MarinescWho și Aria lansează piesa „Nu mă uita”
MarinescWho și ARIA colaborează pentru prima dată și lansează „Nu mă uita”, o piesă sensibilă despre ce înseamnă să iubești fără limite, dar și despre suferința ce o simți odată cu acest sentiment copleșitor. Compusă...

MarinescWho și ARIA colaborează pentru prima dată și lansează „Nu mă uita”, o piesă sensibilă despre ce înseamnă să iubești fără limite, dar și despre suferința ce o simți odată cu acest sentiment copleșitor. Compusă de către ADDA alături de MarinescWho, ARIA și ProducaDoru, „Nu mă uita” este în primul rând despre durerea pe care o simți atunci când te trezești singur și cu sufletul gol.
„«Nu mă uita» este prima mea piesă din postura de artist producător. Îmi doresc ca ea să ajungă la sufletele oamenilor, prin mesajul profund și totodată simplu, într-un ambalaj fresh și actual. Este un single cu un subiect general valabil despre viață și în care sper să se regăsească cât mai multă lume. Prin acest single am vrut să aduc emoție și să empatizez cu poveștile de viață ale cât mai multor oameni. Cum adesea experiențele din viețile noastre ne inspiră, am transpus trăirile mele pe beat și linia melodică, lăsându-mă purtat de val”, povestește MarinescWho.
„Piesa asta este un proiect care înseamnă foarte mult pentru mine. M-am conectat imediat cu versurile în care mă regăsesc chiar și eu. Simt că tema melodiei rezonează cu multe inimi și multe povești ale ascultătorilor. «Nu mă uita» este un proiect la care am lucrat alături de o parte din echipa mea, Baladda Records (Bogdan Marinescu, ADDA, Teodor Baghiu, Costin Dănăilă) și sper să ajungă acolo unde trebuie”, adaugă ARIA.
Născută în București, ARIA a început să meargă pe drumul muzicii încă de la o vârstă fragedă, participând la diverse concursuri și competiții de voce. După terminarea liceului, ARIA a avut un singur gând în minte: să creeze muzică. Iar acum visul ei a devenit realitate, totul cu ajutorul ADDEI, care i-a fost un mentor și alături de care a lansat și primul ei single din carieră, „Dimineți și nopți”. Până în prezent, a compus piese pentru artiști de renume precum Nicole Cherry, Nicoleta Nucă, Florian Rus, dar și pentru alți artiști debutanți.
Compozitor și producător Baladda Records, MarinescWho (Bogdan Marinescu) a lucrat la numeroase piese și a creat muzica pentru mai mulți artiști de succes din România. În 2018, „Auzi cum bate”, una dintre piesele pe care le-a compus alături de Alexandru Luft și Cristina Dobrescu, lansată de către Jukebox și Bella Santiago, s-a calificat în finala Selecției Naționale Eurovision, iar de atunci continuă să lucreze în studio alături de ADDA.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaTe poți vaccina acum împotriva gripei. Cine primește vaccinul gratuit sau compensat 50%
FinanciarulCris-Tim preia Via Trend și Snack 4U printr-un acord estimat de ZF.ro la 140-160 milioane de lei
News24Diana Șoșoacă a fost primită la consultări după apelul DREPT pentru excluderea ei
Dolce SportDjokovic a revenit contra lui Zverev și a ajuns la 32 de victorii fără înfrângere la Beijing
GetPonyCe tractoare se pot conduce cu permis B și când se aplică regula de 40 km/h fără limită de masă autorizată
LylaCum îți înveți băiatul să respecte refuzul și să reziste presiunii grupului prin 4 exerciții de zi cu ziCiteste si

La 49 de ani, a inversat rolurile cu soțul – Nu gătesc, nu fac curat”

Emilia Popescu, Connect-R și Alina Petre, sora lui Mihai Petre, fac roast pe seama juratului, astăzi, la iUmor
