De Sfantul Andrei trupa André a lansat videoclipul piesei „Nostalgii”
De Sfântul Andrei, trupa André sărbătorește ziua onomastică a sute de mii de oameni cu un nou single. După ce s-a reunit anul trecut și a lansat „Reset la inimă”, un single foarte așteptat...

De Sfântul Andrei, trupa André sărbătorește ziua onomastică a sute de mii de oameni cu un nou single. După ce s-a reunit anul trecut și a lansat „Reset la inimă”, un single foarte așteptat de către fani, André lansează „Nostalgii”, o piesă ce te poartă într-o călătorie a timpului, într-o perioadă în care visarea, emoția și sentimentele amestecate inundau sufletul. Compus de către Ionuț Bacula (Papu) alături de Vlad Manolache și Cristian Constantin, single-ul dezvăluie cele mai frumoase amintiri din adolescență, iar clipul regizat de Kobzzon surprinde prin imagini nostalgia celor mai frumoși și intenși ani. Povestea începe pe holurile unui liceu, în perioada în care apar primii fluturi în stomac, prima dragoste, prima dezamăgire, noi dileme și bineînțeles, noile prietenii, iar fetele de la André sunt puse față în față cu varianta lor din adolescență și retrăiesc fiecare clipă cu zâmbetul pe buze.

„«Nostalgii» este o piesă plină de emoții care te face să visezi la momentele frumoase din copilărie și adolescență, la clipe petrecute alături de persoanele dragi și importante ce ne conturează pe tot parcursul vieții. Eu și Andreea am împărțit și bune și rele, însă mereu a fost, este și va fi parte din viața mea. Mă bucur că împreună scriem un nou capitol din povestea André”, declară Andreea Bălan.

„Am ascultat foarte multe piese, însă «Nostalgii» ne-a impresionat de la prima ascultare. Am fost puțin pretențioasă pentru că este vorba de publicul André, care a fost lângă noi ani de zile și care ne ascultă cu plăcere și acum. «Nostalgii» te trimite în timp, pe noi a reușit să ne ducă în urmă cu 20 de ani, să ne amintim de cele mai frumoase clipe petrecute alături de public, chiar și momente din viața personală. Sperăm din toată inima că această piesă va avea impact asupra publicului, așa cum a avut asupra noastră”, adaugă Andreea Antonescu.

Trupa s-a înființat în 1999 când a lansat single-ul „Liberă la mare” și odată cu el, a creat o explozie în muzică, modă, dar și în atitudinea unei întregi generații – generația André. Fenomenul André înseamnă nu mai puțin de șase albume lansate, patru discuri de platină, un disc de aur, sute de concerte, fan-cluburi în fiecare oraș din România, dar și milioane de admiratori în străinătate. Mai mult decât atât, în primii patru ani, André a reușit să vândă 1.500.000 de unități, performanță ce nu a fost egalată de alte trupe romanești. În anul 2001, André este desemnată „Cea mai bună trupă pentru adolescenți”, iar cele două fete sunt numite „Reginele muzicii dance”. Anul trecut, în iulie, trupa André a lansat „Reset la inimă” în cadrul unui eveniment privat organizat de către Cat Music, casa de discuri care a prezentat publicului marele proiect în urmă cu 20 de ani.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyAptera reduce la 25 de milioane de dolari necesarul pentru pornirea producției, dar acțiunile scad cu 15%
LylaChloé schimbă stilul boho pentru 2027 cu mâneci uriașe, dantelă și culori vii
Revista IoanaPloșnițele pot intra prin deschideri de câțiva milimetri. Cum le scoți fără să le strivești
FinanciarulUNTRR reclamă blocaje la TollRo. Un operator raportează peste 100 de autovehicule afectate
News24Un plin de 50 de litri costă 501 lei în România. Bulgaria și Ungaria sunt mai ieftine
Dolce SportRaphinha a ieșit la pauză cu probleme musculare, înainte de El Clásico din 25 octombrieCiteste si

Cand Prima Dragoste creste: „Te frigi”, o piesa despre maturizarea care vine dupa o inima franta

Cristina Vasiu lansează “Împreună Până la Soare”, o nouă piesă de suflet, o declarație de dragoste pe note muzicale
