Martini vs. vermut: diferența de bază
Cât de mult te gândești la originea ingredientelor atunci când îți prepari un cocktail? Dacă ești printre persoanele care pur și simplu caută rețete pe internet pentru cocktail, atunci acest articol cel mai probabil...

Cât de mult te gândești la originea ingredientelor atunci când îți prepari un cocktail? Dacă ești printre persoanele care pur și simplu caută rețete pe internet pentru cocktail, atunci acest articol cel mai probabil nu este pentru tine. Dacă, pe de altă parte, ești pasionat de băuturile fine și vrei să afli mai multe despre ele, ai ajuns în locul potrivit.
De exemplu, tu știi care este diferența dintre vermut și martini? În cazul în care plănuiești să achiziționezi vermut de la producători de top la preț avantajos, ai putea să te documentezi puțin pe marginea subiectului. Așadar, iată care este diferența dintre vermut și martini.
Un tip de băutură vs un cocktail?
Să începem cu denumirile.Vermutul se referă la un tip de vin aromatizat, obținut din vin, alcool, zahăr și ierburi. În general se bea ca parte a unui cocktail, dar în Italia este popular și ca băutură de sine stătătoare, fiind consumat cu gheață și o coajă de lămâie, într-un pahar de vin sau într-o cupă. Merită să menționăm și faptul că există mai multe tipuri de vermut: uscat, alb, roșu, roz/trandafiriu și amar.
Pe de altă parte, termenul de martini duce cu gândul la un cocktail, nu la o băutură în sine. Pe scurt, prin martini se înțelege un cocktail obținut prin combinarea ginului și vermutului bianco. Desigur, o altă variantă populară constă în înlocuirea ginului cu votcă. Una dintre cele mai cunoscute variații ale acestei băuturi este dirty martini în cadrul căreia se adaugă suc de măsline. Astfel se distrage atenția de la gustul de gin și vermut și băutura devine mai ușoară.
De ce se confundă martini și vermut?
Ei bine, ai putea crede că cele două denumiri sunt sinonime din cauza faptului că vermutul este folosit pentru a prepara un cocktail martini. Ei bine, nu acesta este motivul principal!
Cei care nu fac diferența între cele două băuturi fac aceeași eroare ca în cazul șampaniei și vinului spumant. Deși cei doi termeni par a însemna același lucru, adevărul este că șampania este o varietate a vinului spumant, care se produce doar într-o anumită regiune și doar pe baza unor ingrediente atent selecționate. Așadar, șampania este un tip de vin spumant, dar nu toate vinurile spumante sunt șampanie. Acest fenomen este unul întâlnit și în cazul pantofilor sport, atunci când o marcă ajunge să constituie denumirea pentru o întreagă categorie.
Așadar, bănuim că te-ai prins deja despre ce vorbim. Martiniul nu este atât de diferit de vermut, de fapt este o varietate de vermut, mai exact vermut italian. Pur și simplu martini s-a dovedit a fi un tip de vermut mai popular decât celelalte, probabil și datorită cocktailului care-i poartă numele și astfel a devenit reprezentativ pentru o întreagă gamă de băuturi diferite.
Ei bine, data viitoare când vei comanda sau prepara singur un cocktail vei ști exact ce bei și le vei putea explica și altora!
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum prepari matcha și compari cofeina din porția de 2 g cu cea din cafea
FinanciarulPetrolul mai scump nu compensează exporturile pierdute. Banca Mondială estimează contracția economiilor Golfului
News24Românii care merg în Belgia sunt avertizați că aproximativ 140 de zboruri ar putea fi anulate pe 9 octombrie
Dolce SportCostin Curelea riscă să piardă postul la România U21 după calificarea ratată la EURO 2027
GetPonyCe trebuie verificat înainte de cumpărarea unei mașini chinezești cu garanție de 7 ani, de la baterie la reparații
LylaCând te poate ajuta melatonina să dormi și ce trebuie să știi înainte să o iei pentru nopțile fără somnCiteste si

Habar n-ai ce să faci cu viața ta? Încearcă asta!

Emoțiile Alegerii Primului Scaun Auto Pentru Copilul Tău
