Maurice Munteanu, stilistul in varsta de 48 de ani pe care il stii de la masa juriului, a luat probabil una dintre cele mai curajoase decizii din viata lui. A plecat pe „Drumul Matasii” la Asia Express 2026 alaturi de prietena lui de peste 15 ani, Connie Preda, pentru doua luni intense de filmari in Uzbekistan si China.
O poveste de viata dincolo de haine si aparente

Ti s-a intamplat vreodata sa te intrebi cine se ascunde cu adevarat in spatele unei imagini publice impecabile? Pe numele lui real Marius, nascut pe 3 ianuarie 1978 in zodia Capricorn, a primit apelativul Maurice inca de la 4-5 ani. Un profesor de matematica i-a adus un CD cu muzica lui Maurice Chevalier, iar bunicul lui a inceput sa il strige asa. Si asa i-a ramas numele.
Este singur la parinti, iar viata l-a pus la incercare devreme, cand tatal lui a murit. Maurice avea doar 18 ani atunci. „Tata era pasionat de sport, a condus Direcția Generală a Vămilor și Vama Otopeni. A fost și vicepreședinte la Rapid, al clubului pe vremea când domnul Copos se implicase și el în treaba asta”, povesteste el.
Iar in ceea ce o priveste pe mama lui, Claudia Munteanu, o fosta invatatoare acum in varsta de 85 de ani, dragostea si admiratia sunt evidente. A descris-o absolut superb in mediul online: „Mama, acum 85 de ani. Într-o lume ce alunecă adesea în confuzie și teamă, ea rămâne un reper de claritate. S-a vaccinat fără ezitare, străină de delirul conspirațiilor; n-ar atinge vreodată moaște, dar mângâie rațiunea. A votat cu luciditate, a recunoscut instinctiv, în demagogie, pericolul. O minte limpede, un spirit liber, o busolă morală.Te iubesc nespus, pentru că ai rămas, mereu, de partea luminii clare”.
Daca te intrebi care este cea mai draga amintire a lui, aceasta vine din perioada sarbatorilor, dintr-un moment in care era bolnav. „Aveam vreo patru sau cinci ani și făcusem amigdalită, o chestie care se întâmpla foarte des în copilărie, și îmi era foarte, foarte rău, aveam febra 39 și un semidelir. Îmi aduc aminte că a intrat mama în camera și mirosea foarte frumos, a parfum, era coafată, îmbrăcată, avea o rochie cu spatele gol, și m-au chemat lângă pom. Tata instalase o machetă foarte mare pe care era un trenuleț și îi dăduse drumul, cu soldați, cu poduri și a fost efectiv o magie. Am uitat complet că îmi este atât de rău”.
Cum a ratat actoria si a ajuns la Drept

Intr-un articol publicat de curand de Cancan, aflam detalii tulburatoare despre inceputurile lui. A absolvit Liceul Grigore Moisil si visa sa devina actor. A incercat de trei ori la UNATC, dar a fost respins dintr-un motiv revoltator pentru vremurile noastre.
„Am dat la facultate de trei ori, am picat de fiecare dată ultimul. La proba monologului, asistentul îi șoptea lui Cojar. Pentru că nu auzea, a treia oară a zis atât de tare, încât am auzit și eu: «Nu-l luați pe ăsta la clasă, pentru că este homosexual». A folosit un cu totul și cu totul alt termen sinistru… Eu, la 18 ani, în proba de admitere la o universitate…”, si-a amintit el cu amaraciune.
Asa a ajuns la Facultatea de Drept, mai mult pentru a-i indeplini dorinta tatalui sau, insa nu si-a dat niciodata licenta. „O facultate care mi-a distrus echilibrul interior, pentru că o detestam, pentru că nu mi se adresa și pentru că a fost un chin. A fost ceva sinistru, eram în prag de repetenție. Pentru că, pur și simplu, nu mă interesa. Nu mi-am dat licența la Drept pentru că nu m-a interesat cu adevărat niciodată. Tata și-a dorit foarte mult asta, chestia clasică în care copilul asculta o direcție nu neapărat impusa, ci indusă. Dreptul este pur și simplu o sincopă în parcursul meu profesional”.
Moda, televiziunea si adevarul din spatele hainelor

Sa fim sincere, il stim mai ales ca fashion editor la Elle Romania (unde lucreaza de peste 20 de ani) si jurat la Bravo, ai stil! la Kanal D, incepand din 2016 pana in august 2023. Despre acel proiect de televiziune spunea: „După câteva sezoane în care am jurizat concurente cunoscute publicului larg, cred că a venit momentul mult aşteptat, nu numai de mine, acela de a analiza abilităţile stilistice ale unor tinere care nu s-au aflat neaparat în lumina reflectoarelor. Aştept cu nerăbdare această experienţă, cu aceeaşi curiozitate pe care, sunt convins, o are şi publicul. Aştept să fiu suprins! Placut, sunt convins!”. Cariera lui in TV a continuat cand a batut palma cu producatorii de la Antena 1 pentru emisiunea „The Ticket” (difuzata in toamna lui 2025), unde a jurizat alaturi de Mihai Bendeac, Delia, Anca Dinicu si Micutzu’.
Dincolo de premiile obtinute cu blogul Le Projet D’Amour (Best Coolest Blog de la Forbes in 2015 si Best Fashion Blog la Elle Style Awards), perspectiva lui asupra modei este complet atipica. Intre noi fie vorba, el nici macar nu se considera critic de moda.
„Eu nu sunt critic de modă. Pe mine nu mă interesează moda. Pe mine mă interesează moda într-un fel pervers. Este un instrument care vorbește concret despre slăbiciunile oamenilor. Interesul meu nu este o rochiță. Poate să fie urâtă sau frumoasă, dar ce înseamnă, până la urmă, asta? Nu rochița e problema, mesajul e problema. Ce faci cu informația aia. De ce prin rochița aia tu ajungi să însemni ceva? Nu-mi place moda, îmi place luxul, dar asta e o diferență. Îmi plac lucrurile care, la un moment dat, vorbesc singure despre ele. Pot analiza greșeli, ține de meseria mea, și știu despre ce vorbesc. Eu sunt un cetățean, sunt un om care, atunci când e întrebat sau nu, spune ce crede”, a explicat el cu onestitate.
Si tocmai din acest motiv isi doreste enorm infiintarea unei institutii de invatamant acreditate. „Pe partea de styling, există o problemă destul de serioasă, pe plan internațional, nu numai local. Având în vedere că nu există o universitate pe care tu să o poți absolvi și să ieși cu o diplomă de fashion editor sau stilist, s-a făcut loc pentru foarte mulți impostori. E un domeniu în care și-au făcut loc foarte mulți impostori, pentru că e ceva fluid, la care, teoretic, ne pricepem toți, ni se pare superficial, dar de fapt nu e. Primesc foarte des mesaje de la tineri care mă întreabă ce ar trebui să facă, că vor să plece din țară, să studieze modă și tot timpul le spun că nu există o școală special dedicată”.
Decizia care i-a schimbat silueta radical
Cate dintre voi recunosc situatia in care o singura seara de excese te face sa iti reevaluezi tot stilul de viata? La o petrecere unde a consumat multe pahare de sampanie si vreo 19 sau 20 de digestive duble, a realizat ca trebuie sa se opreasca. Asa a reusit sa slabeasca 23 de kilograme intr-un an, renuntand complet la zahar, prajeli, aluat, patiserie si alcool.
„Am primit mesaje și mă întrebau unde m-am operat. Rămâneam așa, cu telefonul în mână, blocat: „Hello, ați înnebunit!? Nu m-am operat nicăieri”. Nu am mai mâncat, e simplu. E atât de simplu, de fapt. Fac parte din categoria oamenilor excesivi, care nu se pot opri la, habar n-am, un pahar de vin sau la o prăjitură. Eu aș mânca o ciocolată întreagă sau aș bea 7-8-9 pahare de vin, nu unul. Pentru că știu chestia asta despre mine, am preferat să spun stop. Vrei să îți spun ceva, nici măcar nu e greu pentru că totul vine din cap. Important este să se facă declicul”, a clarificat el.
„Toți oamenii știu că dacă vor mânca la prânz pește și o salată și la ora 5.30, 6.00 un măr vor slăbi. Noi știm, de fapt, ce avem de făcut. De fapt, nu facem, asta e problema. Și ne mințim, cum m-am mințit și eu ani de zile și intrasem așa într-un cerc vicios. În momentul în care am renunțat complet la alcool, complet la zahăr, complet la tot ce înseamnă aluat, patiserie, prăjeli și așa mai departe, rezultatele sigur că într-un an de zile au fost vizibile”.
Aventura pe Drumul Matasii
Desi initial nu a vrut sa auda de Asia Express, a fost convins de fosta lui colega, Raluca Badulescu, si de alti fosti concurenti. „De la noi a început treaba cu Maurice participant în Asia Express. Anul trecut am făcut un podcast pe Antena Play, împreună cu Maurice, cu toți participanții de la Asia Express sezonul trecut pe care l-au câștigat Gabi Tamaș cu Dan Alexa. Am făcut un podcast împreună cu Maurice tocmai pentru că am vrut să-l conving. Nu voia să meargă. Un sezon întreg am stat să-i povestim lui Maurice, atât eu cât și ceilalți concurenți. Au mai venit și Vlad Huidu cu Giulia, concurenți din alte sezoane Asia Express. Toți i-am povestit experiențele noastre ca să îl convingem pe Maurice să meargă. Mă bucur atât de mult că s-a dus Maurice în Asia Express și mă bucur că am avut și eu o contribuție mică la chestia asta”, a povestit ea.
Pana la urma, argumentul principal a venit chiar din interiorul lui. „Simțeam nevoia de ani de zile de a ieși dintr-o anumită zonă de confort, la modul real. Eu o privesc ca pe o experiență pozitivă, sunt convins că așa va fi”, a spus Maurice.
Alesesera deja partenerul perfect. „Connie este o persoană receptivă în general și munca de convingere nu a fost o muncă de convingere clasică, tipică. Sigur că s-a gândit cam două zile după întâlnirea noastră”. Iar ea a confirmat rapid: „Mi-a plăcut ideea de a pleca cu Maurice, mi s-a părut foarte romantic, noi fiind prieteni vechi, dar, într-adevăr simțeam și o nevoie de evadare dintr-un cotidian încărcat de responsabilități. Cred că este o mare provocare pentru noi, de a ne învinge niște frici, temeri, anxietăți. Fără telefon, fără bani”.
Pana sa il vedem pe micile ecrane infruntand provocarile din Asia, Maurice continua sa isi traiasca viata fix asa cum simte. In apartamentul sau boem de 60 de metri patrati, plin de piese vintage, carti si muzica clasica, isi face timp pentru o pasiune pe care putini o cunosc: practica pole dance-ul, o forma suprema de libertate si expresie corporala.





