
Interviu Codruta Filip: Inainte de a fi solista am prezentat colecții pentru designeri din Dubai, Turcia sau Franța”
Bravonet: Când ai început să faci canto?
Codruta Filip: În clasa a IX-a, când m-a remarcat o colegă. Eu am făcut Liceul Pedagogic, secțiunea învățătoare-educatoare. Nu am profesat pentru că mi-am dat seama prin clasa a X-a că nu mi-a plăcut. Majoritatea membrilor familiei mele sunt profesori, învățători, educatori. Mama a vrut să mă duc într-acolo și eu. Măcar, să încerc. Ca primă idee, a fost Liceul Pedagogic, care se chema atunci Școala Normală Vasile Lupu. În clasa a IX-a, am participat la Balul Bobocilor, iar acolo aveam o probă de aptitudini și atunci colegii mi-au spus „de ce nu cânți?”, pentru că eram în corul școlii. Atunci, mi-am ales o piesă de la Eurovision și mi-a ieșit atât de bine încât o colegă care deja făcea canto, mai mare, mi-a zis „de ce nu mergi la canto, măcar să dai un test și să iți spună dacă ai talent, că mie mi se pare că ai o super voce”. Și, m-am dus, am dat o probă, și profesoara a spus „Da!”. Un „da” mare, mi l-a scris pe foaie. Mi-a spus că am o voce foarte bună și trebuie să începem treaba.
Era cunoscută profa de canto?
În Iași, da, e foarte cunoscută. E de la Palatul Copiilor din Iași, se numește Gabriela Nechita. Se ocupă de copii și face ore de canto.

Ce-a urmat pentru tine?
După primele 3 luni de canto, a decis profa să mă trimită la un concurs destul de greu pentru un copil, care abia se apucase de muzică. Concursul se numea „Mărțișor Dorohoian”. Acolo, veneau copii super buni, mega talentați și, plus de asta, făceau canto de la 3-4 ani. Era un nivel destul de ridicat, dar profa a spus că am o voce foarte bună și că am învățat foarte repede, că trebuie să încerc. Exista o preselecție de care trebuia să trec. Am cântat o piesa în limba engleză și una de la Mădălina Manole, „Tu n-ai avut curaj”. Le-a plăcut atât de mult membrilor din juriu!…
Erai talentată și, cred că, frumoasă, de mică…
Aveam un păr lung și blond, și niște ochi albaștri. Aveam o rochiță albă. Eram ca un îngeraș. Și, de emoții, în seara concursului, țin minte că mi-a spus domnul „cu luminile”, din backstage, că mi-am tras de rochiță de 15 ori în timp ce cântam. N-am luat premiu atunci, că era ceva greu de tot de obținut, dar după aia, am început să merg și la alte concursuri și n-am mai ieșit din premiul I, iar, apoi, trofeul. Am fost la Festivalul Mihaela Runceanu și am luat trofeul festivalului.
Ai colecție de trofee?
Da, am acasă, la Tatarusi. Mama are un perete întreg cu toate trofeele și toate premiile mele. Alte pasiuni în afară de muzică? Am fost și manechin, timp de 4 ani. Dar, nu mi-a plăcut în mod deosebit. Mă duceam de drag și mă duceam fiindcă îmi spunea mama că mă ajută la postură. „O femeie trebuie să aibă ținută și să fie elegantă, feminină.” Am prezentat colecții pentru designeri din Dubai, Turcia, Italia, Franța.

O amintire de la o prezentare de modă?
S-a întâmplat la noi, în țară, la Brașov Fashion Week. Trebuia să prezint un costum de baie întreg și aveam o fustă legată pe deasupra costumului. La mijlocul podiumului trebuia să îmi desfac fusta aia și să rămân în costumul de baie. Și, nu s-a desfăcut, am stat acolo un minut, muzica mergea, iar când s-a desfăcut, a căzut, m-am împiedicat și eu, m-am aplecat, apoi am luat-o frumos, am continuat mersul, dar a fost un moment penibil. O altă situație e când trebuia să ies pentru un designer de două ori pe podium. O dată îmi faceau bucle, iar în următorul moment trebuie să am părul drept. Pentru femei, e oarecum de nedorit pentru că iți cam distruge și podoaba capilară și mai erau lucruri care nu îmi plăceau neapărat.
Dar, o întâmplare mai puțin fericită de pe scenele unde ai cântat?
Cred că un moment nefericit este când uiți versurile. E groaznic. (râde) Și dacă nu știi să improvizezi… La început, când aveam o experiență destul de mică, era greu să improvizez. Pur și simplu, îmi amintesc că la un concurs m-am oprit, a trecut strofa și am intrat apoi cu refrenul. Am fost și depunctată, în loc de premiul I, am primit premiul II.
Părinții tăi ce spun despre tine?
Părinții mei sunt mândri de mine, mai ales că sunt singurul lor copil. Mergi des acasă? Merg destul de rar acasă, pentru că este distanta destul de mare. Dar mă relaxează mersul cu mașina. De multe ori, am plecat la Tătăruşi noaptea.

Ce muzică asculți, în afară de piesele tale ?
Muzică internațională. Am niște artiști pe care îi admir mult: Beyoncé, Christina Aguilera. Mie îmi place foarte mult Christina Aguilera. Am ascultat-o pentru că are un timbru aparte. Și, când eram mică, mi se părea că timbrul ei se aseamănă cu al meu. Pe parcurs, după ce m-am dezvoltat, s-a mai dus din feelingul ăla.
Te-ai vedea într-un show de talente precum „Te cunosc de undeva”?
Da. Aș participa la „Te cunosc de undeva”. Poate, la anul, încerc.
Ce haine iți place să porți?
Eu sunt o femeie mai clasică. Nu îmi place să fiu extravagantă. Sunt mai mult pentru feminitate, eleganță. Nu îmi place să exagerez cu nimic. Nu îmi place să merg la cumpărături de haine și să pierd timpul prin magazine, la mall. Îmi stiu mărimea și fac cumpărăturile online.
Ce zodie ești?
Scorpion. Sunt născută toamna, pe 11 noiembrie.
Care e relația ta cu fanii?
Nu îmi place să spun că am fani, am oameni care mă urmăresc și care mă susțin necondiționat. Ei mă ascultă, mă apreciază, îmi lasă foarte multe mesaje. Eu mă străduiesc să le răspund, câteodată, nu pot să le răspund și se supără pe mine, dar e OK.