Colaborare speciala 3 Sud Est & Andra au lansat „Jumatatea Mea Mai Buna”
3 Sud Est și Andra, două dintre cele mai mari icon-uri ai scenei muzicale românești se unesc pentru prima oară pentru un HIT de proporții! Trupa fenomen împreună cu artista care a cucerit publicul cu piesele...

3 Sud Est și Andra, două dintre cele mai mari icon-uri ai scenei muzicale românești se unesc pentru prima oară pentru un HIT de proporții! Trupa fenomen împreună cu artista care a cucerit publicul cu piesele sale și timbrul inconfundabil colaborează pentru prima dată și lansează „Jumătatea mea mai bună”, o piesă sensibilă despre iubire și felul în care ne transformă acest sentiment atunci când îl lăsăm să pătrundă în viața noastră.
„Când nori pe cerul vieții se adună, mă las în grija ta, jumătatea mea mai bună” sunt versurile pe care 3 Sud Est și Andra le cântă despre iubirea ce le-a adus căldură în inimi și îi ține puternici chiar și atunci când viața are câteva provocări pregătite. Compusă și produsă de către Laurențiu Duță, piesa „Jumătatea mea mai bună” este un omagiu pus pe note muzicale adus iubirii, însoțit de o poveste cinematografică regizată de NGM Creative, desprinsă parcă din marile musical-uri de pe Broadway.
„Colaborarea cu Andra ne onorează și credem că această piesă a fost predestinată acestei colaborări. De-a lungul carierei noastre am avut foarte puține colaborări cu alte voci, ultima fiind în anul 2015 alături de INNA pentru «Mai stai». O voce puternică și totodată sensibilă cum este vocea Andrei aduce un plus de emoție acestui cântec. Sperăm să vă regăsiți în povestea noastră sau să aspirați către o dragoste unde cele două jumătăți se completează atât de bine. Cu bucurie vă aducem un nou cântec și abia așteptăm să vă revedem la concertele noastre”, povestesc membrii 3 Sud Est.
„Sunt bucuroasă să colaborez cu 3 Sud Est, unul din reperele muzicii românești, o trupă pe care am apreciat-o încă de la lansare și pe care o ascult și acum. Era doar o problemă de timp până ajungeam să cântăm împreună: suntem prieteni și ne respectăm reciproc. Piesa «Jumătatea mea mai bună» a fost oportunitatea care s-a ivit și nu o puteam rata: Laurențiu, Mihai și Viorel mi-au propus să înregistrez, fiind convinși că sunt potrivită pentru linia melodică și mesajul piesei. Am răspuns cu entuziasm, sper ca și publicul să primească piesa cu la fel de multă bucurie. Și sper, de asemenea, să fie doar începutul colaborării noastre, iar pe viitor să mai găsim ocazii de a mai face echipă cu 3 Sud-Est!”, adaugă Andra.
De-a lungul timpului, piesele trupei 3 Sud Est au avut un rol important în evoluția muzicii românești. A urmat o lungă istorie muzicală, cu peste 10 albume și zeci de hituri absolute care au stat în fruntea topurilor muzicale și playlist-urilor. Până în prezent, trupa a susținut numeroase turnee atât în țară, cât și în Las Vegas, Los Angeles, Sacramento, Montreal, Toronto, New York, Detroit, Chicago și Atlanta, unde au reușit să împărtășească emoția fiecărui single lansat.
Cu o carieră de 20 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei la Sala Palatului, 9 până acum, s-au ținut cu casa închisă, iar turneele ei adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles. Este unul dintre cei mai iubiți artiști, cu o comunitate care însumează peste 8 milioane fani pe canalele ei de social media.
https://www.youtube.com/watch?v=kjsSjqTde48&list=PLF312CF59111F4842
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyUn Volvo 760 Turbo a ajuns la cimitirul auto după aproape 40 de ani
LylaMirabela Grădinaru susține la ONU reguli globale pentru siguranța copiilor online și responsabilitate comună
Revista IoanaVarză roșie murată pentru iarnă. Cum păstrezi fâșiile crocante și borcanele închise bine
FinanciarulExor pregătește răscumpărări de acțiuni de până la 500 de milioane de euro
News24Dragoș Ovidiu Argeșeanu, reținut 24 de ore după percheziții. Șapte femei îl acuză
Dolce SportNadia Comăneci duce povestea primei note de 10 spre o nouă generație de sportiviCiteste si

Semifinala sezonului 19 Te cunosc de undeva!, lider de audienţă 4 echipe s-au calificat în finala transforming show-ului

Jonas Blue colaborează cu Louisa Johnson pentru “Always Be There”
