Folosirea de produse care conțin ingrediente active face diferența dintre obtinerea rezultatelor dorite pe pielea ta, sau nu.
Dar ce ingredientele sunt de fapt clasificate ca active? Vă explicăm mai jos.
Termenul de „ingredient activ” este folosit foarte mult în sfera de îngrijire a pielii, dar, în multe cazuri, nu este utilizat corect. Având în vedere cât de multe informatii exista despre produsele de îngrijire in acest sens, formule și ingredientele la scara larga, am dorit să ne ocupăm mai in amanunt de ingredientele active, cum să stabilim dacă un produs conține un ingredient activ și de ce ingredientele inactive conteaza si ele.
Ce este un ingredient activ?
Mai simplu spus, termenul „ingredient activ” se referă la un produs chimic care vizează în mod activ o problemă specifică a pielii – cum ar fi acneea, pigmentarea sau liniile fine – și creează o schimbare fizică a pielii tale.
Aceste ingrediente sunt testate dermatologic, lucru care arată eficacitatea lor, astfel încât există șanse mari să obțineți rezultate vizibile daca le includeti în ritualul de îngrijire a pielii si le folositi corect.
In Statele Unite, ingredientele active sunt considerate tehnic „medicamente”. Recunoaștem că nu toate țările respectă același set de reguli, ceea ce înseamnă că
definiția unui ingredient activ diferă de la un nivel legislativ la altul. Acesta este în parte motivul pentru care termenul a devenit atât de confuz.
Iata o listă de ingrediente active comune:
Cele mai frecvente ingrediente active găsite în îngrijirea pielii sunt următoarele:
Oxidul de zinc (găsit În cremele cu SPF), este unul dintre cele mai bune ingrediente pentru protecția solară disponibile, deoarece blochează 100% din razele UVB și 90% din UVA.
Unele dintre cele mai bune produse sunt micronizate, astfel încât acestea patrund complet în piele și pot fi o opțiune elegantă chiar și pentru pielea de culoare.
Avobenzona: un alt ingredient prețios găsit în protecția solară care blochează atât razele UVB, cât și UVA.
Produsele care contin acest ingedient sunt potrivite si pentru copii.
Acid salicilic (BHA) – Este un acid exfoliant puternic, care determină pielea să se regenereze pentru a dezvălui o piele mai strălucitoare, mai uniforma si mai netedă. Este un ingredient eficient pentru combaterea acneei și este folosit și pentru tratarea negilor.
Hidrochinona – Deși trebuie evitat de catre femeile însărcinate, hidrochinona este un puternic agent de atenuare. Este una dintre cele mai eficiente solutii pentru pigmentarea încăpățânată.
Peroxidul de benzoil – Acest ingredient activ este excelent pentru anihilarea bacteriilor și scăderea producției de sebum, ceea ce duce la indepartarea acneei, a punctelor albe și a punctelor negre.
Retinoizi (vitamina A) – Acest ingredient minune are rol antioxidant, anti-îmbătrânire, exfoliant, ajută la stimularea producției de colagen și indeparteaza liniile fine. Deasemenea inchide porii, trateaza acneea și petele pigmentare.
Cu o utilizare constantă, pielea devine mai moale, mai netedă și mai uniforma.
Vitamina C – Un antioxidant super-erou care anihileaza efectele negative ale de radicalilor liberi. Totodata, ajută la exfolierea pielii, îmbunătățind tonusul și textura și ajută la problemele legate de pigmentare. De asemenea, stimulează producția de colagen și ajută la disparitia liniilor fine.
Pentru rezultate magnifice, optati pentru o concentrație de 10% sau mai mare.
Acidul glicolic – Este unul dintre cei mai comuni alfa-hidroxi-acizi (AHA). Pe lângă exfolierea pielii pentru a îmbunătăți textura și tonusul, favorizeaza și producția de colagen. Este frecvent utilizat pentru a trata hiperpigmentarea, acneea si ridurile.
Cum să identificați ingredientele active pe eticheta unui produs:
În mod obișnuit, ingredientele active vor fi primele ingrediente care sunt listate pe eticheta produsului. Acestea sunt de obicei listate în ordine descrescătoare a importanței și/sau a concentratiei.
Astfel, primul ingredient ar trebui să producă un efect atunci când este utilizat.
În ceea ce privește comercializarea, eticheta produsului poate părea promițătoare, dar dacă ingredientele active nu sunt primele ingrediente, atunci efectul este foarte putin probabil.
Concentratia de ingrediente active continuta de produs este un aspect cheie. Astfel, fără o proportie suficienta nu veți putea obtine nici un rezultat.
De ce contează si ingredientele inactive?
Ingredientele inactive contează deoarece formula chimica este importanta. În ceea ce privește ingredientele inactive găsite într-un produs împreună cu ingredientele active, acestea ar trebui să joace un rol de sprijin, conservare si potentare în eficacitatea ingredientului activ.
Reteta unui produs are impact asupra a cât de bine este absorbit si cum reactioneaza ingredientul activ în piele si cat de bine acesta isi pastreaza proprietatile in timp. De exemplu, un produs cu vitamina C slab formulat se poate degrada în câteva săptămâni, iar un retinoid ca si ingredient intr-o reteta neadecvata, îți poate lăsa pielea sensibila si iritata.
In plus, produsele ce contin exclusiv ingrediente inactive sunt o completare minunata și necesara pentru produsele cu ingrediente active din tratamentul sau ritualul tau de ingrijire. Acestea ajută la hrănirea, hidratarea, umplerea, calmarea și refacerea pielii.
Text: Violeta Craciunescu





