ȘtiriCodin Maticiuc
Codin Maticiuc la „Distracțiile lui Cazacu”: „Ideea cu băiatul de bani gata nu mă deranjează, dar nici nu-mi place”

Codin Maticiuc la „Distracțiile lui Cazacu”: „Ideea cu băiatul de bani gata nu mă deranjează, dar nici nu-mi place”
Sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 23:00, invitatul lui Cătălin Cazacu este un obișnuit al presei mondene care a demonstrat că aparențele înșală.
În emisiunea „Distracțiile lui Cazacu”, de la TVR 2, ne-am obișnuit ca vedetele să-și dezvăluie cele mai ascunse secrete. Sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 23.00, invitatul lui Cătălin Cazacu este Codin Maticiuc, considerat până nu demult, drept un „tânăr de bani gata”. Om de afaceri și unul dintre starurile „Miami Bici”, Codin Maticiuc va prelua volanul mașinii la „Distracțiile lui Cazacu” și va face câteva mărturisiri.
„Există un avantaj atunci când lumea te desconsideră… este foarte ușor să faci impresie bună. Întotdeauna am plecat de sub nivelul mării și am fost considerat un băiat extraordinar doar pentru că am fost văzut că mâncam cu furculița și salutam. E foarte bine să fii subapreciat. Totul în viața este despre așteptări. La mine e clar: așteptările sunt foarte scăzute, așa că te voi impresiona pozitiv”, spune invitatul lui Cătălin Cazacu.
Se zice că în viață e bine să fii asumat. Chiar și atunci când poate nu ești de acord cu ceea ce se spune despre tine. Codin Maticiuc dă cărțile pe față și recunoaște: „Ideea cu băiatul de bani gata nu mă deranjează, dar nici nu-mi place, pentru că nu e ceva cu care neapărat să te mândrești. E pur și simplu o realitate, un fapt, eu sunt asumat și asta e realitatea mea”, a mai spus el.
Interviul n-a ocolit întrebările incomode iar Codrin Maticiuc a povestit ce înseamnă acum viața de familie, ce regretă sau de ce îi este dor.
„Îl cunosc pe Codin Maticiuc de mult timp și mi-am dorit ca interviul să iasă foarte bine. Mi-am propus ca telespectatorii să-l vadă pe Codin prin ochii mei. Până să ajung să-l cunosc și eu aveam o cu totul altă părere despre el. Este unul dintre puținii oameni pe care, după ce l-am cunoscut, mi-am schimbat părerea la 180 de grade. Asta mi-am dorit să se vadă și din interviul pe care l-am realizat împreună”, a spus Cătălin Cazacu și pe care telespectatorii TVR 2 îl pot urmări sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 23.00.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulPosturile ocupate la stat au scăzut cu 64.006 în 15 luni, arată o analiză
News24Un condamnat la șapte ani pentru droguri nu poate opri predarea în România doar invocând pedeapsa mai mică din Țările de Jos
Dolce SportNovak Djokovic a pierdut cu Rinky Hijikata la Paris și a ratat Turneul Campionilor
GetPonyRenault Rafale E-Tech 4×4 300 a consumat 5,5 l/100 km pe circa 800 km, cu bateria încărcată o singură dată
LylaCe simptome pot indica cancerul de colon și când mergi la medic
Revista IoanaAccesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale ar putea fi interzis. Proiectul a trecut tacit de Senat

