ȘtiriRoata Norocului
Bogdan de la Ploiești și Omar Arnout au câștigat mașina, aseară, la “Roata Norocului”!

#Cei doi artiști au jucat în favoarea unei familii defavorizate, o mamă care își crește singură cele trei fiice; Artiștii au adjudecat, pe lângă marele premiu, și o serie de produse electronice și electrocasnice pentru familia aflată în dificultate
Bucurie la maximum aseară, în platoul emisiunii “Roata Norocului”, de la Kanal D, Bogdan de la Ploiești și Omar Arnout au câștigat aseară premiul cel mare, un autoturism, dar și multe alte produse electronice și electrocasnice, pentru o familie aflată în dificultate.
Visurile devin realitate la Roata Norocului, iar cea mai mare bucurie pentru Bogan de la Ploiești și Omar Arnout a fost că premiul cel mare, dar și celelalte produse câștigate vor merge către familia în beneficiul căreia au învârtit Roata. În momentul în care Bursucu i-a anunțat că soluția este cea corectă și că au câștigat mașina, câștigătorii s-au îmbrățișat, emoționați că au putut contribui la fericirea mamei și a celor trei copii ai acesteia, pentru care au jucat la “Roata Norocului”.
“Dacă mănânci azi un tort, faci apoi o lună sport”, a fost soluția corectă care le-a adus celor doi artiști și premiul cel mare, un autoturism, în uralele celor prezenți în platoul emisiunii.
Invitată în platou, alături de fiica sa, doamna Ciucur Nicoleta a fost chemată să își adjudece premiul cel mare. Vizibil emoționate, mama și una dintre fiicele sale au urcat în mașana câștigată de cei doi artiști.
Cu un total de 10.000 de puncte, cei doi artiști au câștigat, pe lângă marele premiu, și o serie de produse electronice și electrocasnice, de la televizor, aragaz, până la telefoane mobile, totul în favoarea familiei aflată în dificultate.
“Asta e istorie, nu am văzut niciodată la Roata Norocului 10.000 de puncte fix!”, a spus Bursucu.
Povestea de viață a familiei pentru care au câștigat aseară mașina la “Roată Norocului” i-a impresionat pe cei doi artiști. Ciucur Nicoleta este o mama care își crește singură cei trei copii (n.r. trei fete), într-o locuința închiriată; lucrează ca agent de curățenie în cadrul unui spital privat și este foarte implicată în educația copiilor. Cele două fetițe care sunt la școală, în vârstă de 10 și 15 ani, sunt premiante și fac parte din programul sportiv al Asociației Școala Sociala Sportivă.
Ediția de aseară a emisiunii “Roata Norocului”, cu Bogdan de la Ploiești și Omar Arnout a fost urmărită de aproape un milion de fani, în fiecare minut al difuzării, clasând Kanal D pe locul doi la nivelul întregii țări. Cu un rating de 5.5% și 12,7% cota de piață, ediția de aseară a emisiunii prezentată de Bursucu și Ana-Maria Barnoschi a poziționat stația pe locul secund în topul televiziunilor din România. În minutul de aur, atins la 22:07, peste 1.3 milioane de telespectatori urmăreau cu sufletul la gură momentul în care cei doi artiști au oferit soluția corectă și la runda bonus.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaSamsung va arăta pe ceasuri și inel cât de des apar probleme de respirație în somn, în Coreea de Sud
FinanciarulPrețul acțiunilor Intel a scăzut cu aproape 17% după ce firma a estimat că va vinde mai puțin
News24Trei persoane, trimise în judecată într-un caz de fraudă cu bani europeni în 237 de proiecte agricoleDolce SportDinamo a învins Chindia cu 5-2, iar un egal la Craiova, pe 2 decembrie, o duce în sferturile Cupei României
GetPonyA10 spre Turda este închisă din 28 octombrie 2026. Șoferii ocolesc pe DN1
LylaAccesul copiilor la rețelele sociale sub 16 ani. Ce presupun acordul parental și limitele propuse

