Cum arata Lady GaGa in adolescenta! Solista actrita implineste 36 de ani!
Lady Gaga s-a născut pe 28 martie 1986, primul copil al cuplului italiano-american Joseph și Cynthia Germanotta (născută Bissett), în New York City. A început să cânte la pian de la vârsta de patru ani, compunând prima ei baladă la 13 ani. La vârsta de 11 ani, aceasta ar fi trebuit să-și înceapă studiile la prestigioasa școală Juilliard din Manhattan, dar a fost mutată la școală Romano-Catolică privată, Convent of the Sacred Heart. Gaga s-a descris pe sine în timpul liceului ca fiind „foarte delicată, foarte studioasă, foarte disciplinată”, dar de asemenea „puțin nesigură”, deoarece „Se râdea de mine la școală pentru că eram prea provocatoare sau prea excentrică, așa că m-am calmat. Nu mă simțeam inclusă, eram ca o ciudată.
La 17 ani, Gaga a beneficiat de condiții speciale și aintrat la Universitatea New York, în cadrul Tisch School of the Arts. Aici, a studiat muzică și și-a perfecționat talentul de compozitor A renunțat totuși la studii pentru a se concentra pe cariera muzicală.
Gaga a semnat inițial cu Dej Jam Recording la 19 ani, dupa ce președintele și directorul Island Def Jam Music Group, L. A. Reid, a auzit-o cântând pe un hol de lângă biroul său. După trei luni, Dej Jam a rupt contractul, cu toate că până atunci, fosta ei companie de management îi făcuseră cunoștință cu producătorul și compozitorul RedOne, de asemenea impresariat de ei.Primul cântec produs de cei doi a fost „Boys Boys Boys”,un mash-up inspirat de piesa „Girls, Girls, Girls” de Mötley Crüe și „T.N.T.” de AC/DC S-a mutat din casa părinților și a început să cânte în cluburile din centrul cartierului Lower East Side, cu formațiile Mackin Pulsifer și SGBand. La scurt timp, a început să ia droguri și să apară în diferite spectacole de cabaret.Aceasta a declarat că tatăl ei, „pur și simplu nu putea să înțeleagă”, luându-i astfel câteva luni să se poată uita din nou la ea.Producătorul muzical Rob Fusari, care a ajutat-o să compună unele din primele ei cântece, i-a comparat stilul vocal cu cel al lui Freddie Mercury. Fusari a fost cel care a ajutat la creerea poreclei „Gaga”, după cântecul „Radio Ga Ga” de formația britanică Queen. Cântăreața își căuta un nume de scenă, când a primit un mesaj de la Fusari, care conținea cuvintele „Lady Gaga”.
În anul 2009, era la un pas de a fi arestatǎ de polițiștii ruși deoarece era îmbrǎcatǎ nepotrivit pentru a umbla pe stradǎ.
Ea a spus: „Când scriu muzicǎ, mǎ gândesc la hainele pe care vreau sǎ le port pe scenǎ. Este important ca lucrurile să se îmbine unele cu altele: concerte artistice, hainele, arta. Pentru mine, toate acestea se împreuneazǎ si devin o poveste realǎ, care le va place fanilor. Vreau ca imaginația fanilor sǎ fie cǎt mai acaparată, încât ei sǎ-și doreascǎ sǎ guste bucǎțicǎ cu bucǎțicǎ din creația mea.”
24 februarie 2019, Los Angeles: cântăreața își rostește plângând discursul de mulțumire pe scena premiilor Oscar, ținând în mâini statueta acordată ei pentru Cântec original, Shallow, din filmul A Star Is Born.
Anul trecut a jucat in „House of Gucci” – un rol special iar tot in 2021 a mai aparut in „Reuniunea – Friends”
Si ei sunt sarbatoriti azi:
Marina Neagu din „Adela”, Razvan Hincu din „La urgenta” si „Doctori de mame”, Edgar Nistor din „La Bloc” si FastFood”, regizorul Radu Jude – „Cea mai fericita fata din lume”, Julia Stiles din „Jason Bourne: The Bourne Style”, Siena Goines din „Private Practice”, Ian Ousley din „Psyhical” si „Avatr: The Last Airbender”, Vince Vaughn din „The Break Up” si „Into the Wild”, Dianne West din “Lege si ordine”, Amanda Guiterrez din “Amor de pecado” si Amy Bruckner din „Malcolm in the Middle”, „Phil of the Future” si „Judging Amy”.