Ilinca Bacila: „Dupa ce am prezentat Eurovisionul mă îndrept spre niște zone mai serioase ale muzicii”
Fosta concurenta la showurile muzicale, partcipanta la Eurovision, Ilinca Bacila a fost prezentatoarea din camera verde de anul acesta, Am stat de vorba cu ea despre o multime de lucruri, proiecte si cunostiite comune si iata ce a iesit, intr-un intervu exclusiv pentru Bravonet.

Bravonet: Cine este preferatul tău în seara asta de la Eurovision?
Ilinca Bacila: Nimeni. Eu. (râde) De plăcut îmi plac toți, adică fiecare are ceva al lui, clar. Dar, încă nu pot să mă hotărăsc, care cred că ar face cea mai bună figură la Eurovisionul mare. Pentru că, noi putem să fim subiectivi „ah, ce mișto e melodia asta, ce versuri bune are, daca ai versurile în română”. De plăcut, mi-au plăcut toți.
Ce sfaturi ai da celui sau celei care se va duce la Eurovision?
Să fie cât mai dezinvolt. Să-și lase personalitatea să iasă dincolo de camere, adică chestia asta o să se vadă în momentul în care ei se simt bine cu ei, pe scenă. Și, cel mai important e să se distreze, să se simtă bine pentru că atunci o să fie mult mai plăcut de public.
A venit vreunul să te întrebe, să iți ceara sfaturi?
Nu. N-a venit nimeni să îmi ceară sfaturi. Nici nu le-aș da. (râde) Pe bani, oricând.
Ce faci, din punct de vedere muzical?
Urmează să dau admitere la master, la Conservator. Așa că, mă îndrept spre niște zone mai serioase ale muzicii.

O să și predai muzică?
Eu predau, deja. Am aici o elevă cu mine, mai am una acolo. Sunt doamna profesoară Ilinca.
Ești o profesoară severă?
Nu. Sunt rea (ii intreaba pe unii dintre elevii ei)? Nu, sunt prietenă cu ei. Daca aș vrea vreodată să mă asculte la ceva, nu cred că m-ar asculta. La cântat, da, dar în rest nu.
Alte proiecte?
În momentul când e o pandemie și încerci să faci lucruri, e mult mai complicat și dacă n-ar fi pandemie. Chiar și când nu e pandemie, tot nu ies super, cu atât mai mult dacă se întâmplă lucrurile astea. E foarte greu să începi proiecte de la zero și să faci lucruri. Oamenii sunt speriați și…

Apropo, Alex Florea a devenit tătic, ții legătura cu el? Te-a anunțat?
M-am văzut cu el anul trecut, în vară, că am cântat împreună. Atunci i-am și spus „felicitări”, știam că era gravidă iubita lui.
Urmează și tu acum…
Eu? Nu, deocamdată sunt prea tânără să mă gândesc la copii. Am foarte multe lucruri pe care vreau să le obțin pe plan profesional, așa că, după aceea.
Ți-a venit talismanul în seara asta, iubitul?
Da, iubitul meu, ia uite-l, ce frumos e! Arată altfel decât data trecută. S-a tuns, e creț.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulFondatorii fără firmă pot cere până la 30.000 de euro prin Spark pentru proiecte de modă, arhitectură și materiale
News24Andrew Tate este acuzat că apare într-o înregistrare sexualizată alături de o fată de 17 ani
Dolce SportNovak Djokovic câștigă la Beijing trofeul cu numărul 102, după abandonul lui Alex de Minaur
GetPonyDriftul din Piața Constituției aduce o amendă de 15.000 de lei pentru organizator, din cauza poluării
LylaTinerii din generația Z amână relațiile, deși își doresc apropiere. Ce rol are viața online
Revista IoanaDin 23 octombrie 2027, vei putea cere banii pentru un alt zbor dacă operatorul nu oferă o alternativăCiteste si
ShowbizKatie Price cauta sotul disparut în Dubai. Fosta iubita posteaza mesaje despre karma

Brandi Glanville a ajuns la urgențe după ce a încercat un trend TikTok periculos
