ShowbizMaia Morgenstern
#FiiOm, alaturi de Mircea Cartarescu, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Misha Miller si de alte zeci de personalitati din Romania. Ampla campanie umanitara pentru victimele din Ucraina, lansata de Crucea Rosie si Roton Music
Nu mai puțin de 37 de voci, un singur gând și un mesaj puternic: FII OM! Trăim unele dintre cele mai încercate momente ale omenirii. Un moment în care, doar împreună, putem face imposibilul posibil. Un moment în care, tot împreună, putem salva destine. Putem salva vieți. Putem salva o lume.

În contextul situației de criză umanitară cu care se confruntă Ucraina, Crucea Roșie Română și Roton Music, alături de zeci de personalități din lumea scriitorilor, a artiștilor și a presei, au demarat luni, 21 martie 2022, campania #FiiOm.
Scopul campaniei umanitare este strângerea de fonduri și de alimente pentru sprijinirea victimelor războiului din Ucraina. Toate donațiile merg către Crucea Roșie Română, organizație implicată, încă de la începutul conflictului din Ucraina, în a oferi sprijin tuturor victimelor.
Personalitățile care s-au alăturat, încă de la început, printr-un mesaj video comun, campaniei #FiiOm sunt: Mircea Cărtărescu, Constantin „Bebe” Cotimanis, Ada Galeș, Mihai Călin, Maia Morgenstern, Iura Luncașu, Irina Margareta Nistor, Șerban Pavlu, Andrei Aradits, Ioana Nicolaie, Victor Rebengiuc, Anca Dinicu, Radu Paraschivescu, Răzvan Fodor, Vladimir Drăghia, Paul Ipate, Elvira Deatcu, Cristian Presură, Bitză, Amedeo, Midi Culture, Jojo (Cătălina Grama), Misha Miller, NOSFE, Prima Dragoste, Mihai Morar, Anca Țurcașiu, Cezar Ouatu, Delia Rus, Manuel Riva, Doinița Oancea, Cătălin Cazacu, Tobi Ibitoye, Dana Rogoz, Dani Ionescu, Radu Ștefan Bănică, Connect-R.
Alătură-te și tu campaniei #FiiOm!
DONAȚII ONLINE pe site-ul www.crucearosie.ro
DONAȚII PRIN SMS, la numărul 8825, cu textul UMANITATE. Donații în valoare de 2 euro în toate rețelele de telefonie mobilă.
DONAȚII prin platforma Revolut.
DONAȚII DE ALIMENTE GREU PERISABILE în magazinele Carrefour, Mega Image și Cora prin programul Banca de Alimente.
DONAȚII ÎN CONTURILE campaniei deschise la BRD Agenția Piața Romana:
RO76BRDE410SV07590484100 (Lei)
RO12BRDE410SV31714694100 (Euro)
RO88BRDE410SV36413794100 (USD)
Coloana sonoră a campaniei #FiiOm a fost realizată de producătorul și DJ-ul român Midi Culture, iar clipul video este semnat de graphic designerul Iulian Căloiu.
https://www.youtube.com/watch?v=q76set8aqbI#video_1
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportCSO Băicoi a suferit prima înfrângere a sezonului la Săcele. Cinci echipe au rămas neînvinse în Liga 3
GetPonyBYD vrea să instaleze între 10 și 20 de stații de încărcare foarte rapidă în România
LylaCum ajungi la psihoterapie decontată și ce trebuie să verifici înainte să plătești o ședință la psiholog
Revista IoanaCoronițele de Luminație în Timișoara costă între 25 și 40 de lei. Ghivecele cu crizanteme ajung la 50 de lei
FinanciarulEuro este 5,3426 lei pe 30 octombrie 2026. La cât ajung ratele, chiriile și salariile calculate în euro
News24Șoferii nu scapă de punctele de penalizare când plătesc amenda. La 15 puncte, permisul se suspendă 30 de zile

