JOHN WICK: Capitolul 4 se întoarce din 22 martie în cinematografe

Keanu Reeves revine în rolul său emblematic din JOHN WICK: CAPITOLUL 4 pe marile ecrane din 22 martie 2023.

Wick descoperă calea pentru a învinge Înaltul Consiliu format din doisprezece lorzi ai crimei care guvernează cele mai puternice organizații din lumea interlopă și află că s-a pus o recompensă pe capul său de mai multe milioane de dolari. Dar înainte ca el să-și poată câștiga libertatea, trebuie să se confrunte cu Marchizul, un nou inamic ce are alianțe puternice pe întreg globul, transformând vechi prieteni în inamici de moarte. O nouă zi se ivește în lumea lui John Wick: reguli noi, idei noi și management nou. Dar acum, indiferent dacă va câștiga sau va pierde, Wick are o cale de ieșire: să îl provoace pe Marchiz la o luptă în doi.

Consacrații actori revin în rolurile îndrăgite din filmul ce a electrizat publicul din întreaga lume: Laurence Fishburne, în rolul Regele Tenebrelor, șeful unei rețele de informații subterane; Ian McShane, în rolul lui Winston, proprietarul hotelului New York Continental, care este frecventat de cei mai periculoși ucigași din lume și Lance Reddick, în rolul lui Charon, angajatul loial al hotelului.

Vezi trailerul acum -> https://www.youtube.com/watch?v=X-Dpj_x6koE

Distribuției i se alătură superstarul artelor marțiale, Donnie Yen (seria Ip Man; Rogue One: A Star Wars Story), în rolul lui Caine, prietenul de încredere al lui Wick; Bill Skarsgård (Clovnul Pennywise din filmele IT) în rolul Marchizului; starul filmelor de arte marțiale Hiroyuki Sanada (Bullet Train, Army of the Dead), ca Shimazu, un alt prieten al lui Wick și proprietarul hotelului Osaka Continental; Shamier Anderson ca Urmăritorul, care îl vânează pe Wick; Rina Sawayama, în rolul lui Akira, fiica lui Shimazu și concierge la Osaka Continental și starul artelor marțiale Scott Adkins în rolul lui Killa, un ucigaș al cărei țintă principal devine John Wick.

John Wick: Capitolul 4 este regizat de Chad Stahelski după un scenariu realizat de Shay Hatten și Michael Finch, bazat pe personaje create de Derek Kolstad. Filmul este produs de Basil Iwanyk, Erica Lee, Chad Stahelski, avându-i ca producători executivi pe Keanu Reeves, Louise Rosner, David Leitch și Michael Paseornek.

Hard Rock Cafe București dorește să aducă experiențe și surprize exclusive fanilor francizei John Wick, așa că pentru a sărbători revenirea filmului pe marile ecrane în Capitolul 4, lansează un meniu special. Meniul John Wick va fi disponibil în restaurant în perioada 20 martie-30 aprilie și cuprinde burgerul Wagyu Yaga și două cocktailuri inspirate de spiritul Baba Yaga – Vengeance on the rocks și No Business Espresso Martini.

,,AQUA Carpatica dorește să fie cât mai aproape de consumatorii săi, iar orice pretext de “joie de vivre” și bucurie pe care putem să îl mediem, ne aduce și nouă bucurie. Mulțumim, Vertical Entertainment pentru șansa de a fi parteneri în acest proiect!’’, mărturisește Valentina Vesler, Director Comunicare AQUA Carpatica.

AMC sprijină debutul cinematografic al noului film John Wick: Capitolul 4. Fiind televiziunea cu cele mai premiate și de succes seriale-dramă ale deceniului, conținutul fiind unul de pionierat, popular și de calitate, al cărui scop este să aducă telespectatorilor ceva mai profund, mai bogat, ceva mai mult. De aici s-a inspirat și sloganul: cele mai bune filme.

O producție Lionsgate, John Wick: Capitolul 4 este distribuit de Vertical Entertainment și poate fi vizionat din 22 martie în cinematografele din România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata