ȘtiriAntena 1
Din 27 ianuarie, la Antena 1, Claudia Vasile se alătură distribuţiei serialului Adela
în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Noi personaje-cheie îşi vor face apariţia pentru a complica şi mai mult acţiunea. Astfel, Claudia Vasile se va alătura distribuţiei serialului Adela, iar acţiunile şi dezvăluirile acesteia vor schimba parcursul vieţii unora dintre cele mai îndrăgite personaje de până acum.

Raluca Iftimie este fiica senatorului Alexandru Iftimie, personaj pe care telespectatorii l-au putut revedea în ultimele episoade ale sezonului trecut, la Antena 1 şi a cărui acţiune a schimbat dramatic povestea. O fire sensibilă şi uşor naivă, Raluca a suferit enorm din cauza lui Luca (Vlad Vîlciu), cu care a rămas însărcinată în urma unui viol, la o vârstă fragedă. Disperată, Raluca a recurs la o întrerupere de sarcină, din cauza căreia a ajuns în stare gravă la spital, aflându-se la un pas de moarte. De atunci, Raluca suferă de depresie cronică şi a devenit o persoană anti-socială. O nouă relaţie care se întrevede la orizont îi va schimba însă viaţa în mai bine.
„Raluca este un personaj care reușește să își păstreze bunătatea si integritatea, deși nu a avut o viață ușoară. Încă de mică a primit cele mai grele încercări, iar pe parcursul vieţii a dat peste oameni care au făcut-o să își piardă orice urmă de încredere în ei. Pe Raluca o veți cunoaște la o răscruce de drumuri, unde duce o bătălie grea pentru a ieși la lumină”, a declarat Claudia Vasile, care a mai completat: „Pentru mine, Raluca e un personaj complex, sensibil, fragil, dar, în antiteză, mai puternic decât orice om pe care l-am cunoscut. Ea reprezintă un puternic exemplu feminin care știe să își păstreze eleganța. Mă provoacă profesional la fiecare pas. Îmi iubesc personajul și abia aștept să o cunoașteți!”.
Despre experienţa sa pe platoul de filmare de la Adela, actriţa dezvăluie: „Ruxandra Ion mi-a oferit o mare oportunitate incluzându-mă în acest superb proiect, Adela. Încă de la casting am dat peste oamenii minunați din echipă care m-au primit cu brațele deschise. Am ajuns într-o echipă mare, darnică, care mi-a oferit posibilitatea să mă dezvolt şi alături de care simt că m-am întregit ca actor”.
Cine este persoana care o va ajuta pe Raluca să îşi recapete încrederea în ea şi în ceilalţi, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou sezon al serialului Adela, ce va avea premiera pe 27 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Cei de pe motociclete și mopede trebuie să poarte cască omologată pentru categoria vehiculului, cu elementele de siguranță prinse corect
Dolce SportSorana Cîrstea a pierdut cu 2-6, 3-6 la Hong Kong și și-a încheiat sezonul
GetPonyNorvegia va testa pe 280 de metri din E6 un parapet care poate pulveriza apă cu sare înainte de polei
LylaCâte absențe poate motiva părintele prin cerere și cum se calculează limita de 40 de ore
Revista IoanaProsoapele de baie și de mâini se spală după trei folosiri
FinanciarulLiberty Galați are un plan de vânzare prin negociere directă, cu preț minim de 200 de milioane de euro, recomandat creditorilor de un comitet al Guvernului

