ȘtiriJenni
Jenni a lansat videoclipul piesei „Caramela”!

După ce în decembrie anul trecut a lansat prima sa piesă din carieră care s-a numit „Mi-e sete rău”, Jenni revine cu o nouă melodie catchy, „Caramela”, care cu siguranță va face furori. Jenny este foarte încântată de noua sa realizare muzicală lansată împreună cu Balkanika Records.
Artista revine în atenția publicului cu „Caramela”, si ,evident, cu un videoclip fierbinte, care a cam încurcat circulația de pe Magheru! „Băieții de la studio, Kashta John și Cristi Pascu, mi-au propus piesa asta pentru că ne-a dat un vibe bun după ce am înregistrat demo-ul. Tot ei au făcut și versurile care au ieșit minunat. Piesa e ritmată și prinde bine și am hotărât cu producătorul să o lansăm. Am filmat și un videoclip, de fapt le-am filmat pe amândouă odată, într-o zi și am terminat filmările.

Am avut două ținute. E o scenă în videoclip în care traversez bulevardul de la Piața Română și am filmat de câteva ori. Unii claxonau, alții mă filmau, m-am simțit ca o vedetă pe covorul roșu. Toată lumea îmi făcea loc pe trecerea de pietoni în așa fel încât să pot să filmeze. Am filmat mai multe duble chiar și printre mașini, unele fiind oprite. A fost destul de frig, oamenii erau îmbrăcăți cu geci pe ei și eu eram cu în dres, în fustiță și cu un mini sacou. Am zis că merită să faci orice pentru carieră, e normal”, a povestit solista de 18 ani.
De când s-a lansat, artista ne-a mărturisit că viața i s-a schimbat. „Sincer s-a schimbat viața mea după lansarea primei piese, oamenii mă recunosc când mă văd, sau mă întreabă dacă eu sunt Jenni. Am vut multe reacții pozitive după prima piesă, am primit încurajări, cuvinte de laudă de la apropiați, prieteni sau și de la cei care nu mă cunoșteau. Sincer nu ma așteptăm să ajung aici, însă pentru început este bine și a fost exact ce a trebuit, a mai povestit tânăra care se află la început de drum muzical.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Motocicletele și mopedele pot folosi banda de autobuz doar unde permite administratorul drumului. Încălcarea regulilor poate fi amendată cu până la 1.730 de lei
Dolce SportCampania pentru familia lui Jesús de Miguel a trecut de 104.000 de euro. Morata și Baena au donat
GetPonyNorvegia va testa pe 280 de metri din E6 un parapet care poate pulveriza apă cu sare înainte de polei
LylaCâte absențe poate motiva părintele prin cerere și cum se calculează limita de 40 de ore
Revista IoanaCum păstrezi patul cald noaptea fără să pornești caloriferul
FinanciarulIpotecile înscrise în octombrie au scăzut cu 18,6% față de anul trecut, iar vânzările de imobile au coborât cu 4,8%

