ȘtiriMatteo
Medeea a lansat videoclipul piesei „Sete de noi”

Medeea se reinventează cu o piesă cool, cu clip de vară. Artista nu este la prima apariție muzicală, în trecut ea având lansate alte 2 melodii: Nu te va mai ierta și La ușa mea. Sete de noi este o piesă inpirată din experiența de viață a artistei, așa cum spune chiar ea: “Am încercat de-a lungul timpul sa fac oamenii să înțeleagă ce îmi doresc, în mare parte am reușit, dar nu așa cum îmi doream cu adevărat, am încercat să îmi găsesc “direcția”. Am înțeles după lungi căutări, după multe piese compuse de alții ca drumul direcției mele stă fix în mâna mea, că eu pot cel mai bine să pun căramida de care am nevoie la construcția drumului în muzică. Am îndrăznit să scriu,am îndrăznit să vreau mai mult. În prima fază nu știam că pot să pun pe foaie ceea ce simt, gândesc, trăiesc, aș vrea să trăiesc . Am intrat în studio într-o zi cu echipa pe care o am acum și de care sunt mandră și de aici a început povestea frumoasă. Scriu din experiență, scriu exact din ceea ce am trăit. Nu îmi e teamă să știți și voi când a durut, când am plâns, când am urlat de fericire, când am pierdut, când m-au cuprins anxietățile…nu, și am multe de spus! Piesa a venit natural, am avut multe dăți în care am simțit “sete”. E o dorință firească pentru cei ce trăiesc cu adevărat . Când stați cu ochii pe mine, veți vedea și “setea” cu care am scris și alte piese. Totul a luat naștere în studioul Mattman și sunt convinsă că drumul meu abia acum se bătătorește.”

Sete de noi este o piesa de dragoste pentru toți îndrăgostiții, care deși nu mai sunt unul lângă celălalt, nu și-au uitat sentimentele. Videoclipul piesei este filmat la malul mării și completează perfect romantismul piesei. Piesa este produsă de MediaPro Music și de Mattman Music. Pentru crearea acesteia au contribuit Oana Marinescu, Madalina Bagenac, Matei – Anton Vasiliu, George Frigator și Vlad Mazarel. Pentru tot efortul depus, Medeea le este recunoscătoare lui Matteo, lui Gabi Bagu, fiind convinsă că aceasta este o colaborare care se va continua și în viitor.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportKimi Antonelli a devenit cel mai tânăr campion mondial de Formula 1 la 20 de ani și 68 de zile
GetPonyBYD și-a dublat exporturile față de octombrie 2025, în timp ce vânzările estimate în China au scăzut
LylaCustodia comună după divorț. Ce faci dacă întâlnirile cu copilul sunt împiedicate
Revista IoanaCozonac din 1 kg de făină. Cât lapte pui și la ce temperatură îl coci
FinanciarulUn apartament cumpărat cu 75.000 de euro poate ridica bugetul la 87.000 de euro dacă apar reparații neprevăzute
News24Ecranul telefonului nu mai răspunde. Ce verifici și cum îl repornești din butoane

