Interviu Klyde: „Numele de scena e ales pentru ca imi place povestea lui Bonnie & Clyde”
Fost participant la un concurs de talente, Klyde s-a lansat in lumea muzicala de la noi cu piese iesite din comun. Claudiu Nerghes, pe numele lui adevarat, ne-a acordat un interviu in exclusivitate despre viata muzicala a unui artist independent.
Bravonet: S-a relansat www.bravonet.ro si am vrea sa stim ce amintiri ai legate de revista si daca ai aparut in ea?
Klyde Hello!!! Bine v-am regasit, felicitari pentru revenire!
Am multe amintiri legate de revista Bravo! Tin minte ca o cumparam in fiecare luna si abia asteptam sa iau posterele cu artistii mei preferati si sa le lipesc pe perete. Nu stiu sincer daca am aparut vreodata in ea, spuneti-mi voi!
Cum a fost pentru tine in izolare?
Pentru mine a fost super in izolare, a fost ca o mini vacanta in care am facut ce am vrut si am mancat mult prea mult! M-am relaxat si am avut timp sa fac multe lucruri pe care inainte le tot amanam.
Ai fost inspirat, ai compus ceva nou sau ai lansat ceva?
Da! Am fost foarte inspirat si productiv. Am scris multe piese noi care imi plac si pe care abia astept sa le lansez! Pana atunci, pe 12 iunie voi lansa primul meu EP independent „Restless”, care va contine piesele lansate pana acum, plus una nou-nouta!
Ce pasiuni noi ti ai descoperit in izolare?
Am invatat mult mai bine sa lucrez eu “la butoane” propriu-zis, si sa pot sa imi produc singur ideile muzicale si sa le dau o forma cu care sunt multumit. Am pictat in unele zile, ceea ce nu am mai facut pana acum, si am gatit destul de des.
Spune ne te rog cum ai debutat si de ce ai ales numele de scena?
Am participat la un talent show si apoi am inceput sa merg la diferite studiouri unde am lucrat si compus diverse piese, pana cand am ajuns sa semnez cu un major label. Numele de scena l-am ales pentru ca voiam ceva scurt care sa semene cu numele meu (Claudiu), si pentru ca imi place povestea lui Bonnie & Clyde, a ramas asa, cu K :))
Ce planuri muzicale ai si cu cine colaborezi?
Vreau sa continui sa fac muzica care ma face pe mine fericit in primul rand, si sa pot sa ma dezvolt in continuare ca artist pe mai multe planuri.
Vreau sa finalizez lansarea EP-ului, pe care mi-am propus-o demult si ma bucur ca in sfarsit reusesc. Colaborez cu prietenii mei talentati de la DarkViolet Records, studioul nostru independent
Cine ti a fost alaturi la debut si cine te a ajutat?
Parintii si prietenii mei apropiati m-au sustinut din totdeauna.
Cine iti este acum alaturi? Cum este sa fii artist independent?
Aceeasi oameni de la inceput, plus cei pe care i-am “castigat” de-a lungul timpului.
Sa fii artist independent este frumos, deoarece ai libertatea sa creezi si sa lansezi ce vrei, cand vrei si produsul final se simte mai autentic.Partea mai grea este ca trebuie sa fii propriul manager, sponsor, PR, regizor etc, si sa fii intr-o constanta promovare, dar satisfactia este pe masura cand stii ca ai facut cu mana ta tot ce tine de o lansare.
Ai un mesaj pentru cititorii nostri?
Stati cu ochii pe bravonet.ro, si pana iese EP-ul luna viitoare, replay #DMs Ma gasiti pe instagram klydemusic.