Charlie Puth, la 34 de ani, e pe val. A lansat al patrulea album de studio, „Whatever’s Clever”, și, la doar trei zile distanță, a anunțat nașterea primului său copil cu soția sa, Brooke. o perioadă plină de evenimente majore, de la imnul național cântat la Super Bowl la un nou turneu în arene care stă să înceapă pe 22 aprilie.
Un album născut din discuții, nu din acorduri
Spre deosebire de proiectele anterioare, „Whatever’s Clever” a avut un proces de creație total diferit. Artistul recunoaște că, în trecut, presiunea timpului și-a spus cuvântul. „Nu am avut luxul timpului la ultimele trei albume”, mărturisește Puth. „Aveam mereu un cântec lansat pentru mase care «mergea bine», și apoi trebuia să recuperez. Aproape să fac artă invers. Am fost mulțumit de rezultate și voi cânta acele piese pentru tot restul vieții. Dar aceasta este prima dată când am avut câteva luni să stau și să spun adevărul.”
De data asta, împreună cu producătorul executiv BloodPop (cunoscut pentru colaborările cu Justin Bieber și Lady Gaga), punctul de plecare nu a fost muzica. „Cred că ceea ce a fost uneori cel mai provocator pentru mine și interesant într-un fel în abordarea scrierii acestui album a fost cât de non-muzical a început totul. Știam că vrem să facem 12 cântece, eu și BloodPop, dar nu am început cu acordurile, nu am început cu sunetele. Am început cu subiectul despre care voiam să vorbim”, explică el. Iar procesul nu a fost deloc simplu. „Nu este cel mai ușor lucru pentru mine să vorbesc despre prin ce trec… Dar cred că de aceea aceste cântece au ajuns să fie așa cum sunt, pentru că e greu să scrii un cântec numit «I Used to Be Cringe» și să vorbești despre cum ai crescut în industria asta muzicală… dar a meritat, pentru că acesta este albumul meu preferat pe care l-am făcut vreodată.”
RecomandăriArmin van Buuren lanseaza albumul „Feel Again Pt. 2”, parte dintr-o trilogie mult asteptata
De la „Attention” la yacht rock 2026
Fanii care se așteaptă la un sunet similar cu hiturile anterioare s-ar putea să aibă o surpriză. Puth descrie noul album drept „yacht rock 2026”, o combinație de R&B, city pop și gospel, cu influențe clare de la artiști precum Michael McDonald și Kenny Loggins, care sunt chiar invitați pe piesa „Love in Exile”.
Dar ce l-a făcut să schimbe macazul atât de drastic? V-ați gândit vreodată de ce un artist renunță la o formulă de succes?
„Nu voi ști niciodată de ce tind spre anumite lucruri din punct de vedere muzical. Pur și simplu se întâmplă să fiu aici, în acest moment al vieții mele”, spune Puth. „Nu voi scrie piese precum «Attention». Le voi interpreta și sunt foarte fericit că pot să le cânt, dar nu acolo mă aflu acum. Și simt că le-aș face un deserviciu fanilor mei dacă aș face pur și simplu ce am făcut acum câțiva ani. Nu cred că aș crește ca artist și asta e destul de plictisitor.”
RecomandăriElton John & Charlie Puth lansează piesa „After All”
Piese despre cringe și foste iubiri
Albumul explorează teme extrem de personale. Piesa „New Jersey”, de exemplu, este o odă ironică adusă statului său natal, deghizată într-un beat G-funk ce amintește de Dr. Dre și Snoop Dogg. „Este un cântec despre a fi în negare și este și puțin absurd. Adică, ce, o să ignori întregul stat New Jersey doar pentru că nu mai poți trece cu mașina pe lângă casa cuiva? Este genul de cântec care te pălmuiește să-ți revii”, explică artistul.
Pe „I Used to Be Cringe”, Puth reflectează asupra evoluției sale, recunoscând că piesele mai vechi, precum „Boy”, l-au ajutat să ajungă aici. „Iubesc «Boy». Ar putea fi unul dintre cântecele mele preferate pe care le-am scris vreodată… Dar este un cântec pe care l-am scris când aveam 26 de ani și simțeam la acea vreme că nu eram luat în serios de cineva… Sunt recunoscător pentru acele cântece, pentru că nu cred că ar fi existat «I Used to Be Cringe».”
„Totul este perfect din punct de vedere muzical”
Un moment definitoriu recent a fost interpretarea imnului național la Super Bowl. Puth a povestit despre reacția sa emoționantă de la final, când și-a pus mâinile pe cap, copleșit.
RecomandăriAriana Grande lanseaza clip cu Justin Long. Noul album Petal apare pe 31 iulie
„Motivul pentru care am avut acea reacție a fost că am rămas pur și simplu uimit de cât de perfect a fost executat din punct de vedere muzical… Avioanele au zburat deasupra exact când am atins cu toții acordul de Re major. Sunați-mă nebun, dar când am auzit avionul zburând deasupra și lovind acordul de Re major, mi-a reconfirmat pur și simplu că totul este perfect din punct de vedere muzical în acest moment.”
Reacția a fost pe măsură.
Confirmarea succesului a venit dintr-un loc neașteptat. „Socrul meu m-a sunat și mi-a spus: «toată lumea vorbește despre tine la Stop & Shop». Așa am știut că trupa și cu mine, echipa mea și cu mine, toată lumea, am trecut la un nou nivel.”
Turneu, un bebeluș și căști de protecție
Cu un nou-născut acasă și un turneu pe cale să înceapă, viața lui Charlie Puth este pe cale să devină și mai agitată. El recunoaște că nu va fi ușor. „Cu siguranță va fi o provocare să pornesc într-un turneu ca proaspăt tată. Vor fi momente când nu voi putea vedea copilul, ceea ce va fi greu pentru mine. Credeți-mă, am deja cântece scrise despre asta.”
Numai ca Puth are deja un plan. „Sunt foarte norocos pentru că știu că nu este un lucru obișnuit. Și cred că asta mă va ajuta să trec peste acest turneu. Și, pe o notă mai veselă, am cumpărat căștile mari pentru bebeluș. Și poate voi vedea bebelușul de pe scenă. Aștept cu nerăbdare.”


