ȘtiriKilla Fonic
Killa Fonic aduce III, un album care îmbină trei genuri muzicale!

Killa Fonic lansează, în parteneriat cu Virgin Radio, albumul III, un album care include piese realizate de-a lungul anului, în care artistul a aprofundat și alte stiluri față de cele cu care și-a obișnuit deja publicul. III vine cu un vibe nou, în care Killa a îmbinat trei genuri: trap, afro/ experimental și trap-core/ rap metal.
“Muzica mea e pentru cei ca mine, dar este deschisă și pentru cei care n-au mai pășit pe asemenea meleaguri, așa că trebuie să am grijă s-o dozez și să nu o irosesc. Am păstrat albumul trap, dar am adăugat și două arome din cel experimental și câteva din cel trap-core. Există un timp separat pentru orice. Denzel Washington a zis că, dacă bei prea multă apă, te îneci!”, a declarat Killa Fonic.
Intro, $mith & Wesson, Stai, Zei, Kpcoca, Groupies, 95 Porsche, Richie Rich, Diablo, Upgrade, Nimeni, Moodsetter, Ploaia divină, Fețe palide, Vis lucid, Zombie zero panarame și Distors sunt piesele care se regăsesc pe albumul III și care includ și colaborări cu Azteca, Nane și 911. Fotografiile albumului au fost realizate de Dragoș Lăpădatu, iar grafica este semnată de Andrada Udrea. Albumul Killa Fonic – III este disponibil pe Shop-ul Global Records în librăriile Cărturești, atat online cat și în magazine, dar si in reteaua Sneaker Industry.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum recunoști semnele depresiei postpartum și unde ceri ajutor în România
Revista IoanaTestul experimental de sânge pentru cancerul de sân a obținut scorul 0,95 pe probe. Mamografia rămâne un control preventiv în România
FinanciarulUn porc viu de 100 kg ar costa 1.300-1.700 de lei la prețurile cerute în zece județe
News24Proprietarii unor terenuri de la marginea Timișoarei au încă cinci zile, între 18 și 22 noiembrie, să ceară corectarea datelor
Dolce SportSUA și-au retras echipa de la Mondialul de fotbal sub 17 ani din Qatar, invocând riscuri de securitate. România joacă în altă grupă
GetPonyFord Puma Gen-E, asamblat la Craiova, a ajuns pe primul loc între SUV-urile electrice mici din Europa în primele nouă luni din 2026, potrivit unei analize


