ȘtiriTheo Rose
Cabron și Theo Rose lansează colaborarea inceputului de an: „Fructul Interzis”
Cabron, una dintre cele mai importante voci ale hip-hop-ului din România, revine în 2022 cu o premieră pentru industria muzicală printr-o colaborare neașteptată cu artista momentului, Theo Rose.

Cei doi artiști reușesc să formeze o echipă perfectă, completându-se reciproc în noul single „Fructul Interzis”, care surprinde insight-urile unei povești de dragoste pline de aparențe. Se vorbește despre rupturile tot mai prezente în relațiile moderne, pe care oamenii aleg să le evite și să închidă ochii. „Fructul Interzis” nu este nimic altceva decât o perfectă punere în scenă a relațiilor din ziua de astăzi, excelent surprinsă și de Iura Luncașu prin videoclipului regizat.
Povestea piesei a luat naștere din dorința de a demasca dedesubturile relațiilor, după cum afirmă chiar Cabron: „Am vrut să vorbim despre ceva real, ceva prezent în viața de zi cu zi, despre care oamenii refuză sau se feresc să vorbească. Am simțit că e cazul să se abordeze și direcția asta, pentru că deși ne ascundem după deget, foarte multă lume se regăsește în povestea asta.”
Colaborarea dintre cei doi a început foarte natural. „Theo Rose este una dintre cele mai bune voci din România la momentul actual, a fost foarte cool să colaborăm. Industria muzicală chiar avea nevoie de piesa asta, fix în formula asta!”, mărturisește Cabron.
„Mulțumesc, Cabron! Ai venit în viața mea cu un impuls de care am avut nevoie, dar pe care nu-l așteptam. N-am îndrăznit. Ești monstru și colaborarea asta e una dintre cele mai de top realizari ale mele. Ascultați povestea piesei”, transmite Theo Rose.
„Fructul Interzis” este o coproducție HaHaHa Production, Cat Music și BigUP Music, iar în spatele acestui hit stau Alexandru Minculescu (Cabron), Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Șerban Cazan, Florin Boka, Dorian Micu, Lucian Nagy, Roland Kiss și Erwin Maas.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulRezervele valutare ale BNR au scăzut cu 1,507 miliarde de euro în octombrie și sunt cu 6,794 miliarde sub nivelul de acum un an
News24Proprietarii de apartamente care extind baia fără notificarea cerută riscă amenzi de până la 50.000 de lei
Dolce SportU-BT Cluj-Napoca a pierdut cu 97-77 la Partizan, după ce s-a apropiat la patru puncte
GetPonyFord Puma crește cu 2,8% la înmatriculări datorită versiunii electrice în primele zece luni din 2026. Logan și Duster scad cu peste 30%
LylaCum alegi un nume de sfânt pentru copil și ziua onomasticii când sunt mai multe date
Revista IoanaCât de des schimbi lenjeria de pat și când o speli mai des de o dată pe săptămână

