ȘtiriTe cunosc de undeva
CRBL şi Radu Țibulcă, misiune imposibilă pentru jurații Te cunosc de undeva!

Cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, vine cu o mulţime de surprize atât pentru concurenţii celei de-a 19-a ediţii a transforming show-ului, cât şi pentru cei cinci juraţi. Aceştia şi-au dat seama că vor avea parte de o misiune imposibilă în urma unei provocări primite din partea lui CRBL şi Radu Ţibulcă în timpul jurizării.
Celor doi, ruleta le-a propus în această gală o baladă rock care a adus, la propriu, ploaia în platoul emisiunii – Cargo, “Poate dacă ploaia s-ar opri”. Cu totul pe placul lor, pentru această transformare, cei doi şi-au dat tot interesul la repetiţii şi nu numai. Înainte de gală, Radu şi CRBL s-au întâlnit ca să repete şi fără antrenori, iar cele câteva ore s-au transformat într-o zi şi o noapte petrecute în studio. Glumeţi din fire, cei doi concurenţi au decis că ştiu mai bine ce ar vrea să audă de la cei cinci juraţi ai emisiunii. „Pentru jurizarea de azi, ne-am gândit să întoarcem foaia. Mai exact, să ne jurizăm singuri, prin intermediul juraţilor, desigur, pentru că au şi ei rostul lor în această emisiune!”, a spus râzând Radu Ţibulcă, pentru ca mai apoi să completeze, în timp ce le-a înmânat fiecăruia dintre juraţi câte o foaie de hârtie: „Ne cerem mii de euro pentru ceea ce se va întâmpla acum. Dacă se poate, în ordinea în care Pepe vă va numi, să întoarceţi foaia şi să citiţi ce scrie pe ea!”.
Juraţii s-au amuzat copios de mesajele pregătite de cei doi. „Mă simt ca la loz în plic!”, a dezvăluit râzând Mihai Petre, în vreme ce CRBL a completat: „La ediţia următoare facem hârtii şi pentru colegi!”. Ce mesaje le-au pregătit ei juraţilor, dar şi întregul lor moment, despre care antrenoarea de canto, Crina Mardare a spus „Dacă vă iese piesa asta, câştigaţi ediţia!”, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Ministrul Muncii indică 478 de cazuri eliminate dintre cele 3.976 raportate pentru ieșirea adulților cu dizabilități din centre
Dolce SportCum îți promovezi academia de fotbal sau marca de echipament sportiv în presa online
GetPonyHonda oferă până la 8 ani sau 160.000 km de garanție pentru mașinile noi eligibile contractate din 1 noiembrie 2026, cu revizii la service autorizat
LylaCe semne iei în serios la prima întâlnire și cum pleci în siguranță
Revista IoanaGândurile de a se răni sau de a răni copilul după naștere cer ajutor imediat
FinanciarulReactoarele de la Cernavodă sunt oprite de aproape trei luni. Contractele casnice cu preț fix păstrează prețul energiei pe durata stabilită

