Mihai Petre, al patrulea jurat al următoarei ediții iUmor, duminică, de la 20:00, la Antena 1
Seria juraților surpriză continuă și în această săptămână la iUmor. Mihai Petre va fi alături de Delia, Mihai Bendeac și Cheloo în jurizarea ediției din această duminică, de la 20.00, la Antena 1.
iUmor continuă cu cea de-a opta ediție din audiții, iar juratul surpriză care se va alătura mesei juraților în această duminică este Mihai Petre. „Îmi place să ies din zona de confort și iată-mă la iUmor. Este un mix interesant între curiozitate și depășirea limitelor, care m-a făcut să accept invitația. Sper ca prezența mea în emisiune să fie o surpriză plăcută. Abia aștept să îi cunosc pe băieți și să mă revăd cu Delia. Am jurizat foarte multe emisiuni și pot spune că am ceva experiență, însă sunt tare curios ce va ieși la iUmor!”, a declarat Mihai Petre. Totodată, acesta a completat: “Nu știu cum voi juriza, întotdeauna contextul provoacă reacția mea ca jurat. Chiar nu știu cum voi fi, niciodată nu îmi propun nimic, doar merg cu inima deschisă așteptând să mă distrez, pentru că totuși e vorba despre o emisiune de umor. Nu îmi doresc să văd un număr anume, doar vreau să fiu surprins plăcut. Iubesc necunoscutul, îmi place să experimentez și sunt sigur că iUmor va fi o experiență plăcută pentru mine”, a spus cel de-al patrulea jurat al ediției de duminică. Mihai Petre, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor juriza în această formulă toate numerele iUmor din această duminică, pe care telespectatorii le pot urmări începând cu ora 20.00, la Antena 1.
Cel de-al doisprezecelea sezon iUmor este unul complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, sezon 12 aduce în fiecare ediție un nou jurat surpriză la pupitru, care va asista și va analiza numerele unei zile întregi de filmare.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyUn plin de 50 de litri de benzină costă 505 lei în România, la media săptămânii din 19 octombrie 2026
LylaCe înseamnă accesul la internet în România și cum citești procentul de 89,1% al gospodăriilor conectate
Revista IoanaSalariul minim din iulie 2026 îți aduce 125 de lei în plus net. Ce condiții are suma scutită de taxe
FinanciarulPetrolul Brent a urcat la 116,03 dolari pe baril, cu 16,60% peste nivelul de acum o lună
News24Cât costă un plin de 50 de litri în România și la vecini, la prețurile din săptămâna de 19 octombrie 2026
Dolce SportLeo Messi a fost aplaudat de 5.000 de oameni la Oviedo. Unii copii au plâns la autografeCiteste si
StiriLORA a lansat videoclipul piesei “O rana”, filmat in Bali
StiriAnna a lansat de 1 iunie videoclipul piesei „Supershow”
Stiri