AcasăStiriIonuț Țigănescu s-a calificat în finala sezonului 14 iUmor

Ionuț Țigănescu s-a calificat în finala sezonului 14 iUmor

O nouă sesiune de terapie prin comedie a fost asigurată în cadrul celui de-al cincilea episode iUmor, când juraţii au trimis la votul publicului un număr spectaculos, realizat de cuplul de peste hotare, Alexia și Martin de la The Mysterious Crew, Romanticul X, Sorin Onea și Ionuț Țigănescu. Imediat ce votarea s-a încheiat, cel din urmă concurent și-a adjudecat cele mai multe voturi, astfel că, el s-a calificat în finala sezonului 14 a emisiunii. Sâmbăta aceasta, altă serie de participanți va intra în cursa pentru premiul de 20.000 de Euro. Care sunt momentele cu care vor încerca să obțină minim 3 like-uri și pe cine va impersona Doina Teodoru după ce a acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte“, telespectatorii pot afla în cadrul ediției care va fi difuzată sâmbătă, 18 martie, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Ionuț Țigănescu a pregătit pentru audițiile acestui sezon iUmor un roast de excepție la adresa sistemului. În timpul numărului, concurentul a lansat „o replica acidă“ la adresa lui Cheloo. „Președintele a ţinut un discurs în care a spus că românul din diaspora, în caz că va exista un atac, are 14 zile la dispoziție să se întoarcă înapoi în România, că dacă nu ne bagă la pușcărie. Întrebarea mea este de ce 14 zile? (…). Și încă ceva: unde ne băgați la pușcărie?“, a spus tânărul. Deși, a fost întrerupt de mai multe ori cu întrebări din partea juriului, Ionuț Țigănescu și-a controlat foarte bine emoțiile.

Originar din Bicaz, Ionuț Țigănescu locuiește într-un oraș din Irlanda, unde lucrează în construcții. Întrebat de jurați cum a apărut pasiunea lui pentru comedie, acesta a mărturisit că totul a început în ziua în care a decis să tragă un semnal de alarmă în orășelul său natal în timpul unor alegeri. Fascinați de momentul creat de Ionuț Țigănescu, Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Delia și Cheloo i-au oferit câte un like, astfel că el a intrat la votul publicului alături de Sorin Onea, Romanticul X și The Mysterious Crew, formată din Alexia și Martin. Când s-a spus: „Stop vot!“, tânărul din Bicaz avea cele mai multe voturi, așa că, în prezent, el poate să înceapă să se pregătească pentru marea finală a sezonului 14 iUmor. „Numărul a fost bun, știm că este începător și mă bucur că a reușit să ne păcălească“, a mai punctat Cheloo în cadrul testimonialelor.

Semifinala sezonului 19 Te cunosc de undeva!, lider de audienţă  4 echipe s-au calificat în finala transforming show-uluiRecomandăriSemifinala sezonului 19 Te cunosc de undeva!, lider de audienţă 4 echipe s-au calificat în finala transforming show-ului

Terapia prin comedie va continua sâmbăta aceasta cu un nou episod de audiții în care jurații iUmor vor sta față în față cu alți concurenți care sunt convinși că au doza necesară de umor ca să intre în finala show-ului. În timpul unui număr se va folosi jokerul la masa juraților, iar râsetele se vor auzi inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special „comedy magic“, făcut de magicianul Robert Tudor. Cine va intra la votul publicului, dar și ce surprize se vor mai petrece, telespectatorii pot vedea sâmbătă, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Citește și:

Zoe Ball se reuneste cu fostul sot Norman Cook...

Te-ai gandit vreodata cum e sa zambesti la poze alaturi de fostul sot, exact dupa ce copilul vostru a...

Ore Oduba a vandut casa de 935.000 de lire...

Te-ai gandit vreodata cat de repede se poate destrama imaginea familiei perfecte? Prezentatorul TV Ore Oduba, în vârstă de 40...

Maya Jama revine la Love Island UK sezonul 13....

Fix când credeai ca vara asta va fi linistita, drama suprema revine pe ecrane! Cei 12 noi concurenti intră...

Dr Ranj Singh vorbeste despre divortul de Sulvinder Samra....

Dr Ranj Singh, cunoscutul medic și prezentator TV, a adus în discuție divorțul dureros de fosta sa soție, Sulvinder...