Au început filmările pentru cel de-al doilea sezon Batem Palma?
Show-ul în care intuiția este la cote înalte, în care alegerile pot decide soarta unui concurent și în care distracția este numitorul comun este tot mai aproape de revenire. Astăzi, Cosmin Seleși s-a întors...

Show-ul în care intuiția este la cote înalte, în care alegerile pot decide soarta unui concurent și în care distracția este numitorul comun este tot mai aproape de revenire. Astăzi, Cosmin Seleși s-a întors pe set și au început filmările pentru cel de-al doilea sezon al show-ului Batem Palma?.
Peste 80 de concurenți au făcut parte din primul sezon, iar dintre aceștia, 60 au fost aleși de calculator pentru întrecerea cu norocul și șansa de a câștiga premiul cel mare de 100.000 de lei. La finalul primului sezon s-a dovedit că alegerile, intuiția și șansa pot face să pleci acasă cu un pas mai aproape de a-ți îndeplini visul cu care ai intrat în show. În total, de-a lungul sezonului s-au câștigat peste 550.000 de lei.
”V-am spus încă de la difuzarea ultimei ediții din primul sezon că abia aștept să revenim la treabă. Colegii mei nu au stat deloc locului și au făcut o super treabă. Am apucat deja să îi văd puțin pe concurenți și am încredere că urmează niște zile de filmări de neuitat, atât pentru mine, cât și pentru ei. Nu vreau să fac promisiuni mari, dar eu sunt sigur că o să vă placă tot mai mult să fiți cu ochii pe noi. Până la revedere, vă spun doar atât: fiți pregătiți să bateți palma cu intuiția și distracția”, spune Cosmin Seleși la începutul primei zile de filmări pentru noul sezon.
Și în acest sezon, doamna avocat Eugenia Bobe va fi singura persoană care va ști cum sunt așezate sumele în cutii și care nu va oferi niciun indiciu concurenților, ci îi va lăsa să-și testeze intuiția.
Pe cine va extrage computerul în fiecare ediție? Cu ce sume vor pleca acasă concurenții următorului sezon? Urmează să aflăm!
Până atunci, pentru a vedea imagini de la filmări, puteți urmări conturile de social media ale show-ului!
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyBucureștiul propune restricții pentru mașinile vechi din 2027. Cum ar putea scădea prețurile pe piața second-hand
Lyla18 exerciții pentru un trunchi mai puternic. Rutina începe cu cel puțin cinci mișcări
Revista IoanaConcediul medical începe cu maximum 4 zile la medicul de familie sau 15 la specialist
FinanciarulScope Ratings avertizează că datoria SUA se poate apropia de 160% din PIB până în 2036
News24Dan Dungaciu spune că AUR merge luni la Nicușor Dan fără să propună un premier
Dolce SportLuka Modric simte rușine pentru prima dată în 20 de ani, după 7-0 pentru Anglia

