Dan Levy recunoaște cum l-a schimbat total pragul de 40 de ani
Actorul Dan Levy, acum în vârstă de 42 de ani, a vorbit deschis despre transformarea prin care a trecut după ce a împlinit 40 de ani. Starul din serialul „Big Mistakes” a dezvăluit într-un...

Actorul Dan Levy, acum în vârstă de 42 de ani, a vorbit deschis despre transformarea prin care a trecut după ce a împlinit 40 de ani. Starul din serialul „Big Mistakes” a dezvăluit într-un interviu recent că această vârstă i-a oferit o perspectivă complet nouă asupra vieții, una mult mai liberă.
O nouă perspectivă la 40 de ani
Într-o discuție cu muziciana Peaches pentru revista Interview, Levy a mărturisit că se simte mult mai liber în prezent. „Mi-am petrecut atât de mult din viață fiind foarte scorțos, iar acum sunt într-un capitol în care mă simt mult mai dezinhibat”, a spus el. Dar cum vine asta, mai exact? Actorul a explicat fără ocolișuri ce a stat în spatele acestei schimbări radicale de atitudine.
„Să împlinești 40 de ani te face să arăți degetul mijlociu la tot și la oricine te-a făcut să te simți mic”, a declarat Dan Levy. Iar lupta sa nu e de ieri, de azi. „Asta e cel mai mare lucru cu care mă lupt”, a recunoscut Levy, referindu-se la tendința sa de a fi rezervat.
Așteptări nerealiste și filosofia Mariah Carey
Această schimbare de atitudine vine după ani în care actorul a trăit sub presiunea unor standarde auto-impuse. Levy a povestit încă din 2024 că „aveam această convingere că trebuia să am viața pusă la punct până la 40 de ani”, o idee pe care a catalogat-o drept „o așteptare nerealistă”.
Pe bune, cine are viața pusă la punct? Chiar el oferă cel mai bun răspuns. „Putem vorbi despre asta, putem scrie despre asta, putem gândi despre asta, dar nimeni nu are vreodată viața pusă la punct”, a continuat el. „Și acum cred că, dacă ai avea viața pusă la punct, ai fi o persoană incredibil de plictisitoare. Timpul trece. Sau nu, potrivit lui Mariah Carey. Iar ea este unul dintre marii filosofi ai timpului nostru.”
Noul serial Netflix și pacea cu critica
Numai ca noua sa relaxare se vede și în plan profesional, mai ales în contextul noului său proiect (serialul „Big Mistakes”). Proiectul l-a ajutat să găsească o „lejeritate” neașteptată în a lansa ceva în lume. „Este una dintre puținele dăți când mă simt atât de împăcat cu ceea ce am creat cu toții”, a declarat Levy. „Sunt atât de entuziasmat de [Big Mistakes] încât chiar nu m-am gândit de două ori la ce se întâmplă odată ce ceva este lansat.”
O schimbare majoră pentru el.
„Am descoperit că critica a devenit acest lucru incredibil de binar. E fie cel mai rău lucru pe care l-a văzut cineva vreodată, fie cel mai bun. Și cred că citirea acestor lucruri usturătoare care au fost scrise m-a speriat și m-a făcut să mă închid în carapacea mea pentru mult timp”, a adăugat actorul. „Abia când am făcut acest serial am realizat că, dacă ești încântat de munca pe care o faci și simți că ceea ce ai intenționat să faci este exact ceea ce prezinți lumii, nici măcar nu te mai gândești la altceva.”
Ce este Big Mistakes
Noul serial, co-creat alături de Rachel Sennott, îi are în centru pe Nicky (Dan Levy) și Morgan (Taylor Ortega). Ei sunt doi frați complet incapabili de a se descurca în viață. Potrivit sinopsisului oficial, sunt „doi frați profund incapabili care ajung peste cap atunci când un furt prost-ghidat pentru bunica lor pe moarte îi atrage accidental în lumea crimei organizate”.
Serialul „Big Mistakes” este disponibil pentru vizionare pe Netflix.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Victor Negrescu avertizează asupra riscului ca România să piardă fonduri din viitorul buget european
Dolce SportQinwen Zheng o învinge pe Mirra Andreeva și obține pentru China primul titlu la Beijing
GetPonyMărcile chinezești concurează prin preț și dotări în Europa. Ce trebuie comparat înainte de cumpărare
LylaCe faci dacă te mușcă un câine sau o pisică. Rana se spală cel puțin 15 minute, apoi mergi la medic
Revista IoanaCum pregătești balconul pentru iarnă. Ce plante adăpostești înainte de îngheț și cum protejezi ghivecele
FinanciarulLa cât ajunge rata unui credit de 300.000 de lei cu IRCC de 5,57%. Calculul orientativ pentru 30 de aniCiteste si

Valeria Stoica a fost nominalizata pentru European Independent Album of the Year cu albumul de debut “I Don’t Like Roses”

Fiica de 10 ani a lui James Van Der Beek, mesaj sfâșietor despre tatăl ei
