Te-ai uitat vreodată la comedia fantastică Good Omens pe Prime Video, o platformă tot mai populară și la noi în România, și te-ai întrebat cine este cu adevărat omul din spatele îngerului Aziraphale? La 57 de ani, galezul Michael Sheen face un cuplu memorabil pe ecran cu actorul David Tennant, cel care îl joacă pe Crowley. A treia parte a serialului a adus un episod special de 90 de minute, dar viața din spatele camerelor de filmat ascunde o poveste cel puțin la fel de interesantă.
Actorul s-a născut în Newport, deși numele său de familie are de fapt origini irlandeze, un strămoș de-ai săi mutându-se din Irlanda în Țara Galilor undeva în anii 1800. Familia s-a stabilit ulterior în orașul natal al părinților săi, Port Talbot, unde Michael a crescut alături de sora lui mai mică, Joanne.
Cum a ratat un contract cu o echipa de fotbal celebra
Să fim sincere, câte dintre noi nu au avut un vis măreț în copilărie care a fost oprit de părinți din motive practice? În cazul lui Michael Sheen, visul a fost fotbalul. La doar 12 ani, a fost remarcat de scouteri și i s-a oferit un loc în echipa de tineret a clubului Arsenal.
„Mi s-a oferit un loc în echipa de tineret a lui Arsenal, ceea ce ar fi însemnat să trec prin toate etapele și, speram, să ajung pana la urma la prima echipă”, a povestit actorul.
„Ar fi fost un drum lung, dar totusi mi s-a dat ocazia să transform asta într-o carieră. Asta m-ar fi făcut foarte, foarte fericit la acea vreme.”
Și exact asta a schimbat totul.
Familia sa a refuzat să se mute din Țara Galilor la Londra. „A fost pur și simplu o schimbare prea mare, așa că tatăl meu a spus nu în numele meu. Am fost foarte supărat la acea vreme, dar foarte recunoscător mai târziu”, a explicat el, adăugând un detaliu perfect realist despre lumea sportului: „Șansa de a ajunge efectiv la prima echipă și de a juca fotbal profesionist în Premiership este atât de mică, de fapt, iar cariera ta este atât de scurtă.”
Relatiile cu femei celebre de la Hollywood
Dincolo de cariera profesională, viața amoroasă a actorului a ținut adesea prima pagină a revistelor. Prima sa relație notabilă a fost cu actrița Kate Beckinsale. Cei doi s-au cunoscut în 1995, în timpul unui turneu cu piesa de teatru The Seagull. Au devenit părinții unei fetițe în 1999, dar s-au despărțit în ianuarie 2003, la scurt timp după ce se mutaseră împreună în Los Angeles.
A urmat o relație cu actrița canadiană Rachel McAdams, între 2010 și 2013, iar de la începutul anului 2014 până la începutul lui 2018, a format un cuplu cu actrița și comedianta americană Sarah Silverman.
Într-un articol recent publicat de Mirror aflăm că, după această ultimă despărțire, starul a decis să se întoarcă la rădăcinile sale din Port Talbot. Iar între noi fie vorba, liniștea de acasă pare să-i fi priit cel mai mult. Până în 2019, a confirmat că are o relație cu actrița suedeză Anna Lundberg. Cei doi au lucrat împreună la proiecte precum Staged și Celebrity Gogglebox și au două fetițe, născute în septembrie 2019 și mai 2022.
Pierderea tatalui si un tribut pe strazile orasului natal
Anul 2025 a adus o durere imensă în familia actorului. Tatăl său, Meyrick Sheen, a murit la vârsta de 85 de ani. Fost manager de personal la British Steel Corporation, Meyrick era o figură extrem de iubită în comunitatea locală, fiind cunoscut și pentru talentul său de a-l imita pe Jack Nicholson.
Michael l-a descris drept „un personaj iesit din comun” (un detaliu pe care l-a povestit inițial într-un interviu emoționant pentru BBC), amintind de spiritul său extrem de generos. De altfel, alături de tatăl său, actorul a scris o carte pentru copii care abordează problema oamenilor străzii, o cauză pe care familia Sheen a susținut-o ani la rând.
Acum, pe un perete din Port Talbot există o pictură murală cu chipul lui Michael Sheen, căreia i-a fost adăugat recent și portretul tatălui său. această operă de artă stradală, actorul a recunoscut cât de mult îl ajută în procesul de doliu alături de copiii săi.
„Este destul de dificil de discutat și de procesat pentru copiii mici trecerea în neființă a cuiva, moartea unui bunic”, a mărturisit el. „Dar să-i poți duce să vadă această poză a bunicului lor pe perete, este foarte emoționant.”





