AcasăStiriCand va avea concert Maluma la Romexpo in 2022?

Cand va avea concert Maluma la Romexpo in 2022?

În 2018, în prima zi a festivalului El Carrusel, fanii muzicii latino l-au văzut în premieră în concert in România pe Maluma, unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului la nivel mondial. În vara anului trecut, în plină pandemie, Maluma a editat al cincelea său disc – “Papi Juancho“, care nu a putut fi prezentat live. Însă, începând cu luna septembrie a acestui an, Maluma a decis să pornească într-un turneu mondial de promovare a noului album, care se va încheia în vara anului viitor. Turneul va ajunge și-n România, astfel că, Maluma va reveni în concert la București, pe 8 aprilie 2022, cu ocazia unui eveniment ceva mai special ce va avea loc în Pavilionul central Romexpo. Un eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment

Pe lângă o serie surprize pe care Maluma le va pregăti publicului român, conceptul noului turneu, ce are o scenă rotundă în mijlocul sălii, va face ca artistul să aibă o legătură mai apropiată cu fanii, iar evenimentul să fie în cele din urmă, de neuitat.

Juan Luis Londoño Arias, cunoscut drept Maluma, este un artist columbian, care s-a remarcat în 2011 prin hit-ul Farandulera, iar primul pas important l-a făcut un an mai tărziu prin albumul de debut numit “Magia“. Însă, marea consacrare s-a produs în 2015 prin cel de-al doilea disc, “Pretty Boy, Dirty Boy“, material placat cu 8 discuri de platină. De atunci, Maluma a ajuns unul dintre cei faimoși artiști latino, având colaborări cu Jennifer Lopez, Madonna, Shakira și Ricky Martin, printre mulți alții, a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, în categoria „Best Latin America Central Act”, dar și la gala Latin Grammy Awards, pentru „Best New Artist”. Ultimul său disc, Papi Juancho, care va fi prezentat în premieră în România, a fost deja placat cu șapte discuri de platină și a intrat în mai toate topurile de specialitate, inclusiv în celebrul Billboard 200.

Kanye West pregătește un concert pentru 103.000 de fani în Italia și provoacă un scandal uriaș
RecomandariKanye West pregătește un concert pentru 103.000 de fani în Italia și provoacă un scandal uriaș

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Pentru un număr limitat de bilete prețurile Early Bird vor fi:

Diamond Circle – Limited Early Bird – 594 lei în loc de 691 lei.Intrare generală (general admission) – Exclusive Early Bird – 194 lei în loc de 292 lei.

Scandalul Beckham – Cruz, piesa mamei și acuzațiile lui Brooklyn din 2022
RecomandariScandalul Beckham – Cruz, piesa mamei și acuzațiile lui Brooklyn din 2022

După epuizarea biletelor de tip Early Bird pentru Diamond Circle și Intrare generală (general admission), prețurile de vânzare a biletelor vor fi Diamond Circle – 691 lei și Intrare generală (general admission) – 292 lei.

De asemenea, fanii Maluma au la dispoziție și categoria VIP la prețul de 756 lei. Biletele VIP au acces la etaj intr-o zona special amenajata cu canapele si facilitati VIP. Mai multe detalii vor fi prezentate de catre organizator in curand.

Pentru show-ul Maluma de la București, biletele vor fi puse în vânzare pe 21 decembrie 2021 la ora 11.00 in reteaua iabilet.ro

Jennifer Lopez vine în România! Când va avea loc concertul
RecomandariJennifer Lopez vine în România! Când va avea loc concertul

Un eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment

Citește și:

Michael Sheen a refuzat o cariera la Arsenal la...

Te-ai uitat vreodată la comedia fantastică Good Omens pe Prime Video, o platformă tot mai populară și la noi...

Lora îi răspunde dur lui Carmen Harra. Artista a...

Zvonurile despre o posibilă despărțire apar adesea de nicăieri în showbiz, mai ales când o vedetă participă singură la...

Lionel Messi pe lista Argentinei pentru Cupa Mondiala 2026....

Lionel Messi a fost inclus în lotul preliminar al Argentinei pentru Cupa Mondială FIFA 2026, o decizie care a...

Daiana Prodan de la Insula Iubirii a apelat la...

Participarea la un reality show vine mereu la pachet cu o expunere uriasa, iar comentariile din mediul online pot...