
De ce alimente trebuie să te ferești ca să poți slăbi
Ți se pare că te îngrași de pe o zi pe alta și nu îți dai seama din ce motiv? Ei bine, află că nu doar mâncarea de tip fast-food, alimentele prăjite sau dulciurile aduc kilograme în plus, ci și anumite alimente la care nu te-ai fi așteptat niciodată să îți dăuneze siluetei.
Medicul specialist în nutriție și diabet, Laura Ene, a detaliat care sunt acele alimente care ne pot dăuna siluetei și de care trebuie să ne ferim dacă vrem să slăbim. Expertul a fost invitat la emisiunea matinal a Antenei 1, „Neatza cu Răzvan și Dani”.
Uite care sunt alimentele de care trebuie să te ferești dacă vrei să slăbești:
Chiar dacă este foarte sănătos, poate fi și extravirgin sau presat la rece și cumpărat din magazine de calitate, uleiul, inclusiv cel de măsline, îngrașă asemeni unturii de porc. Aproximativ 1 lingură de ulei este echivalent cu 100 de calorii.
Așadar, oricât de gustos, aromat și sănătos ar fi, uleiul trebuie consumat cu moderație, adică 3-4 pufuri de spray la o salată și o lingură de ulei la 1 kg de mâncare.
Mai apoi, trebuie să evităm sosurile ce au la bază unt sau margarină, în special cele din comerț, dacă dorim să pierdem în greutate. Aceste ingrediente conțin și grăsimi dăunătoare, mult mai rele decât cele animale și afectează implicit sănătatea organismului.
Slănina de porc nu este cea mai dăunătoare grăsime din lume, ci grăsimile trans ce se regăsesc în maioneze și care la origini sunt derivate din grăsimi vegetale care au fost transformate prin hidrogenare pentru a căpăta rezistență în timp. Cum diferențiem grăsimile bune de cele rele? Cele mai bune își schimbă consistența în funcție de temperatura camerei (uleiul de cocos), în vreme ce, cele rele rămân solide (untul de palmier).
Nucile, alunele, migdalele
Acestea, chiar dacă sunt foarte sănătoase și benefice în special pentru afecțiunile cardiovasculare, sunt foarte calorice și pot îngrășa foarte mult. Acestea trebuie consumate cu moderație, iar doza zilnică recomandată nu trebuie să depășească 30-50 grame.
Dulciurile procesate
Locul patru este ocupat de dulciuri și de ciocolată, despre care se știe foarte bine că abundă în calorii.
Brânzeturile maturate
Locul cinci este „câștigat” de brânzeturi. Brânzeturile maturate, în special cele franțuzești îngrașă asemeni ciocolatei.