Yodeling“, cântec lansat de japonezul Takeo Ischi. Versurile nu au fost deloc ușor de învățat, însă, cea mai mare teamă a lui Emilian a fost prezența pe scena Te cunosc de undeva! a unor găini și cocoși. Explicația este simplă: îi este teamă de păsări, pentru că a avut câteva episoade delicate în copilărie. „Eu, când mă duceam la Dorohoi, la țară – foarte rar – mă alergau cocoșii. Motiv pentru care am rămas cu o frică de orice înseamnă pasăre… despre care am impresia că o să vină și o să mă ciupească“, a mărturisit Emilian în cadrul testimonialelor.
Scenariul delicat din copilăria artistului nu s-a repetat pe scena transforming show-ului de la Antena 1, iar fobia și-a învins-o eroic. În plus, atât el, cât și WRS au studiat foarte bine referința și au ținut cont de toate sfaturile primite în cadrul antrenamentelor, iar momentul lor i-a încântat pe cei cinci jurați Te cunosc de undeva!.
Mihai Petre a fost cucerit iremediabil de Emilian și WRS cu piesa pe care au pregătit-o pentru cea de-a noua ediție a emisiunii Te cunosc de undeva!: „Doamne ferește! Eu, de când am văzut referința, am stat într-o stare de agitație totală, pentru că abia așteptam să vă văd pe voi, pentru că mi se pare cel mai nebun moment de la Te cunosc de undeva! de până acum. E ceva incredibil! (…). Eu cred că asta a fost o dublă transformare. Omul cântă vesel și… deodată devine găină. Un moment extraordinar, un moment trăsnit, pe gustul meu! Plăcerea mea vinovată din acest sezon. Bravo, băieți!“, a declarat juratul Te cunosc de undeva!.
Care au fost părerile celorlalți jurați Te cunosc de undeva! despre momentul realizat de Emilian și WRS, cum s-au descurcat celelalte echipe cu hiturile de peste hotare și ce note s-au dat, telespectatorii pot vedea în cea mai nouă ediție a emisiunii, difuzată sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulSenatul a votat un proiect care ar interzice scăderea unor costuri între firme din același grup la calculul impozitului pe profit
News24Curtea de Conturi a respins propunerea de a sesiza parchetul. Inspectorii estimau peste 4 milioane de lei nevirate la buget din spații publice
Dolce SportAlanyaspor a pierdut cu 0-5 la Gençlerbirliği, potrivit unei relatări. Ianis Hagi a intrat la 0-1
GetPonyCum calculezi dacă Dacia Spring te costă mai puțin decât Sandero în cinci ani
LylaCe sancțiuni poate primi un elev și cum le contestă părintele
Revista IoanaCancerul de col uterin a provocat aproape cinci decese pe zi în România, potrivit estimărilor pentru 2022. Vaccinul e gratuit pentru fete și băieți între 11 și 26 de ani

