ShowbizMichael Jackson
Fiii lui Michael Jackson la premieră, dar 3 membri cheie ai familiei au lipsit cu desăvârșire

Fiii lui Michael Jackson, Prince și Bigi, au avut o apariție publică rară pe covorul roșu la premiera filmului „Michael” din Berlin, alături de alți membri ai familiei. Cei doi frați au pozat în costume ce amintesc de stilul vestimentar al celebrului lor tată, însă absența fiicei starului, Paris, și a surorilor Janet și LaToya a fost mai mult decât vizibilă.
Omagiu pe covorul roșu
Prince, în vârstă de 29 de ani, a arătat impecabil într-un costum negru clasic, cu o cămașă roșie și cravată neagră, o ținută ce amintește de look-ul iconic purtat de Michael la interpretarea piesei „Dangerous” în 2002, la aniversarea de 50 de ani a American Bandstand. Iar fratele său Bigi, de 24 de ani, i-a adus un omagiu Regelui Pop purtând un sacou negru cu dungi aurii de-a lungul mânecii și pantaloni negri asortați. Pe unul dintre brațe, acesta a purtat o banderolă cu o fotografie a uneia dintre legendarele ipostaze ale tatălui său.
Clanul Jackson, prezent… sau nu?
Pe lângă cei doi frați, la eveniment au fost prezenți și mulți dintre frații lui Michael, inclusiv Jackie Jackson, Jermaine Jackson și Marlon Jackson. Fiii lui Jermaine, Jaafar (care îl interpretează chiar pe Michael în film) și Jermajesty, au fost și ei prezenți, alături de Randy Jackson Jr. Dar mai mulți membri importanți ai familiei, surorile lui Michael, Janet și LaToya Jackson, și fiica sa, Paris Jackson, au lipsit în mod notabil de la festivități. Fanii au fost șocați să afle că sora sa la fel de faimoasă, Janet, nici măcar nu este un personaj în filmul biografic regizat de Antoine Fuqua, în timp ce LaToya va fi interpretată de actrița britanică Jessica Sula.
Janet Jackson, critici dure la adresa filmului
Nu e un secret pentru nimeni că Janet, în vârstă de 59 de ani, are problemele ei cu filmul care urmărește ascensiunea fulminantă a fratelui său. Surse au dezvăluit că Janet a avut un schimb de replici tensionat cu fratele ei Jermaine la o proiecție de film în fața membrilor familiei. Martorii oculari susțin că Janet „a avut ceva negativ de spus despre aproape fiecare scenă” și nu s-a sfiit să-și exprime criticile în sala de cinema.
„Actoria, machiajul, felul în care vorbeau actorii, chiar și cum mergeau. Janet a decis, împotriva tuturor din cameră, că acest film nu va primi aprobarea ei.”
Dar de ce atâta supărare, până la urmă?
Paris Jackson tranșează lucrurile pe Instagram
În loc să participe la marele eveniment de vineri, Paris, în vârstă de 28 de ani, a fost văzută în West Hollywood petrecând timp cu un prieten. Ea se află, de altfel, într-o bătălie juridică dificilă cu administratorii averii tatălui său. Paris nu s-a ferit să critice noul film despre viața tatălui ei, răspunzând unui comentariu al actorului Colman Domingo (care îl joacă pe patriarhul Joe Jackson), care afirmase că ea și fratele ei Prince „susțin foarte mult filmul nostru”.
„Nu le spune oamenilor că am fost de ajutor pe platoul unui film în care am avut zero la sută implicare, lol, e atât de ciudat”, a scris Paris pe Instagram. „Am citit una dintre primele versiuni ale scenariului și mi-am dat notițele despre ce era necinstit / nu mi se părea în regulă, iar când nu au rezolvat problema, mi-am continuat viața.”
Mai târziu, a adăugat sec: „Nu sunt maimuțele mele, nu e circul meu. Doamne ajută și drum bun.”
Deși nu a abordat direct absența ei de la premieră, joi a părut să trimită o săgeată către familie printr-un mesaj distribuit pe Instagram Stories. A repostat un video cu textul: „«Ești atât de amuzantă»”, urmat de răspunsul: „Mersi, familia mea obișnuia să aibă ședințe despre ce să facă cu mine.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyAnytime oferă RCA în trei tranșe fără dobândă prin Klarna. O plată întârziată poate aduce penalități
LylaCe sancțiuni poate primi un elev și cum le contestă părintele
Revista IoanaCum cureți canapeaua textilă cu un capac de oală și când trebuie să eviți apa
FinanciarulAcțiunile Rompetrol Rafinare sunt oferite la 0,705 lei, cu 53,62% sub maximul din 29 octombrie
News24Călin Georgescu a respins judecata mai scurtă în dosarul de propagandă legionară. Elena Sechila, programată să fie audiată la 15 decembrie
Dolce SportCupa Asiei din Arabia Saudită a fost amânată aproape un an. Startul pe 23 decembrie 2027 are nevoie de aprobarea FIFA

