
Dupa L. A., Seul, Paris si Venetia, Raisa Ambros va expune la o galerie din New York
La doar doi ani distanta de la expozitia personala la Los Angeles, organizata de Start-Up Artfair, artista romanca originara din Republica Moldova, Raisa Ambros, se intoarce in Statele Unite in septembrie, unde va expune la o galerie din New York.
Invitatia a venit chiar din partea galeriei EVAC de pe 1st Avenue in Manhattan, dupa ce operele sale au fost descoperite de catre aceasta in revista de prestigiu Vogue UK, la rubrica Vogue’s Gallery. Raisa va fi prezenta in timpul expozitiei de grup cu cateva tablouri realizate in timpul unui nou proiect de pictura la patru maini, Westover-Ambros, cu faimosul muzician si artist plastic californian, Todd Westover.

“La expozitia personala din Los Angeles am cunoscut multi artisti californieni cu care am ramas in contact. Cu Todd eram prieteni pe retelele de socializare, avem multi prieteni in comun. La inceput era o stima reciproca intre noi, cu schimb de informatii si experienta la distanta. Intr-o zi, in timpul unei discutii, a avut o revelatie: mi-a zis ca ar putea picta de-asupra lucrarilor mele. Am ramas foarte mirata, dar flatata de propunere. Eu consider deja aglomerate picturile mele, cu foarte multe detalii, straturi si amestecuri de culori. Dar m-am gandit ca poate, totusi, nu sunt chiar asa de complexe, daca cineva a avut asa o viziune. Am acceptat imediat aceasta provocare. A ramas sa-i trimit niste poze la cateva lucrari alese de el, insa eram prea ocupata cu expozitiile si tot amanam. Dar intamplarea a facut ca sa ne vedem personal in iulie la Roma si asa am avut ocazia sa-i dau lucrarile originale, ca sa picteze direct pe original.

Totul a fost parca orchestrat de o forta magica de sus. Nu stabilisem nimic concret ce urma sa facem si cand, dat fiind ca timpul sederii la Roma era foarte scurt si in transit spre Venetia, unde ambii participam la aceeasi expozitie si urma sa vizitam si Biennale d’Arte. El doar a zis ca aduce pensulele sale preferate, eu am zis ca aduc niste lucrari originale. Si asa s-a intamplat ca imediat ce am pus primul original pe masa, s-a si apucat sa picteze pe el.”

Caracteristice pentru Westover sunt florile sau, dupa cum spune el insusi, „mai mult decat florile. Aproape o emblema, o referire la trecut, o amintire a unui timp istoric cu spirit liber, trezit pentru a evoca o stare de spirit care a devenit semnatura mea.” In timp ce pentru Ambros punctul forte e determinat de amestecul de culori si miscarea continua a formelor, intr-o salbaticie fara reguli.
«Am avut senzatia ca pot adauga ceva fara sa iau nimic din compozitiile, alegerile cromatice, senzatiile Raisei. Ea are un mare simt al culorii si al compozitiei. Temperamentul sau, miscarile, curbele, se integreaza foarte bine cu ale mele,” a adaugat Todd. Acest detaliu a fost observat de toti cei care au vazut lucrarile din colectia semnata Westover-Ambros: stilul celor doi se completeaza intr-un mod perfect, intr-o armonie magica, pentru a crea o arta completa.
Todd a aflat abia in fata lucrarilor ca aceasta colectie de care s-a simtit atras a fost expusa chiar la Los Angeles, in 2020, in timpul expozitiei personale a Raisei la renumitul hotel pentru expozitii de arta The Kinney, Venice Beach, inainte de a incepe pandemia. Dar atunci cei doi artisti plastici inca nu se cunosteau. Astfel, lucrarile au calatorit la acel moment la New York pentru a fi prezentate olectionarilor privati, apoi expuse la Los Angeles, au zburat ulterior la Londra unde locuieste si are studioul de arta Raisa, ca apoi sa fie valorificate de talentatul pictor californian la Roma, fiind complet transformate de stilul lui Todd usor de recunoscut. Urcate din nou in avion si luate cu el la Los Angeles, ca sa ajunga intr-un final la New York la galeria EVAC.

Colectia Westover-Ambros a avut un succes nebun la public pe retelele de socializare, unde au fost testate la inceput pe o pagina neutra de arta contemporana cu sute de mii de urmaritori, dar si pe paginile de Instagram si Facebook ale artistilor. Primele lucrari din colectie vor fi expuse in august la 2 expozitii in Japonia: la Osaka Gallery si la International House din Osaka, apoi au aparut si cererile de la alte galerii din New York, Barcelona, Seul, Londra, Atena in septembrie si octombrie. Mai multi fani si colectionari s-au inghesuit sa cumpere seriile de print-uri limitate. Dar scopul artistilor Raisa Ambros si Todd Westover este de a organiza o expozitie in cuplu cu lucrarile fiecaruia in parte si aceasta colectie comuna. In ce priveste reteaua de distributie a print-urilor in Romania, s-a concretizat primul acord cu magazinul de delicatese si cafea al cunoscutului cafegiu si scriitor Gheorghe Florescu. Din luna septembrie, lucrarile din colectia Westover-Ambros pot fi gasite la Delicatese Florescu din strada Radu Cristian 6.
Pentru Raisa Ambros anul 2022 a fost unul foarte bogat: doua expozitii la Paris, Copenhaga, Londra, Venetia, si urmeaza multe altele la diverse galerii din lume. Lucrarile sale, care sunt usor de recunoscut prin stilul sau unic de a imbina culorile si miscarile in multiple straturi de vopsea, vor fi publicate pana la sfarsitul anului in revistele de prestigiu Vogue UK, Tatler, The World of Interiors, House and Garden magazine si altele.