Știri
Interviu Sorin Petrariu: Inițiat în tainele armoniei dintre corp, minte și suflet

Sorin Petrariu, coach de dezvoltare personală din Iași, a acordat răspunsuri pentru câteva întrebări legate de cum vede el lumea și care sunt modalitățile prin care putem pași pe calea Luminii.
BRAVOnet: Cine este Sorin Petrariu?

Ce ar trebui, în viziunea ta, să facem pentru un sistem mai bun?
Se pot face multe lucuri, problema este că nu se dorește. Părerea mea este că, dacă în România s-ar promova educația, oamenii de cultură, dezvoltarea personală, dacă în școli s-ar învăța elevii cum să facă afaceri, educație financiară, lucruri care să îi pregătească pentru viața reală, dacă s-ar învăța elevii să se ajute între ei, noile generații ar putea să aducă acea schimbare și să ne poziționăm pe un loc de top în educația de la nivelul european. Dacă ai o mentalitate bună, vei ajunge unde vrei, nu ține de noroc sau ghinion, ci de educație.
Care e primul pas în schimbarea mentalității noastre?

Ce putem învăța într-o ședință de dezvoltare personală cu tine?
Pot ajuta la eliminarea depresiei, anxietății, frustrărilor sau fricilor. Prin toate acestea, de cele mai multe ori, reușesc să aduc o persoană pe drumul Luminii. Acest drum este strict legat de al treilea ochi (glanga pineală). Simbolizată printr-un con de pin din vremurile antice, glanda pineală reprezintă cel mai important centru energetic și material al corpului omenesc. Odată accesat și conștientizat, al treilea ochi ne conferă o cunoaștere nebănuită, acces la o intuiție superioară și puterea de a controla atât funcțiile corpului nostru, cât și energiile din jur, făcându-ne stăpâni pe noi.
Sorin, cum se vede lumea prin ochii tăi?
Dacă aș spune că văd lumea diferit, nu ar fi ceva ieșit din comun, pentru că fiecare dintre noi vede lumea diferit.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulComenzile online cu produse din afara UE au o taxă nouă de 2 euro pe grup de mărfuri. Pentru coletele de cel mult 150 de euro, taxele însumează 5 euro pe grup
News24Cubanezul acuzat că a plătit un bărbat să pregătească un atac în Ilfov are mandat de arestare în lipsă
Dolce SportMarele Premiu de Formula 1 al Braziliei începe duminică, 8 noiembrie, la 19:00. Transmisia este anunțată de la 18:45 pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY
GetPonyToyota rămâne cea mai valoroasă marcă auto din clasamentul Interbrand 2026, deși valoarea estimată a scăzut cu 19,9% față de 2025
LylaCe simptome pot indica cancerul de colon și când mergi la medic
Revista IoanaPoșta Română anunță dotarea a circa 4.700 de oficii cu recipiente pentru aparate electrice mici până în martie 2027

