Interviu Alex Cruceru: „Imi place muzica produsa de Smiley”

Bravonet: Spune-ne mai multe despre piesa RockStar!

Alex Cruceru: “RockStar” este o melodie pop, cu influențe funk. Aceasta a apărut din dorința mea de a cânta o melodie care să reflecte cât mai bine posibil personalitatea mea artistică, influențele pe care le am, ceea ce îmi place să ascult. Pe lângă asta, ar fi mai fi un aspect important..și anume acela că mai ales în această perioadă în care trăim, în care apar tot felul de probleme oamenii au nevoie să se manifeste, să danseze, să se distreze, să se descătușeze de această presiune. Nu putem ieși în club, dar prin această piesă am putea evada și să simțim că de fapt e ca și cum am fi. Prin urmare, consider că este un cântec care nu are cum să nu te ridice de pe scaun. Mi se pare catchy. Până la urmă, în funk este mai ales vorba despre asta.

Cântecul este despre un băiat care se simte atras de o fată, dar ea este prea superficială, este preocupată mai degrabă de lucruri materiale..și atunci el cumva încearcă să se resemneze și să încerce totuși să se simtă bine. Bineînțeles, el ar putea fi ea și invers. Poate fi oricum până la urmă, la aproape orice vârstă. Pe de altă parte, consider că această melodie abordează tema legată de superficialitatea societății din ziua de azi în general, prin faptul că avem tendința să ne preocupe mult prea mult viața în online, social media și uităm să trăim în viața reală. De asemenea, suntem mult prea preocupați de partea financiară și uităm că viața e frumoasă și merită trăită așa cum e, cu bune și rele.

Pe de altă parte, titlul piesei într-un fel te poate trimite la o zonă mai rock, de care eu sunt pasionat încă de mic și consider că de asemenea mă reprezintă și m-a influențat de-a lungul timpului. Îmi plac multe trupe din această sferă, cum ar fi Green Day, Red Hot Chilli Peppers, Coldplay, Bon Jovi, Imagine Dragons, 21 Pilots. Eu am influențe atât din zona Pop, cât și din zona Rock.

Textul este în limba engleză deoarece ne-am gândit că ar fi cel mai potrivit așa pentru acest instrumental și de asemenea astfel ar putea ajunge la cât mai multă lume. Ca sound, cred că să se apropie de stilul unor artiști foarte apreciați, care mie îmi plac mult, cum ar fi James Brown, Michael Jackson, Maroon 5, Justin Timberlake, Bruno Mars, Charlie Puth, Dua Lipa, BTS, The Weeknd. Cu toate acestea, melodia are și niște influențe mai balcanice, specifice zonei în care trăim. Asta cred c-o face cu atât mai specială, pentru că are un flavour aparte.

Din moment ce-am făcut UNATC-ul, învâțând și practicând teatru, pentru mine emoția, conceptul, mesajul într-un act/produs artistic sunt foarte importante. Textul la prima vedere poate părea haios. Există și un joc de cuvinte special pe refren, care nu cred c-ar fi funcționat dacă melodia ar fi fost în limba română…Cel puțin nu știu în acest moment cum ar fi putut fi rezolvată.

Este o piesă la care țin foarte mult și sunt bucuros de cum a ieșit și ce transmite. Sper să ajungă să fie ascultată de cât mai multă lume și oamenii să se bucure de ea, să le facă viața mai frumoasă măcar un pic.

Cum ai ajuns să lucrezi cu producătorul Any1 (Andy Robert) ?

De-a lungul timpului, m-am implicat în diverse proiecte artistice, unde am cunoscut mulți oameni din domeniu de la care am avut de învățat. În urma acestor întâlniri, am ajuns să-l cunosc pe cântărețul Alex Cery, care a colaborat cu producătorul Any1 încă de la începutul carierei lui. Alex mi l-a recomandat. După aceea ne-am întâlnit la studio. Am discutat foarte mult, am cântat niște melodii, ca să poată să-și facă o idee despre mine și ce-am putea realiza împreună.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez cu el. Este un om și un artist minunat, care m-a ajutat în multe privințe. A fost o experiență extraordinară. Cred c-a durat aproximativ o lună. Am avut încredere încă de la început în viziunea lui. Am lucrat intens și am încercat pe cât posibil să încercăm cât mai multe variante, să fim atenți la cât mai multe detalii. Am tot modificat până când am ajuns la această variantă finală. Mă bucur că a acceptat să folosim și din ideile mele și am putut face parte din acest proces. Eu la rândul meu compun muzică și versuri, am studii muzicale, cânt la diverse instrumente, ascult multă muzică de diverse genuri și atunci am putut să mă implic, să contribui.

Te-ai gândit să filmezi un videoclip pentru această piesă?

Da, m-am gândit. Chiar aș avea cât de cât și o idee de scenariu, de concept într-un fel. Sper să și reușesc să-l fac. Mi-ar plăcea ca această melodie să aibă și un clip, ca partea audio să aibă și un conținut video, o poveste vizuală. Astfel, produsul artistic poate să capete și mai multă valoare, să ajungă la și mai mulți oameni, care să se bucure de experiență până la capăt. Consider că este important ca o melodie să aibă și un videoclip, mai ales în ziua de azi.

Ce urmează pentru tine în domeniul muzical?

Momentan încerc să promovez cât mai bine posibil această melodie, pentru a ajunge la cât mai multă lume. De asemenea, lucrez și la alte melodii și voi vedea pe viitor ce voi alege să lansez. De asemenea, repet cu trupa în care sunt și sper cât mai repede să putem organiza concerte, în funcție de ce se va întâmpla cu această pandemie.

Ai un artist din străinătate care te inspiră?

Sunt mulți artiști care-mi plac. În general, ascult multă muzică.. Am să zic un artist care într-un fel se apropie ca influență muzicală și de melodia “RockStar”. Este vorba despre Adam Levine, solistul trupei Maroon 5. Am fost și la concertul lor atunci când au venit în București. Un alt artist care-mi place foarte mult și de la care am avut de învățat este Billie Joe Armstrong, solistul trupei Green Day. Chiar dacă este oarecum în altă zonă muzicală, din punctul meu de vedere este unul din cei mai buni performeri live.

Dar din România?

Ca să rămân tot în această zonă muzicală, am să zic Smiley. Îmi place muzica produsă de el, mai ales că abordează diverse genuri. Este versatil. Un alt artist care-mi place mult este Jean Gavril. După cum am zis, în general îmi plac mulți artiști, atât români, cât și străini.

Cu ce artist român ți-ai dori o colaborare?

Am spus mai devreme de Smiley, deci presupun că el ar fi cel cu care mi-aș dori o colaborare..Dar din nou, sunt foarte mulți artiști care-mi plac, cu care ar fi o bucurie să lucrez.

Faptul că ești și actor reprezintă un avantaj?

Mai mult ca sigur da. Ca actor, înveți să te joci, să spui o poveste, să-ți controlezi emoțiile, să fii disciplinat, să poți să improvizezi, mai ales atunci când poate apărea un accident. De asemenea, înveți să-ți controlezi corpul, să nu ai frică de penibil, să ai libertate de exprimare, să-ți asumi un rol, să interacționezi cu publicul și cel mai important să transmiți emoție. Acest aspect este esențial și-n muzică și-n artă în general. Fără asta, un act artistic nu cred că poate funcționa. Trebuie să trezească o reacție în spectator, mai ales atunci când este vorba de un performance live, unde se produce schimbul de energii între performer și public.

Alex Cruceru
Alex Cruceru

Spune-ne mai multe despre cariera ta de actor.

În prezent sunt actor colaborator la teatrul Masca, unde pregătim diverse proiecte. Am jucat de exemplu înainte să înceapă pandemia rolul Iordache în spectacolul “D-ale Carnavalului” (I.L.Caragiale), în regia lui Mihai Mălaimare. Acest proiect a fost o experiență extraordinară, din mai multe puncte de vedere. De asemenea, colaborez cu diverse trupe de teatru independent. De-a lungul timpului, am realizat sau am fost implicat în diverse proiecte artistice. Unul din rolurile care mi-au plăcut mult a fost Sebastian în spectacolul “A XII-a Noapte” (William Shakespeare). De asemenea, am urmat cursurile ActoriedeFilm.Ro, unde am avut șansa să lucrez împreună cu oameni de teatru și film importanți din România și nu numai. Pe lângă actorii Dragoș Bucur,  Alexandru Papadopol și Dorian Boguță am lucrat de asemenea și cu alți artiști, precum: Dan Bordeianu, Andi Vasluianu, Tudor Istodor, Raluca Aprodu, Mihai Brătilă, Pavel Bartoș, Radu Muntean, Rodica Lazăr, Jesus del Cerro. În UNATC i-am avut ca profesori pe doi din cei mai apropiați regizori: Victor Ioan Frunză și Radu Apostol. În general am încercat să particip la cât mai multe cursuri, majoritatea susținute de personalități marcante din acest domeniu, nume sonore. Am avut multe de învățat de la toți aceștia. În facultate mă bucur că am reușit să joc personajul Treplev din piesa “Pescărușul” (Anton Pavlovici Cehov). Chiar dacă a fost doar un examen/exercițiu, a fost foarte greu din multe punte de vedere pentru mine atunci. Este unul din personajele mele preferate din dramaturgia universală și sper să reușesc să joc într-un spectacol acest personaj.

O altă întâlnire importantă pentru mine a fost cea cu regizorul Andrei Șerban, unde am făcut asistență de regie pentru spectacolul “Zadarnicele Chinuri Ale Dragostei” (William Shakespeare) la Teatrul Bulandra. A fost o altă ocazie pentru mine să lucrez cu actori foarte talentați, cum ar fi Șerban Pavlu, George Ivașcu, Lucian Ifrim și întreaga distribuție a acestui spectacol. Această întâlnire s-a întâmplat datorită actriței Ana Ioana Macaria, cu care am lucrat pentru spectacolul “Podul (Ne)Sinucigașilor” (Paul Ioachim) la Teatrul Nou. Ea m-a ajutat, m-a recomandat. Din toate textele, unul din monoloagele preferate pe care le-am lucrat până acum este cel al personajului Ion din piesa “Acești Îngeri Triști”, de Dumitru Radu Popescu.

Spune-ne mai multe și despre ce-ai făcut în ceea ce privește muzica.

Am făcut încă de mic școala de muzică, unde am studiat canto, pian, teorie muzicală și solfegistică. De asemenea, am învățat și ceva clarinet, tot cu un profesor din școala de muzică. Chitară am învățat lucrând cu niște instructori. De asemenea, am practicat mult autodidact. Pe lângă asta, am învățat de la membrii trupei mele tobe și bas. Am prins unii de la alții diverse cunoștințe. Am făcut parte din proiecte muzicale, cercuri de muzică. Am cântat ca solist vocal în trupe pop/rock, cu diverse influențe. Cu aceste trupe am cântat în multe spații. Pentru mine una din cele mai frumoase și speciale experiențe este procesul de a repeta cu o formație, cu toate că nu este neapărat ușor să ajungi la un numitor comun. Presupune multă muncă. Grupul format din membrii unei trupe pot fi cei mai buni prieteni, pot fi ca o familie, dar în același timp pot apărea probleme legate de viziune, orgolii, gusturi și tot felul de alte motive. E complicat. Cred că primordial este respectul și să ai puterea să mai lași de la tine mai ales în aceste momente. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu repetițiile, creearea unor cântece și mai ales concertele live cu trupa. Nimic altceva nu mai contează atunci. Orice problemă dispare. Mie îmi place mult ca un concert să fie mai mult decât a cânta niște melodii, oricât ar fi de bune și oricât de bine ar fi cântate…Oricum și aici intră alte aspecte, cum ar fi tonalitatea. Mă gândesc mereu cum sunt construite momentele, cum este realizat show-ul. Mi se pare important ca un artist să aibă curajul să orchestreze muzica pentru varianta live într-un anumit fel, să se manifeste liber, să interacționeze cu publicul. Este important și ce văd spectatorii, nu doar ce ascultă. Aceștia trebuie încurajați să se dezlănțuie, să se simtă liberi, să ajungă la ei ceea ce ai de transmis.

Îmi place mult să creez, să compun. Aproape întotdeauna când ajung în fața unui pian sau a unei chitare mă simt excelent, eliberat. Încerc să-mi spun punctul de vedere, să scriu despre diverse aspecte din viață, pe care încerc să le reflect într-un mod artistic. Încerc să fiu cât pot de sincer în această manifestare. Într-un fel prin muzică, prin ceea ce creez mi-e cel mai ușor să mă exprim. De-a lungul timpului am compus diverse melodii, care m-au ajutat inclusiv din punct de vedere terapeutic. Am transformat astfel anumite lucruri poate mai puțin plăcute în ceva frumos, ceva în care cred.

Ai fost afectat de pandemie în plan profesional?

Da, ca toată lumea probabil. Mă bucur însă că am reușit chiar și așa să scot licența la UNATC. De asemenea, am repetat pentru câteva proiecte, am avut și niște spectacole, mai ales cât s-a putut juca afară. Mă bucur că imediat după ce am terminat facultatea, am început să lucrez ca actor la teatrul Masca, deci am avut continuitate. Mă bucur că în permanență de câțiva ani am avut mult de lucru, chiar dacă uneori a fost solicitant, obositor. Prefer să fie așa, mai ales că este vorba despre ceva care mă pasionează foarte tare și o fac cu plăcere. Chiar și asa unul din cele importante proiecte, una din cele mai importante realizări din acest an este cu siguranță melodia “RockStar”. Este o melodie pentru care am muncit mult, mi-am dorit s-o fac și chiar mă bucur de cum a ieșit, cum sună. Îmi place mult s-o ascult și s-o cânt. Am primit niște păreri foarte bune din partea multor oameni care au ascultat cel puțin o dată această piesă, ceea ce nu poate decât să mă încânte.

Ce planuri ai pentru anul 2021?

Sunt multe lucruri pe care mi le-am propus. Mereu mi-ar plăcea să reușesc să fac mai multe lucruri și încerc să mă organizez cât pot de bine. Îmi doresc să joc cât mai multe roluri în cât mai multe proiecte, să am cât mai multe spectacole/concerte, să compun cât mai multă muzică, pe care s-o și lansez. Îmi doresc întâlniri importante cu oameni de la care să am de învățat, astfel încât să evoluez din punct de vedere profesional. În permanență încerc să-mi dezvolt capacitățile, în special cele performative. Să vedem ce o să se întâmple și cu această pandemie, dar e important să-ți propui lucruri și să speri că lucrurile se vor îmbunătăți.

Ce alte pasiuni mai ai, în afară de muzică și actorie?

Timpul meu îl dedic în special acestora, inclusiv ca spectator/consumator de artă și cultură. Nici nu cred că se poate altfel, mai ales în acest domeniu. Citesc cât pot de mult, văd filme/ seriale/spectacole, ascult muzică, merg la concerte. Chiar și așa, mi-am dat seama că oricâte multe cunoștințe ai înmagazina, tot vor mai fi multe de învățat. E inevitabil..Adică cu atât citesc și învăț mai multe lucruri, cu atât îmi dau seama că mai sunt foarte multe informații pe care nu le cunosc încă, chiar și-n acest domeniu…Ceea ce într-un fel e bine, pentru că în permanență te poți dezvolta, poți evolua. Pe de altă parte, este important să vezi cum le prioritizezi. Primordial este să-ți îndeplinești sarcinile, să-ți rezolvi urgențele și abia apoi să vei ce poți adăuga suplimentar..Deci dacă eu am de învățat un text important pentru un rol, trebuie să fac asta chiar dacă între timp de exemplu au apărut multe filme foarte bune pe care vreau să le văd și abia aștept. Poate fi dificil să te abții, dar nu imposibil…Cred că se poate antrena chiar și asta. Pe lângă asta, eu am practicat și diverse sporturi, cum ar fi karate, înot, polo, care de asemenea au contribuit la formarea mea. De aceea îmi place de exemplu foarte mult să înot. În apă mă simt în elementul meu, mă relaxez complet, chiar dacă teoretic este poate cel mai obositor sport.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata