AcasăLifestyleCum să pari deștept în 10 pași

Cum să pari deștept în 10 pași

Faptul că citești acest articol demonstrează din start că nu ești un geniu. Ai nevoie de trucuri pentru a crea o imagine falsă despre tine, dar nu-i nimic – te ajutăm oricum! Iată cum să-l faci până și pe Einstein să pară prostul satului pe lângă tine:

 

PASUL 1: Poartă ochelari

Multe persoane inteligente poartă ochelari din cauză că și-au stricat vederea stând tot timpul cu nasul în cărți. Deși tu n-ai pus mâna pe o carte în viața ta, e de ajuns să-ți înrămezi ochii. Lumea îți va asocia automat fața cu un IQ impresionant. Atenție: nu e vorba despre ochelari de soare!

PASUL 2: Folosește cuvinte lungi

Cuvintele lungi și complicate nu sunt la îndemâna tuturor. Tocmai de-aia trebuie să le folosești cât mai des și să-i bagi în ceață pe cei din jurul tău. Nu te vor întreba ce înseamnă, de teamă să nu pară proști, așa că te vor crede pe cuvânt că știi despre ce vorbești (chiar dacă nici tu n-ai habar). Memorează câteva cuvinte complicate din DEX (plus definiția, evident) și folosește-le oricând ai ocazia. Spre exemplu, când te dor mușchii gâtului, spune că ai un disconfort în zona sternocleidomastoidienilor. Probabil nu ai reușit să deduci ce sunt ăia, așa că-ți spunem noi: sunt mușchii gâtului. Mai precis, sunt responsabili pentru rotirea și înclinarea capului.

5 pași care te vor ajuta să previi apariția acneei
Recomandari5 pași care te vor ajuta să previi apariția acneei

PASUL 3: Evită să înjuri

Indiferent cât de tare te enervezi la un moment dat, NU înjura! Persoanele inteligente rezolvă orice conflict cu ajutorul cuvintelor, dar nu cu acelea care desemnează organe genitale. Dacă te calcă cineva pe coadă, strânge din dinți, lovește persoana respectivă cu un proverb înțelept despre prostie și pleacă. Asta ne conduce la pasul 4…

PASUL 4: Folosește citate filosofice

,,Prostia este o suferinţă nedureroasă a inteligenţei” i-ar spune Emil Cioran unui idiot. Folosește cât mai multe citate profunde, dar reține neapărat cui îi aparțin vorbele respective. E de preferat să memorezi și operele din care au fost extrase, în caz că te întreabă cineva. Reține titlul și poți spune că ai citit-o (chiar dacă nu ai citit nicio carte în viața ta).

PASUL 5: Îmbracă-te smart

Contrar a ceea ce ai crezut toată viața, smart nu înseamnă pantaloni în vine sau ochelari de soare purtați în club (la băieți) și nici decolteu ridicol plus tocuri de jumătate de metru (la fete). Ca să pari o persoană deșteaptă, trebuie să te îmbraci elegant: la costum, dacă se poate. Nu într-un costum de Halloween, ci costum alcătuit din pantaloni și sacou / fustă și sacou. Merge și casual, ce-i drept.

Editura Librex anunța aparitia unui historical romance plin de pasiune, “Nestemata pierduta” scris de Raluca Butnariu
RecomandariEditura Librex anunța aparitia unui historical romance plin de pasiune, “Nestemata pierduta” scris de Raluca Butnariu

PASUL 6: Freacă-ți bărbia

Ori de câte ori cineva îți vorbește, freacă-ți bărbia și încruntă-te un pic. O să lași impresia că neuronul tău funcționează și că filtrează informația receptată. Încearcă totuși să fii atent/ă la ce ți se spune. S-ar putea să primești întrebări din când în când și va trebui să dai răspunsuri inteligente. Așa ajungem la pasul 7…

PASUL 7: Vorbește ca un politician

Politicienii urăsc interviurile pentru că sunt bombardați cu întrebări la care trebuie să dea răspunsuri pertinente (iar ei sunt niște inapți). Totuși, nu sunt proști degeaba: folosesc diverse trucuri pentru a scăpa din încurcătură. Unul dintre ele este să răspunzi la o întrebare printr-o alta. De exemplu: <<De ce nu mi-am făcut tema? Hmm… cred că adevărata întrebare este ,,De ce sunt temele atât de grele?”>>.

PASUL 8: NU gesticula

Știm că ți-e greu să te exprimi fără să dai din mâini, dar persoanele inteligente se abțin de la asta. Încearcă să le ții la spate sau încrucișate. În orice caz, NU în buzunare! Dacă tot nu reușești să legi două vorbe fără să dai din mâini, pune-ți cătușe și gata!

Cum să îi impresionezi părinții în 5 pași
RecomandariCum să îi impresionezi părinții în 5 pași

PASUL 9: Pune-ți întrebări mereu

Orice ai face, oriunde te-ai afla, orice ai vedea, PUNE-ȚI ÎNTREBĂRI. Cu voce tare, desigur, pentru ca lumea să știe că-ți merg rotițele. Să zicem că ești în clasă cu colegii și cineva se laudă că are cel mai nou model de smartphone. Spune tu: ,,Hmm, mă întreb oare cum o să evolueze telecomunicațiile în viitor…”. Curiozitatea ta îi va pune pe toți pe gânduri, iar tu te poți retrage în starea ta meditativă (gândindu-te la ce o să mănânci diseară sau altele fără nicio legătură cu subiectul).

PASUL 10: Orice ai spune, spune-o cu încredere

Fie că îl citezi cuvânt cu cuvânt pe Schopenhauer sau pur și simplu îi explici cuiva de ce nu ești prost, trebuie să fii CONVINS de ceea ce spui. Nimeni nu o să-ți pună la îndoială balivernele dacă tu vorbești clar și răspicat, fără să-ți tremure vocea ca unei fetițe în prima zi de școală. Dacă ești nevoit să spui minciuni (de exemplu, că ești inteligent), încearcă să te convingi pe TINE ÎNSUȚI/ÎNSĂȚI că ceea ce spui e adevărat (chiar dacă nu e). Dacă încerci să convingi pe cineva că o pană e mai grea decât o cărămidă, trebuie să CREZI asta.

 

Foto: tomdineen.com

Citește și:

Surpriza uriasa pentru fanii televiziunii. Vedeta care a semnat...

Alison Hammond a dat din nou lovitura pe piața media cu un proiect uriaș. Prezentatoarea îndrăgită a emisiunii This...

Surpriza uriasa la maratonul din Londra. Ce a patit...

V-ați gândit vreodată la cât de mult contează pregătirea fizică atunci când ești o divă sau un star de...

Rasturnare de situatie in cazul lui Tupac la 30...

Un nou proces civil tocmai a fost deschis de fratele vitreg al lui Tupac Shakur, iar detaliile scose la...

Zodia care ajunge la medic pe 1 mai. Avertismentul...

V-ați gândit vreodată că fix într-o zi liberă corpul vostru ar putea ceda? Ei bine, pentru data de 1...