Holy Molly e dispusă să ,,Facem cum vrei tu”
Aș face orice doar să fiu de-ajuns/ Oricum facem cum vrei tu. Iubirea, pe cât de frumoasă și sinceră e, pe atât de plină de control poate ajunge. Iar în momentul în care permiți...

Aș face orice doar să fiu de-ajuns/ Oricum facem cum vrei tu.
Iubirea, pe cât de frumoasă și sinceră e, pe atât de plină de control poate ajunge. Iar în momentul în care permiți să se decidă în locul tău, acela e momentul în care tu pierzi contactul cu tine, cu sufletul tău. Și cu toate astea, ați fugi din calea iubirii? Despre asta vorbește și Holy Molly în noua sa piesă. ,,Facem cum vrei tu” descrie o relație nearmonioasă, în care comunicarea lipsește, iar asta duce la haos, haos în care cineva are mereu de suferit mai mult.
Piesa a fost scrisă de Holy Molly, Adrian Istrate și Costel Domințeanu, care s-a ocupat și de producție.
,,Rar mi-a fost atât de greu să descriu o piesă. Cred că <<Facem cum vrei tu>> spune atât de multe încât nu mai lasă loc de interpretare. Vină, neputință, control, iubire, haos, singurătate. Toate fac parte din povestea pe care am încercat s-o conturez împreună cu Adi și Costi. Și felul în care, oricât de greu ar fi, nu poți renunța la iubire. Este liantul care leagă și înglobează toate celelalte realității. E greu? Da. E minunat? Da!” ne spune Holy Molly.
Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță, cunoscută pentru vocea ei puternică și versurile captivante. Artista este considerată a fi revelația momentului în industria muzicală din România. De-a lungul carierei sale a colaborat cu nume sonore din industrie, precum LIZOT, Alex Parker, Cosmo & Skoro și Shanguy, ce au propulsat-o în cele mai importante playlist-uri de pe Spotify. Single-ul “Shot a friend” i-a adus un nou val de fani, piesa ajungând pe primul loc în topul celor mai difuzate piese din Polonia și în topurile din CIS. După succesul internațional avut cu <<Menage a Trois>>, „Back to her”, “Twinkle Twinkle”, “Shot a friend”, artista a lansat hit-ul „Plouă”, alături de rapper-ul Tata Vlad, piesă ce a ajuns pe prima poziție în topurile muzicale de specialitate ale radiourilor din România. Single-ul “Watch Me” a reușit de asemenea să fie prezent în Top 10 Radio Airplay România săptămâni la rând, fiind una dintre cele mai ascultate piese ale momentului respectiv, iar “Sunday Night” este #3 în Radio Chart Poland. Ultima sa colaborare, alături de DJ Project, pentru piesa ,,Fulgul” a fost foarte bine primită de fanii artiștilor.
https://www.youtube.com/watch?v=KkkzlJ-zRcE
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCe se întâmplă cu emoțiile reprimate și cum le poți recunoaște în corp și în reacțiile tale
Revista IoanaDe ce te urmărește pisica până la baie și când comportamentul poate ascunde stres
FinanciarulPrimăriile ar putea plăti până la 5.000.000 de lei pe an cluburilor sportive private asociate
News24Restricții pe DN7, în Valea Oltului, pentru camioanele de peste 7,5 tone. Se montează plase pe versanți
Dolce SportIlija Masic a reluat antrenamentele cu mingea după șapte luni la CFR Cluj
GetPonyCum ar fi arătat o Dacia coupé cu patru portiere. Proiectul AI pleacă de la Renault Fluence

