[psk_ad 970x250]
Emi de la Noaptea Târziu a retrăit momentele din copilărie, când îşi „teroriza” rudele şi prietenii
A fost un weekend încărcat de emoţie pentru Emi, de la Noaptea Târziu. Artistul s-a întors în oraşul natal, Târgu – Jiu, pentru a prezenta un eveniment special, care i-a trezit multe amintiri. Este...

A fost un weekend încărcat de emoţie pentru Emi, de la Noaptea Târziu. Artistul s-a întors în oraşul natal, Târgu – Jiu, pentru a prezenta un eveniment special, care i-a trezit multe amintiri. Este vorba despre evenimentul organizat de asociaţia Pro Animals – Târgul de Adopții „Prieten pe Viață”, care a fost organizat în această duminică la Târgu – Jiu şi care i-a amintit lui Emi de perioada din copilărie când lua acasă şi încerca să îşi convingă prietenii şi rudele să adopte animăluţele pe care le găsea abandonate pe stradă.

„Când mi s-a propus să fiu prezentatorul acestui târg de adopţii nu am stat pe gânduri nicio clipă. De când eram mic, îi terorizam pe ai mei. Când ieşeam pe uşă, mama ştia că urmează să revin acasă cu un mic prieten. Câini, pisici, pui de porumbel, nu se putea să nu îmi iasă în cale. Imediat mă gândeam la cele mai sumbre scenarii şi episodul se încheia cu mine plecând acasă cu ele. De la prieteni, bunici, unchi, mătuşi, pe la toţi mă înfiinţam cu câte ceva”, îşi aminteşte Emi. Artistul a mai completat: „M-am bucurat tare să văd că de la această activare, din 20 de căţei, jumătate şi-au găsit deja stăpân! Şi m-am bucurat tare să văd că artişti mari ca Ruby, despre care ştiam că e foarte sensibilă la acest capitol şi are acasă o mulţime de suflete salvate, la doamna Niculina Stoican au spus prezent apelului asociaţiei.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyControale RAR și Brigada Rutieră în București, cu 30 de amenzi și 11 certificate reținute
LylaHoroscop 13 septembrie 2026. Capricorn și Vărsător, pași buni în bani și planuri
Revista IoanaMaxilarul încordat dimineața poate fi legat de bruxismul nocturn sau de o problemă a articulației
FinanciarulUn român din patru nu are deloc economii de urgență, iar unul din șapte are rezervă pentru cel puțin șase luni
News24Elevii eligibili primesc 500 de lei pe un card social pentru școală. Pentru ce poate fi folosit
Dolce SportFCSB-Petrolul se joacă sub măsuri speciale. 56 de suporteri au interdicție la Arena Națională
Denisa Enache
Denisa Enache scrie pe bravonet.ro despre showbiz, călătorii și timp liber.
Citeste si

Cătălin Scărlătescu s-a afișat cu Elena Gogean la lansarea MasterChef România. Ce a lăsat să se înțeleagă despre nuntă
Simona Voicu · acum 3 săptămâni

Usher rupe tăcerea despre Diddy condamnat la 50 de luni de închisoare
Denisa Enache · acum 6 luni

Un nou contract pentru talentata solista Paula Seling
Denisa Enache · acum 4 ani