Florin Ristei, despre experiența de jurat X Factor: ”Nu o să mă feresc să spun cuiva

Câștigător în 2013, sub mentoratul Deliei, Florin Ristei are ocazia să trăiască experiența X Factor și din cealaltă ipostază, aceea de jurat, iar după încheierea audițiilor din acest sezon a putut să tragă și primele concluzii.

Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei sunt cei patru membri ai juriului în cel de-al nouălea sezon X Factor, care va avea premiera vineri, 7 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1. Florin Ristei, care devine astfel primul câștigător al unui talent show din lume care are ocazia să devină parte dintr-un juriu de asemenea amploare, povestește cum a trăit primele audiții din cadrul emisiunii.

”Am primit un mesaj în care cineva mă parafraza și îmi spunea ”cântatul tău este dezastru” exact ce i-am spus eu unei concurente, altcineva mi-a spus că nu se aștepta să primească de la mine un <NU>. Nu o să mă feresc să spun cuiva <Măi, cânți prost!>, pentru că trebuie să îl lovească la un moment dat realitatea. Dar, de la <jurat> la <înjurat> e cale scurtă, așa că ținem aproape, eu sunt oricum activ online și citesc mereu toate mesajele și comentariile pe care le primesc”, a adăugat Florin Ristei.

Juratul are deja o imagine pentru câștigătorul X Factor 2020 și speră să îl aibă în grupa care îi va fi repartizată. ”Vreau să văd un posesor de factor x, adică nu trebuie neapărat să cânți cel mai bine, să ai cea mai bună tehnică, ci trebuie să fie o combinație între carismă și nebunie! Dacă ești mediocru spre bun ai un avantaj față de cel care este cel mai bun, dar căruia îi lipsesc dezinvoltura și carisma. Cred că aceasta este și diferența între a fi artist și a fi muzician”, e de părere Ristei, care are deja 20 de ani ”vechime” în muzică și tot atât de la lansarea melodiei care l-a făcut celebru.

”Eu am avut noroc că am avut perioada cu <Dana> când aveam 12 ani și nu prea înțelegeam exact ce se întâmplă. Am câștigat disc de aur atunci, era ceva fabulos, cred că dacă mi se întâmpla același lucru pe la vârsta de 18-19 ani, poate îmi lua puțin mințile. Așa eu eram mic încă, mergeam la cântări pentru că îmi plăcea, apoi am început chiar să studiez muzica, nu doar am dat atunci lovitura și lucrurile au mers din inerție. ”Dana” face anul acesta 20 de ani și eu cred că de atunci am mai făcut și alte lucruri care să mă mențină și care să îmi furnizeze un background pentru a fi jurat, pentru că altfel nu cred că mi-ar fi propus această poziție doar pentru că acum 20 de ani am cântat <Dana>”, a mai spus primul câștigător al unui talent show din lume care are ocazia să devină parte dintr-un juriu de asemenea amploare.

Sezonul X Factor cu numărul nouă va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, și aduce nu doar muzică de neoprit, ci și multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere. Două nume noi, Loredana Groza și Florin Ristei își vor ocupa locurile la masa juraților alături de Delia și Ștefan Bănică, iar Răzvan Simion și Dani Oțil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor. Totodată, în timp ce Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv online.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata