AcasăLifestyleInducerea travaliului în cea de-a 41-a săptămână de sarcină, mai sigură decât...

Inducerea travaliului în cea de-a 41-a săptămână de sarcină, mai sigură decât să se aştepte 42 de săptămâni (studiu)

Inducerea travaliului în cea de-a 41-a săptămână de sarcină, în cazul gravidelor cu risc scăzut, este mai sigură decât să se aştepte încă o săptămână, sugerează un studiu clinic publicat în jurnalul BMJ, citat miercuri de Press Association.

Există un risc mai scăzut de deces, dacă este indus travaliul în cea de-a 41-a săptămână de sarcină, decât dacă se intră în 42 de săptămâni, a concluzionat cercetarea.

O sarcină este considerată la termen când intră în a 37-a săptămână, potrivit Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) al Marii Britanii.

Portofele personalizate – cum alegi un cadou cu adevărat memorabil
RecomandariPortofele personalizate – cum alegi un cadou cu adevărat memorabil

Practica actuală în Marea Britanie şi Scandinavia este să se inducă naşterea în cazul femeilor care nu au intrat în travaliu până la 42 de săptămâni de sarcină.

O echipă de cercetători din Suedia a comparat abordarea de mai sus în ”managementul naşterii” cu inducerea travaliului în a 41-a săptămână de sarcină.

Oamenii de ştiinţă au analizat 2.760 de gravide cu un singur copil, cu sarcini fără complicaţii, internate la paisprezece spitale din Suedia între anii 2016 şi 2018.

Landou, scoică, sport — trei funcții într-un singur cadru și ce trebuie să știi înainte de a alege
RecomandariLandou, scoică, sport — trei funcții într-un singur cadru și ce trebuie să știi înainte de a alege

Au fost studiate două grupuri de gravide. În cazul a 33 de femei travaliul a fost indus în a 41-a săptămână de sarcină, iar 31 de femei au aşteptat până săptămâna următoare.

Şase nou-născuţi din grupul gravidelor care au aşteptat au decedat – cinci copii născuţi decedaţi şi un caz de deces neonatal precoce. În grupul femeilor în care travaliul a fost indus în a 41-a săptămână de sarcină nu a fost înregistrat niciun deces. Studiul a fost oprit mai devreme, notează Press Association.

Cercetătorii estimează că, la fiecare 230 de femei în cazul cărora travaliul este indus la 41 de săptămâni de sarcină, poate fi prevenit un caz de deces perinatal.

Ce înseamnă termeni precum RTP, volatiliate și payline în sloturi
RecomandariCe înseamnă termeni precum RTP, volatiliate și payline în sloturi

Totodată, s-a observat o rată mai scăzută a internărilor la unităţile de terapie intensivă neonatală în cazul grupului în care a fost indus travaliul în a 41-a săptămână de sarcină.

Autorii studiului au notat că diferenţele în politicile şi practicile spitaliceşti ar fi putut afecta rezultatele. Însă, ei au concluzionat că în cazul femeilor cu sarcini cu risc scăzut ar trebui aplicată inducerea travaliului ”nu mai târziu” de 41 de săptămâni, ”aceasta putând fi una (dintre puţinele) intervenţii care pot reduce decesul perinatal”.

Într-un editorial asociat studiului, Sara Kenyon din cadrul Universităţii din Birmingham şi colegii săi au notat că inducerea travaliului în a 41-a săptămână de sarcină ”pare a fi opţiunea mai sigură pentru mame şi copiii lor”.

Posibilitatea de ”alegere este importantă în îngrijirea maternală, iar informaţiile clare despre opţiunile disponibile ar trebui să fie accesibile tuturor gravidelor, permiţându-le să ia decizii pe deplin informate şi în timp util”, au adăugat cercetătorii.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și:

Jill Biden a licitat 35.000 de dolari pentru un...

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a încercat să obțină un rol episodic în sezonul 2 al...

Jemele Hill il someaza pe Mike Vrabel sa dea...

Jurnalista sportivă Jemele Hill critică dur standardele duble din presă, după ce colega sa, Dianna Russini, a demisionat de...

Natalie Portman este insarcinata cu al treilea copil la...

Veste-bombă de la Hollywood! Natalie Portman a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil. Actrița și iubitul ei,...

Megan Rapinoe și Sue Bird anunță despărțirea după aproape...

Megan Rapinoe și Sue Bird, unul dintre cele mai puternice cupluri din lumea sportului, și-au anunțat despărțirea. Vestea a...