Madonna a fost surprinsă filmând în Veneția, Italia, pentru sezonul al doilea al serialului lui Seth Rogen, „The Studio”. Apariția sa marchează un moment important. Regina muzicii pop pune astfel capăt unei pauze de 23 de ani de la actorie, ultimul său rol într-un film fiind în 2002, iar ultima apariție TV în 2003.
Un film anulat, readus la viață
Pentru a înțelege ce se întâmplă, trebuie să ne întoarcem puțin în timp. În 2021, Universal Pictures a câștigat o licitație pentru a produce un film biografic despre viața Madonnei, proiect pe care artista urma să îl co-scrie și să îl regizeze. După un proces de audiții extrem de dur, descris drept un „boot camp” de canto și dans, rolul principal a fost câștigat în 2022 de Julia Garner, actrița premiată cu Emmy pentru rolurile din „Inventing Anna” și „Ozark”.
Filmul ar fi trebuit să urmărească ascensiunea Madonnei, de la începuturile sale modeste din Michigan, trecând prin formarea sa artistică în New York-ul anilor ’80 și până la lansarea albumului „Ray of Light” din 1998.
Numai că, în 2023, proiectul a fost anulat complet. Managerul artistei, Guy Oseary, a convins-o să renunțe la ambițiile regizorale în favoarea unui turneu mondial de succes, iar drepturile asupra poveștii vieții sale au expirat la Universal.
Cum vine asta, în serial?
Aici intervine serialul lui Seth Rogen, „The Studio”. Potrivit unor surse, scenariul rescrie practic istoria recentă. În ficțiunea serialului, compania de producție fictivă Continental Studios (condusă de personajele jucate de Rogen, Kathryn Hahn și Bryan Cranston) este cea care a finanțat și produs filmul biografic cu Madonna și Julia Garner.
Acțiunea celor două episoade în care va apărea Madonna se concentrează pe momentul în care echipa Continental Studios duce filmul la Festivalul de Film de la Veneția pentru o lansare grandioasă. Atât Madonna, cât și Julia Garner sunt prezente pentru a promova proiectul și pentru a atrage atenția în cursa pentru Oscar. E drept că, în această versiune, o sursă apropiată producției a menționat că Madonna nu va juca rolul regizoarei propriului film biografic.
Distribuție de zile mari și o întorsătură de situație
Iar distribuția este impresionantă. Pe lângă echipa principală formată din Rogen, Kathryn Hahn, Bryan Cranston, Ike Barinholtz și Chase Sui Wonders, pe platourile de filmare din Italia a fost fotografiat și Donald Glover, alături de Madonna și Garner.
Dar stai puțin, căci intriga devine și mai specifică. V-ați fi gândit vreodată că dezbaterea despre jurnaliștii care cronometrează ovațiile la festivaluri poate deveni un subiect central într-un serial?
Se pare că da.
O parte importantă a episoadelor se va concentra exact pe această practică din industrie (una cât se poate de reală), folosită pentru a prezice succesul unui film la publicul larg.
Recrearea unui moment iconic
Și, ca și cum nu era de ajuns, filmările din Veneția au oferit fanilor un moment viral, la 41 de ani distanță de original. Madonna și Julia Garner au fost văzute într-o gondolă, plutind pe canalele venețiene, într-o scenă care aduce un omagiu clar videoclipului piesei „Like a Virgin” din 1984.
Dincolo de acest proiect, Netflix dezvoltă în continuare o serie autobiografică despre artistă, prin intermediul contractului de exclusivitate cu regizorul Shawn Levy. Julia Garner, însă, nu este implicată în această nouă versiune.





