De sezon: remedii naturale pentru tuse

Respiraţie grea, senzaţie de sufocare, durere în gât? Cu siguranţă te-ai confruntat măcar o dată cu efectele supărătoare ale tusei care nu mai trecea. Natura îţi vine în ajutor cu o mulţime de remedii, unele dintre ele chiar plăcute.

CE ESTE TUSEA

Tusea nu este o boală în sine, ci un simptom al unor afecţiuni respiratorii, ce trebuie tratat cu mare seriozitate. Ea apare ca un act reflex produs de iritarea mucoaselor căilor respiratorii, fie din cauza prezenţei unor corpi străini, fie ca urmare a prezenţei unor secreţii patologice.

CÂND TREBUIE SĂ IEI MĂSURI

Dacă tusea persistă mult timp fără un motiv aparent este un motiv de îngrijorare, deoarece poate fi semnul unei boli grave. În acest caz, consultă medicul de familie sau un medic specialist!

CUM SE MANIFESTĂ ÎN PRIMA FAZĂ ŞI CE TREBUIE SĂ FACI

În prima fază, cea iritativă, când tusea este seacă, este indicat să se bea cât mai multe lichide. Iată câteva ceaiuri antitusive:

– Infuzia de pătlagină: două linguriţe de frunze de pătlagină la o cană de apă fiartă. Se beau două căni de ceai pe zi. Pătlagina este un cunoscut antiinflamator, emolient, bactericid, hemostatic şi cicatrizant.
– Infuzia de muguri de pin: o linguriţă de muguri de pin proaspeţi sau uscaţi, la o cană de apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi.
– Infuzia de tei: 1-2 linguri de flori de tei, la o cană de apă fiartă. Se bea câte o jumătate de cană de ceai, de trei ori pe zi, între mese.
– Infuzia de cimbru sau de cimbrişor: o linguriţă de plantă la o cană de apă clocotită. Se beau două căni de ceai pe zi. Ambele plante sunt recunoscute pentru efectul calmant, antiviral, antiseptic, expectorant şi cicatrizant.
– Infuzie de frunze de urzică: o linguriţă de plantă uscată sau proaspătă, bine mărunţită, la o cană de apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi şi se pot face cure de câte trei săptămâni. Se mai poate folosi infuzia din două linguriţe de seminţe de gutui la 1 l de apă.

Ceaiurile se vor îndulci cu miere, de preferat cu miere de tei, care este antimicrobiană, antiinflamatoare, calmantă şi expectorantă, şi se vor bea cu înghiţituri mici, care se vor ţine în gură cât mai mult.

ALTE REMEDII NATURALE

1. Propolisul este un antiinflamator, expectorant şi antibiotic recunoscut. Pentru tuse, este recomandată tinctura de propolis (60 g propolis la 200 ml de alcool), din care se iau câte 15-30 de picături puse în puţin lapte sau ceai de plante medicinale cald, de trei ori pe zi, înainte de masă.

2. Unul dintre cele mai eficiente siropuri pentru potolirea tusei este realizat după următoarea reţetă: într-un pahar, se stoarce o lămâie fiartă 10 minute şi se adaugă două linguri de glicerină. După ce se amestecă bine, se umple paharul cu miere. Se vor lua maxim 6 linguriţe de amestec pe zi, astfel: dimineaţa, pe stomacul gol, înainte de prânz, după prânz, apoi la câteva ore după prânz, la cină, şi seara, înainte de culcare. Pe măsură ce tusea este ameliorată, se reduce cantitatea. Preparatul este recomandat atât adulţilor, cât şi copiilor.

INHALAŢIILE NU SUNT RECOMANDATE PERSOANELOR ALERGICE

Se pot face inhalaţii cu muşeţel, levănţică, cimbru, cimbrişor, izmă, rozmarin, frunze şi ramuri tinere de pin. Se amestecă în părţi egale şi se pun două linguri din acest amestec la 1 l de apă clocotită. Infuzia se face timp de 20 de minute. De asemenea, sunt indicate inhalaţiile cu uleiuri eterice: într-un vas cu 2-3 l de apă fierbinte se adugă 10 picături de ulei de lavandă, eucalipt, mentă sau fenicul. Inhalaţiile se vor face de 2-3 ori pe zi. Atenţie însă, persoanele alergice vor evita uleiurile eterice!

INTERZIS: În cazul tusei, nu se pun comprese cu sare caldă pe piept, căci usucă mucozităţile şi împiedică eliminarea secreţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata