Știri
Editura Publisol readuce in atentia cititorilor documente inedite privind procesul Maresalului Ion Antonescu

Editura Publisol continuă seria lansărilor istorice cu cartea „Procesul marii trădări naționale: Mareșalul Ion Antonescu în fața istoriei”. Structurată în trei volume, cartea reunește, prin grija profesorului Marcel-Dumitru Ciucă, cele mai importante documente din timpul anchetei și a procesului mareșalului Ion Antonescu. Documente nu au fost editate, ci sunt prezentate integral, păstrând grafia și modul de exprimare al persoanelor implicate în anchetă și actul de justiție. Pentru cei care s-au întrebat dacă mareșalul Ion Antonescu și-a servit sau nu patria și cât de pertinente au fost motivele care au condus la condamnarea sa, cartea de față i-ar putea ajuta să-și formeze propria opinie.
Biografia lui Ion Antonescu este încă departe de a fi complet cunoscută. Odată cu arestarea Mareșalului, la 23 august 1944, a început numărătoarea inversă a ultimilor doi ani din viața sa, petrecuți în detenție. Judecat de Tribunalul Poporului din București între 6 și 17 mai 1946 și condamnat la moarte, Mareșalul își dă ultima suflare sub tirul plutonului de execuție la închisoarea Jilava, pe 1 iunie.
Volumele de față, alcătuite cu trudă de istoricul Marcel-Dumitru Ciucă, redau, cu ajutorul documentelor oficiale si înregistrărilor audio, perioada de dinainte de începerea procesului, desfășurarea acestuia și zilele care au urmat condamnării, până la execuție.
Primul dintre cele trei volume conţine interogatoriile la care au fost supuși Mareșalul și ceilalţi arestaţi de către anchetatori înainte de începerea procesului public, în aprilie 1946, depoziţiile altor martori, rechizitoriile acuzatorilor publici.
Astfel se creionează activitatea Mareșalului dinainte de a ajunge Conducătorul Statului, relaţiile sale cu Mișcarea Legionară, cu regele Carol al II-lea, relaţiile româno-germane și întâlnirile cu Hitler și Ribbentrop, situaţia internaţională a României înaintea și în timpul războiului, dar sunt prezente și subiecte controversate, precum armistiţiul și ieșirea României din război.
Următoarele două volume reconstituie procesul. Textele sunt complete deoarece interogatoriile luate lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Eugen Cristescu, depozițiile martorilor – Iuliu Maniu, Gheorghe și Dinu Brătianu, precum și rechizitoriul acuzatorului public Dumitru Săracu au fost transcrise după înregistrarile audio.
Astfel sunt redate exact atitudinea pe care au avut-o, starea de tensiune în care se aflau participanții la proces, incoerența, bâlbâielile și dezacordurile gramaticale, inclusiv rezumarea atât inexactă dictată de președintele tribunalului, încât acesta era corectat de cel în cauză.
Tot aici sunt incluse textele integrale ale hotărârilor la cele două recursuri făcute de acuzați, rapoartele diplomatice ale reprezentantului SUA la București, consemnarea arestării Mareșalului, propriile lui însemnări precum și documente privind execuția sa.
„Documentele cuprinse în această lucrare se publică după originale, nu după alte ediții. De altfel, nici unul dintre ele nu a mai fost integral cuprins în lucrări de amploare, cu excepția câtorva care au mai văzut lumina tiparului în reviste sau în presă, fiind ca fi pierdute în paginile acestora. O situație specială au documentele pe care le-am transcris după înregistrări audio (plăci) realizate în timpul procesului (pe care le-am arătat la începutul lucrării). Transcrierea plăcilor a cerut o muncă extrem de grea, deoarece înregistrările sunt destul de proaste, în unele locuri nu se înțelege ceea ce se spune, iar când spiritele se înfierbântă și intră în dispută două trei persoane în același timp, este foarte greu de înțeles ceea ce spune fiecare dintre ele”, scria coordonatorul Marcel-Dumitru Ciucă.
În urma acestei lecturi, cititorul își va putea forma o părere cu privire la actele de guvernare ale Mareșalului, dacă acesta și-a servit sau nu patria, dacă existau temeiuri de a fi condamnat și dacă judecata a fost dreaptă.
Primul volum din seria celor trei, „Procesul marii trădări naționale: Mareșalul Ion Antonescu în fața istoriei” este disponibil pe site-ul editurii publisol.ro, în librării și în magazine online. Volumul 2 va apărea pe piață în decursul acestei luni, urmând ca volumul trei apară la finalul lunii noiembrie. Preț volum: 39,90 lei.
Partener media: Radio România Cultural
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Pirochim Victoria ar putea plăti penalități dacă întârzie plățile pentru fabrica de pulberi
Dolce SportGaël Monfils a fost omagiat la Paris după 22 de ani de tenis profesionist. Ultimul său meci a fost la US Open
GetPonyCamioanele de distribuție urbană au ratat distincția pentru siguranță în oraș la trei din șapte modele testate
LylaCum îți alegi mesele și mișcarea la menopauză fără o dietă drastică
Revista IoanaMișcarea adolescenților la nivel mondial. Unul din patru nu a atins 60 de minute în nicio zi din săptămâna precedentă
FinanciarulStart-Up Nation are 11.417 locuri la cursurile gratuite pentru cei între 18 și 29 de ani

