Pentru persoanele care au inaintat in varsta, pentru care au suferit accidentari sau pentru cele care se recupereaza in urma unui traumatism sau a unei interventii chirurgicale, exista mai multe tipuri de carje ortopedice cei ii pot ajuta sa se vindece mai rapid. Astfel, poate sa fie vorba despre modele cu sprijin subaxilar sau pe antebrat, cu posibilitatea de a fi reglate pe inaltime si de a fi pliate, adaptandu-se pentru a oferi sprijinul necesar pacientilor. De asemenea, exista si modele speciale pentru copii.
Persoanelor care intampina dificultati pe fondul instabilitatii resimtite la nivelul picioarelor li se recomanda in unele situatii sa utilizeze carje pentru a putea sa se miste independent. Aceste dispozitive medicale au rolul de a creste siguranta persoanei afectate in timpul deplasarii prin mers, iar acest lucru se intampla datorita faptului ca cea mai mare parte a greutatii este redistribuita in maini. In functie de tipul si de gradul de afectare al fiecarui pacient, se poate ca specialistii sa recomande utilizarea carjelor permanent sau doar pentru o perioada de timp.
Carjele sunt foarte utile si pacientilor care sufera din cauza contractiilor musculare, precum si celor cu hernie de disc. De asemenea, sunt recomandate in cazul in care ati suferit entorse, luxatii sau fracturi. Se poate ca medicul sa recomande folosirea carjelor si in situatia pacientilor cu anumite boli neurologice, in cazul celor cu diformitati sau cu luxatie congenitala de sold. O alta categorie de persoane care poate beneficia de pe urma utilizarii carjelor este cea care include pacienti cu boli ortopedice si reumatismale.
Avantaje ale carjelor moderne fata de modelele traditionale
Spre deosebire de modele traditionale de carje, carjele proiectate si fabricate in ultima perioada sunt din ce in ce mai usor de folosit si din ce in ce mai rezistente. De exemplu, daca ne referim la carjele reglabile, acestea prezinta avantajul de a putea fi ajustate pentru inaltimea fiecarui pacient, asigurandu-i astfel stabilitatea si confortul de care are nevoie. Este important sa constientizam faptul ca nu au nevoie de carje doar persoanele in varsta, cele accidentate sau cele aflate intr-o perioada de recuperare, ci si cele care au anumite probleme mai grave de sanatate. Rolul carjelor este acela de a permite pacientului sa se deplaseze in situatia in care unul dintre membrele inferioare este afectat iar medicul interzice folosirea lui.
Inovatiile care au aparut in ultimii ani din punct de vedere al designului carjelor implica si materialele folosite pentru realizarea noilor modele. Astfel, fata de carjele traditionale din lemn, alternativele moderne sunt fabricate din aluminiu. In general, carjele din lemn pot sa suporte o greutate corporala de aproximativ 120 de kilograme, in timp ce carjele din aluminiu pot sa sustina pacienti a caror greutate corporala ajunge pana la aproximativ 150 de kilograme. Nu este singurul avantaj care sa demonstreze calitatea superioara a carjelor moderne fata de cele traditionale, carjele din aluminiu fiind si mai usoare. De asemenea, pot fi reglate fara dificultate pentru a le adapta in functie de inaltimea pacientului.
Un alt avantaj al carjelor fabricate din aluminiu fata de cele fabricate din lemn este acela ca pot sa fie folosite pentru mai multa vreme. In acelasi timp, pot fi curatate mai usor si ocupa mai putin spatiu de depozitare sau atunci cand trebuie transportate (datorita faptului ca se pot plia). Pentru a va asigura ca le pastrati in bune conditii pentru mai multa vreme, este ideal sa curatati mai intai carjele cu o carpa moale si umeda iar apoi cu una uscata. Nu este necesar sa folositi substante chimice pentru curatare si nici detergenti, precum nici materiale abrazive. In caz contrar, aspectul si protectia materialului din care sunt fabricate carjele pot ajunge sa se deterioreze.
Carjele cu sprijin subaxial
Asa cum am mentionat anterior, in functie de tipul afectarii si de gradul de severitate cu care se manifesta aceasta, pacientii pot sa opteze pentru un model anume de carje. De regula, carjele cu sprijin subaxial (sub brat) sunt recomandate pentru pacientii cu afectiuni la nivelul ligamentelor sau al articulatiei genunchiului pentru ca ofera mai multa stabilitate in timpul mersului decat alte modele de carje.
Tot carje cu sprijin subaxial sunt recomandate si persoanelor care sufera de artrita, celor cu amputatii si celor cu semiparalizie la unul dintre picioare (ca urmare a unei interventii chirurgicale). Unul dintre avantajele majore ale carjelor cu sprijin subaxialeste acela ca pot sa fie folosite atat individual cat si impreuna (simultan). Acest tip de carje este indicat mai degraba persoanelor care nu au in brate suficienta forta pentru a le manevra.
Carjele cu sprijin pe antebrat
Specialistii recomanda utilizarea carjelor cu sprijin pe antebrat oricarei persoane care se confrunta cu dificultati in timpul deplasarii, atat in caz de interventie chirurgicala cat si de traumatism la nivelul picioarelor. Exista foarte multe modele de carje cu sprijin pe antebrat, acestea putand fi utilizate fara dificultate atat de femei cat si de barbati, adulti sau copii. La fel ca si carjele su sprijin subaxial, si cele cu sprijin pe antebrat pot sa fie reglate in functie de inaltimea persoanei care le foloseste. Chiar daca nu asigura un nivel de stabilitate la fel de mare ca cele cu sprijin subaxial, carjele cu sprijin pe antebrat prezinta avantajul de a fi mai usoare datorita faptului ca sunt mai scurte.





