Jack Harlow și Jeremy O. Harris au fost prezenți ca invitați din partea lui Hilfiger, purtând outfit-uri custom made Tommy Hilfiger
Tommy și Dee Hilfiger au participat la Metropolitan Museum of Art’s Costume Institute Benefit pe 13 septembrie 2021 în New York pentru a sărbători deschiderea primei expoziții – În America: un lexic al modei. Expoziția demonstrează o nouă expresie a modei americane, concentrându-se pe modul în care îmbrăcămintea poate evoca conexiuni sociale și emoționale mai profunde. Seara a fost co-prezidată de Timothée Chalamet, Billie Eilish, Amanda Gorman și Naomi Osaka, împreună cu Tom Ford, Adam Mosseri și Anna Wintour ca invitați onorifici.
Alături de Tommy Hilfiger au fost Dee Hilfiger, soția sa, care este designer de modă, și Jack Harlow, rapper-ul nominalizat la GRAMMY și multi premiat cu discuri de platină, și Jeremy O. Harris, dramaturg și actor nominalizat la Tony.
„Moda a fost întotdeauna influențată de lumea din jurul ei, dar a suferit una dintre cele mai mari transformări ale sale în urma evenimentelor fără precedent de anul trecut”, a spus Tommy Hilfiger. „Fiecare designer și brand a trebuit să-și regândească complet poziția și ce valori reprezintă. Ceea ce m-a inspirat în această călătorie de reconstrucție este oportunitatea de a crea un viitor mai sustenabil, echitabil și incluziv pentru următoarea generație de modă. În această seară, reunindu-ne cu toți cei din industria fashion, mi s-a reamintit că eforturile noastre colective vor face posibil acest viitor. ”
Prietenii și fanii brand-ului TOMMY HILFIGER sunt invitați să se alăture conversației în social media folosind @TommyHilfiger și #TommyHilfiger.
Tommy Hilfiger a purtat un costum TOMMY HILFIGER x Denis Frison, alcătuit dintr-un sacou tip tuxedo, cu închidere cu un singur nasture în față, croit dintr-un denim vintage reciclat, căptușeală din mătase în care se combină albastru și roșu, reverul, manșetele și clapele buzunarelor realizate dintr-un material tip rejansă, pantaloni realizati din același material precum sacoul, cu talie înaltă și un detaliu dungă pe lateral, de asemenea tip rejansă, împreună cu o cămașă albă și papion negru.
Dee Hilfiger a purtat o rochie brodată cu paiete roșii, cu mâneci lungi, guler înalt, care face parte din propria garderobă, dar care a fost personalizată de TOMMY HILFIGER prin integrarea unor dungi de contrast, cusute manual și a broderiei cu mărgele.
Jack Harlow a purtat un sacou tuxedo TOMMY HILFIGER, croit din catifea în dungi roșu închis și bleumarin, cu închidere dublă, butoni acoperiți, revere din mătase neagră, și pantaloni tuxedo cu dungi de culoare roșie și bleumarin, cu detalii dungi laterale de mătase, și o cămașă din bumbac negru.
Jeremy O. Harris a purtat o jachetă regatta TOMMY HILFIGER, lungă până în podea, împrumutând din aerul costumelor de operă, în culoarea galben păpădie, căptușită cu folie argintie, cu buzunare și detalii tehnice inspirate din îmbrăcămintea pentru navigație, pantaloni cu cu talie înaltă, personalizată cu logo-ul brand-ului, realizați dintr-un mix de mătase și lână bleumarin, și o cămașă din bumbac, aceeași culoare, purtată înfășurat.
UNDE: Muzeul Metropolitan de Artă, New York
CÂND: Luni, 13 Septembrie, 2021
PHOTO CREDIT: Getty Images
Despre SARKK SA
SARKK SA, fondată în 1998, este distribuitor exclusiv Tommy Hilfiger în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și Moldova. Produsele Tommy Hilfiger sunt prezente în magazinele TOMMY HILFIGER, buticuri, o rețea extinsă de magazine selecționate și pe ro.tommy.com.
De la 1 iulie 2019, Sarkk SA a fost numită distribuitor exclusiv și partener de franciză al CALVIN KLEIN în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord.
SARKK S.A. a căutat întotdeauna echilibru și o creştere organică, condusă de valori CSR și de aceea este una dintre cele mai puternice companii din piață, dezvoltându-se constant, captând atenţia celor mai exigenţi consumatori.
Despre Tommy Hilfiger
Cu un portofoliu de brand ce include TOMMY HILFIGER și TOMMY JEANS, Tommy Hilfiger este unul dintre cele mai recunoscute grupuri de designer de lifestyle premium din lume. Obiectivul său este proiectarea și comercializarea de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport de înaltă calitate pentru bărbați, articole de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport pentru femei, îmbrăcăminte pentru copii, colecții de denim, lenjerie (inclusiv halate, pijamale și îmbrăcăminte de casă), încălțăminte și accesorii. Prin intermediul unor parteneri licențiați, Tommy Hilfiger oferă produse de lifestyle precum ochelari, ceasuri, parfumuri, costume de baie, șosete, mici articole din piele, articole de uz casnic și genți de voiaj. Linia de produse TOMMY JEANS constă în îmbrăcăminte din denim și încălțăminte pentru bărbați și femei. Colecția este completată de o varietate mare de genți, accesorii și parfumuri.